A fost o lună grea, apăsătoare. Nu doar din cauza promisiunilor făcute de oameni dragi mie şi neonorate ci fiindcă a plouat aproape neîntrerupt. Dar nu-i nimic, e vară, pământul are nevoie de apă, avem tot felul de umbrele iar în ceea ce priveşte promisiunile neţinute, asta spune ceva despre acei oameni sau poate spune ceva despre mine, fie bun, fie rău. Chiar şi aşa, viaţa merge doar înainte, timpul se scurge într-un singur sens şi avem la dispoziţie fiecare zi pentru a trăi autentic, cu bucurie, cu iubire, cu recunoştinţă. Sigur că cei mai mulţi vor avea argumente că viaţa e grea, că salariile sunt mici, că serviciile prestate de către noi şi ale altora către noi sunt mizerabile, că prea plouă, dom'le, că trebuie sa dai şpagă doctorilor sau vreunui profesor, că sănătatea proprie nu mai este ce-a fost, prea ne dor toate, că tineretul ăsta de acum stă cu capul numai în telefon şi nu mai citeşte nimeni nimic, că...scuze de toate felurile. Când o să avem 70 de ani, nimic din astea n-o să mai conteze, vorbe aruncate la întâmplare sau nu, săptămâni întregi de ploaie, haine care nu ni se potrivesc, şefi neserioşi. O să conteze doar şi cât am iubit. Și cât ne-am iubit, cât nu ne-am minţit. Iar asta o să se vadă, o să se simtă. Încă de acum. O să conteze pentru noi, desigur. Doar pentru noi.
Ne-am dus la teatru săptămâna trecută însă n-am mai gasit bilete şi n-a mai fost nimeni să plece acasă şi să ne vândă biletele aşa că i-am propus magicei să mergem în Piaţa Mare, să luăm grâu de la Billa şi să hrănim porumbeii.
-Mama, dă-mi puţin telefonul meu, să sun pe cineva. Telefonul ei e un pachet de şerveţele. I-l dau şi-l pune la ureche, vorbind cu un prieten imaginar.
-Da, am fost la teatru.
-Spune-i că n-am mai gasit bilete, mă bag eu în seamă.
-N-am mai gasit bilete, iar le-a dat pe toate doamna aia cu păr albastru.
-Spune-i că am fost mai devreme, cu o oră mai devreme şi tot n-am găsit.
-Am fost mai devreme acolo şi degeaba. Data viitoare le luăm de pe internet. Mama, te rog sa taci, vezi că vorbesc la telefon?!?
-Tac, tac, nu mai zic nimic.
Ea, în şerveţel, pardon, în telefon:
-Ei, da, e mama, mama, cine să fie...
N-am putut să nu mă gândesc, mai în glumă, mai în serios, că acest moment e un "preview" pentru viaţa noastră peste câţiva ani.
Hrănim porumbeii şi apoi plecăm acasă. Se uită la mine admirativ, se opreşte şi-mi spune teatral:
-Wow, mama, ce bine arăţi! Esti aşa de frumoasă! Arăţi aşa, ca de 70 de ani!
-Vai de inima mea, să mi-o iau de pe jos, că s-a spart, uite, bănuiam eu că mă apropii de 40 de ani, că aşa zice buletinul, dar de 70???
-Pai arăţi ca o fată de liceu, mama! Ca o fată de 17 ani!
-Vai de inima mea, e întreagă iar, ai vrut sa zici 17, da? Nu 70!
-Da, mama, cu 1 în faţă!
Peste câteva ore, în parc, aceeaşi magică se dă în leagăn, în topogan, aleargă şi mai vine la mine să-mi dea câte o îmbrăţişare. O rog să stea puţin lângă mine, cât pot eu de încet, sa mă uit în nasul ei, are ceva.
-Am muci, ce să am? Ce altceva ar putea sa fie în nas? Spune princess cât se poate de tare şi de natural. Eu mă fac mică, mică, pe bancă şi o mămică râde cu lacrimi.
Astăzi îmi cere îngheţată şi îi spun că nu-i iau dar o să-i iau o ciocolată bună. Nu-i e pe plac, ea ar vrea îngheţata, face tot scandalul pe care şi-l poate permite şi atunci îi spun că n-o mai iau în vacanţa de la Braşov de săptămâna viitoare. Că mă duc singură. Nu mai zice nimic preţ de-o secundă. Apoi:
-Am crezut că ai spus că-mi iei o ciocolată caldă şi ştii că nu-mi place! Vino să mă îmbrăţişezi până nu mă răzgândesc!
Ne îmbraţişăm. Îmi spune că dacă îmi plac atat de mult copiii şi ea curând n-o sa mai fie mică, îmi promite că atunci când va fi mare şi va avea copil, eu o să am grijă de copilul ei şi o să-i dau şi lui iubirea mea. Magic.
Aşadar, ne trăim binecuvântările, vorba nu ştiu cui, ca să-l spun aici. Căci iunie a fost şi Grecia şi cei mai frumoşi oameni pe care i-am reîntâlnit acolo, a fost schimbarea cadrului cand era necesar, atât de necesar, un mesaj de la un om drag care mi-a spus cuvinte care mi-au mers la suflet, vise care au prins contur, înţelegerea faptului că o greşeală asumată nu înseamnă că greşeala e iertată şi nici faptul că greşeala nu e asumată nu înseamnă că nu există. Ca-n toate, e nevoie de minim doi.
Foto :
Lumea poeziilor
