Zorba Grecul

E 3 a.m. şi iar mă trezesc.

În fiecare noapte la aceeaşi oră.

Îmi aduc aminte de o vecină care, în vară, m-a întrebat dacă e micuţa mea bolnavă şi dacă a plâns noaptea ce trecuse. S-a trezit ea să mănânce caise pe la 3 noaptea şi a auzit un copil plângând, nu era al meu?

-Nu. Nu prea doarme, seamănă cu mine, dar nu plânge noaptea. Au fost bune caisele?

Am citit Zorba Grecul în 2005, mă uit deseori lung la ea, s-o mai citesc o dată?

Într-o agendă din acea perioadă, găsesc apoi cele mai potrivite cuvinte...meşteşugite, înlănţuite misterios, ca un sărut... pe îndelete. Nu tot are legătură cu mine. Sau cu tine. În timp ce citeşti aceste cuvinte. Sau e posibil. Sunt atâtea nopţi de când nu dorm. 

Ce este libertatea?

 "Asta-i libertatea...Să ai o pasiune şi [...]deodată, să-ţi învingi pasiunea...să te eliberezi de ea pentru a te supune alteia, mai nobilă. Dar nu cumva e şi asta tot o formă de sclavie?"

Sensul vieţii?

"Totul are un sens ascuns...(fac o paranteză, nu zău? poate asta vrem să credem, ca să ne relaxăm un pic, să credem că deţinem controlul, închid paranteza) Oameni, animale, pomi, stele...ferice de cel care începe să le descifreze şi să ghicească ce spun, dar vai de el! Când le vede, nu le înţelege. Crede că sunt oameni, animale, pomi, stele. Abia după ani şi ani de zile, prea târziu, le descoperă adevărata semnificaţie". Ce m-au durut cuvintele acestea.

În ce să crezi?

"Nu cred în nimic şi în nimeni. Numai în Zorba. Omul e o brută. Eşti rău cu el: te respectă şi-ţi ştie de frică. Eşti bun cu el : îţi scoate ochii. Şi Zorba e o brută dar e singurul pe care-l am sub stăpânirea mea, singurul pe care-l cunosc. Toţi ceilalţi, nişte năluci. Când o să mor eu, totul o să moară".

Oamenii?

"Lasă-i în pace, nu le deschide ochii. Dac-o să le deschizi, ce-o să vadă? Mizeria în care trăiesc!"

Fericirea?

" Eram fericit, ştiam. Câtă vreme trăim o fericire, o simţim cu greutate. Abia după ce a trecut şi când privim în urmă, simţim câteodată -uneori cu mirare- cât  de fericiţi am fost."

Patriotism?

"Mulţi sunt patrioţi, că nu-i costă nimic".(hmm, nu seamănă cu patriotismul de pe feisbuc?)

Sensul?

"Multora le e teamă de zădărnicia lucrurilor, eu n-am nevoie să chibzuiesc. Nu mă bucur de cele bune şi nu mă amărăsc de cele rele".(???)

Diavolul?

"După scrisoarea asta, ai să pricepi ce om necăjit sunt. Numai când stau de vorbă cu tine gândesc că mai scap un pic de ipohondrie. Că şi tu eşti că mine, dar n-o ştii. Şi tu ai un diavol în tine dar încă nu ştii cum îl cheamă şi fiindcă nu ştii, te înăbuşi. Botează-l şi uşurează-te!"

Viaţa?

"De vreme ce n-am contract pe termen fix cu viaţa, dau drumul hăţurilor când ajung pe povârnişul  cel mai primejdios. Atâta pagubă dacă-mi frâng gâtul. Ce-am de pierdut? Nimic. Oricum, şi dacă le-aş face cum scrie la carte, tot mi-l frâng. Asta-i sigur!"

Nebunia?

"Fiecare om are câte-o nebunie, dar cea mai mare nebunie e să n-ai niciuna".

Femeile?

"Femeile au nasul fin şi-l simt degrabă pe bărbatul care le doreşte şi pe cel care nu le doreşte".

Omul?

"Omul, nefericitul de el, a înălţat în jurul prăpăditei sale existenţe o fortăreaţă înaltă, de necucerit, pretinde el. E locul în care se refugiază şi se străduieşte să aducă un pic de ordine şi de securitate. Nu există decât un singur duşman colosal, temut şi urât de moarte: Marea Certitudine".

Alt sens???

"Am să fac cu cărţile ce-ai făcut tu cu cireşele: o să înghit la hârtie până o să mi se facă greaţă, o să vomit şi-o să mă eliberez".

Poate că da :

"Fixam limite, separam posibilul de imposibil, omenescul de dumnezeiesc, ţineam strâns zmeul să nu-mi scape."(mie mi-a zburat).

Zorba Grecul, Nikos Kazantzakis. Ediţia pe care o am eu.

Interesant Zorba, nu? Acum sper să dorm.

Delir şi dublu standard

Cum sună trei ore de singurătate totală?

Magie.

Delir.

Nu ştiu ce să fac mai întâi. Apoi mă relaxez.

Ideea era să nu fac nimic.

N-am decât un copil, ştiu. Alţii au doi sau trei şi nu se mai plâng. Mamele, bunicile noastre au crescut cel puţin doi copii. Şi nu s-au plâns.

Da? Nu cred. Dacă nu s-au plâns, nu s-au plâns pentru că aşa erau timpurile. Dar sigur le-a fost greu. Însă, după un timp, exact că după momentul naşterii, îţi dai seama că nu mai contează. Durerile au trecut. Găseau ele ceva de făcut, o reţetă nouă de prăjituri, un mileu, un tricotaj, şefi pe care să-i ţină la distanţă, program prelungit de lucru, soţi beţivani sau iresponsabili de crescut, nu de părăsit. Că aşa erau timpurile.                                         

Sursa foto : http://blog-ank09.blogspot.ro/2013/03/mileuri-crosetate.html

Şi ce era valabil pentru un bărbat, nu era valabil şi pentru o femeie.

Nu s-a schimbat nimic.

Credeam că vorbitul alină unele dureri sufleteşti. Ba bine că nu. Uneori le şi amplifică.

Aşa că nu fac nimic. Nici măcar nu citesc.

Ascult iar Metallica.

Apoi Goran Bregovic.

Apoi latino.

Şi Carla's Dreams.

Trei ore de singurătate totală.

Magie.

Delir. 

Ziua internaţională a scrisului de mână

Încă o cafea şi încă un suc de portocale şi "Versetele satanice". Numai de-aş reuşi să mă concentrez în ziua internaţională a scrisului de mână. Poate reuşeam dacă ştiam că mâine, 24 ianuarie, Ziua Unirii(a micii uniri), eram liberă. Dar nu, şeful îmi dă mesaj că lucrez şi că-mi va plăti dublu ziua. Hello, Pinocchio! O să te transformi în măgar! I-am cerut fluturaşul(emoticon obraznic). N-o să-l văd niciodată. În fine, încă o minciună. Ursula spune că toţi oamenii mint. Clar. Indiferent ce-aş vrea eu să cred. Unii mint mai mult. Să nu mai spun de minciunile pe care ni le spunem noi, nouă. Zilnic.

Dacă ai îndoieli în privinţa unui lucru, nu căuta mai departe. Îndoiala e chiar răspunsul. Poate data viitoare. De ce să te minţi că e în regulă, când nu e? Nu mai bine schimbi întrebările, vorba nu ştiu cui? Unuia mai înţelept ca mine, evident. Şi revin la ce ne spunea profesorul Branga : unde e minte multă, e şi prostie cu grămada, dându-se exemplu chiar pe dumnealui. Dar no, no, vorba ardeleanului, când îţi dai seama că eşti prost, nu eşti atât de prost. Doar proştii incurabili se cred cei mai deştepţi. Pe ăştia nu-i vindecă nicio facultate, nicio experienţă, nicio spălare a creierului în India sau pe drumul către Santiago de Compostela. Pentru că ei se cred deştepţi. Punct. Şi n-au cui să fie recunoscători pentru asta decât lor. Ştim cu toţii indivizi din ăştia.

Nu-mi plac lunile ianuarie şi februarie. Şi înaintea lor, decembrie. Nici asta nu-mi place. M-aş mulţumi cu doar 9 luni pe an, fără astea trei, de dor, de jale, de întuneric, de zăpadă multă şi degeaba, de cumpărături compulsive. Înainte de Crăciun, un domn(?) cu părul lung, până la umeri, cărunt, undeva la 40 de ani, a stat 50 de minute sprijinit de un cărucior, încurcând lumea spre standurile de fructe şi de legume. 50 de minute. Cred că nu voia să strivească corola de minuni a lumii. Sau îl trimisese nevasta la cumpărături, cu o listă scrisă de mână şi nu-i înţelegea scrisul. Se întâmplă.

Cică toate le învăţăm, rând pe rând, până îmbătrânim. Apoi le uităm(Alzheimer şi chiar Parkinson, deh!). Uneori primim multe lecţii deodată. Multe. Ca-ntr-o sesiune. Şi dacă trei luni, anterior sesiunii, n-ai fost în stare să pricepi ce-a vrut să facă Alexandru Ioan Cuza şi când, nu mai înveţi, neam(ah, ce vorbă!), în sesiune. Câteodată mai am coşmaruri cu deontic modality,  theory of literature, Simone de Beauvoir, Umberto Eco, Ferdinand de Saussure şi engleza lui Popescu, care pronunţa "sietăr" exact aşa cum îl vedeţi. Ce, "sietăr" nu e cuvânt,  de ce să ne mai obosim să băgăm limba între dinţi while pronouncing?("theater!")

O fi de la cafea. Sau de la iarna asta nesuferită.

Dar să nu uit : Alexandru Ioan Cuza(cam curvar, el aşa), născut în martie 1820, este ales pe 5 ianuarie 1859 domn al Moldovei iar pe 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfaptuindu-se astfel unirea celor două principate. Urmează o serie de reforme iar în 1866 Cuza este silit să abdice. Ducem lipsă mare de lideri. Dintotdeauna. Câteodată îmi pare rău că nu sunt profesoară de istorie. Copiii au dreptul să ştie ce s-a întâmplat cu adevărat şi să cearnă singuri, singurei, informaţia, nu s-o ia de-a gata dintr-un manual de istorie.

Dar :

Joacă

- Mama, uite ce ţi-am desenat : inimioare! Pentru că atunci când ne certăm, suntem amândouă rele!

Ne jucăm împreună apoi, pretindem că suntem la magazin şi ea cumpără ceva de la mine.

- Vreau două oe! Îîî, multe oi!

- Vrei să spui ouă!

- Da, ouă!

- Ce mai doriţi?

- Nişte breloci! Adică brelocuri, scuze, mama! Ah, nu, alea sunt abţibilduri, doamnă!

Sare din pat peste perne, aproape să-şi rupă gâtul şi vreau să-i iau una din ele, s-o împiedic să-şi facă rău dar ea îmi spune:

- Hei, mama, lasă-mi copacul că vreau să zbor!(copacul e perna sau invers, n-am înţeles). Se urcă pe marginea colţarului şi se aruncă fără nicio frică. Ia o buşitură zdravănă. Nu ştiu dacă să râd sau să mă enervez, simt că iau foc şi mă uit la ea cu ochii mari şi cu dinţii încleştaţi. Vine la mine, în viteză, cu degetul arătător îndreptat spre moaca mea consternată.

- Râzi sau plângi? Te rog să nu plângi! Că mă opresc acum, nu mai sar!

 Nu mai sare vreo cinci minute.

Nu există adevăruri absolute. Nici refugii. Nici distanţe de nestrăbătut. Nici doruri care să se stingă ca şi cum ai stinge lumina.

Eminescu

Luceafărul :

Mă dor de crudul tău amor
      A pieptului meu coarde, 
Şi ochii mari şi grei mă dor, 
    Privirea ta mă arde.
 
"Dar cum ai vrea să mă cobor?
      Au nu-nţelegi tu, oare, 
Cum că eu sunt nemuritor, 
        Şi tu eşti muritoare?"


"Nu caut vorbe pe ales, 
      Nici ştiu cum aş începe -
Deşi vorbeşti pe înţeles,  
        Eu nu te pot pricepe; (...)

În traducerea lui Leon Leviţchi :  


My heartstrings ache when every eve
      You vent your cruel desire,
Your eyes, so gloomy, make me grieve,
        And schorching is their fire.

"How could I possibly descend?
         You ought to realize
That my life here will have no end,
       While yours just gleams and dies."

"I do not make of words a choice, 
     I know not how to start,
Though you speak clearly, with men's voice, 
    I fail to read your heart; (...)

Dulce-i limba română.        

Iubire

Ne întâlnim rar.

Cam o dată sau de două ori pe an.

Povestim. Una-alta. Nu despre toate. Ne suntem suficient. Ne ducem peste tot. Mâncăm la mama sau la alte mame. Toţi ne roagă cu tot ce au mai bun. Suntem Împreună.

Te joci cu Andreea şi ştiu că o iubeşti. Ea se agaţă strâns de tine şi se uită în ochii tăi. Îmi întorc privirea ca să nu mă vezi plângând. Îi spui că o iubeşti.

Televizorul e aprins dar nu se uită nimeni la el. Eşti întins pe covor şi asculţi muzica ei. Te chemăm la masă şi ne spui cu voce  care se vrea hotărâtă că nu mănânci. Mă aşez lângă tine şi te iau de mână. Nu ştiu de unde să-ţi dau putere. Dacă nu mă gândesc, nu mă doare. Nu ştiu cum rezişti tu.

De Crăciun mi-ai spus că n-ai reuşit să scrii decât foarte puţin despre Sara.

"Sunt cel mai norocos om din univers! În clipa în care am văzut-o pe Sara, am înţeles(...) că ea o să fie jumătatea mea, cea bună şi frumoasă. Ştiu că suntem doar fire de praf în vânt dar Sara a fost ca o furtună de nisip(în sensul bun) pentru mine şi pentru toţi cei care au cunoscut-o. E aşa de greu şi doare infinit de mult. Ea a dat mereu forţă celor din jur! Îmi aduc aminte de o zi foarte călduroasă de vară când ne-am trezit şi în casă, lângă uşa de la intrare, erau furnici. Sara, cu calm, fără să le omoare, le-a luat şi le-a dus afară, una câte una. Când a aflat că are tumoare la un sân, s-a dus la doctorul de familie  şi l-a întrebat la ce să se aştepte. A întrebat dacă o să moară şi doctorul i-a spus că nu. O să facă operaţia şi chimioterapie. O să fie greu dar o să treacă. La două zile de la operaţie, ea voia să fumeze  ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Voia doar să ştie când se poate întoarce la serviciu.''

La început de 2017, ne luăm la revedere. Ne spui că ne aşteptaţi pe la voi. Apoi te răzgândeşti şi spui : pe la mine.

Ştiu că ţi-e dor de ea. Şi nouă ne este.

Tortura

Despre "Tortura", melodia Shakirei din anul 2004(sper  să nu mă înşel asupra anului) o să discut acum. De fapt, ce discuţie?

Înainte să încep, m-a întrebat cineva dacă tot ce scriu e adevărat. Normal.

Normal că nu e tot adevărat. Mai şi inventez. Pentru că nu scriu pentru nimeni în mod special. Doar pentru mine.

Ce este adevărat : de câteva zile ascult, ca niciodată, muzică populară. Hai cu Maria Tănase!  Si alte Mării! Chiar nu ştiu de ce, ascult ca să-mi dau seama şi când cred că am prins ideea, că ştiu de ce 1+1 fac mereu 2 şi niciodată 3(doar în matematicile superioare se întâmplă să facă 3, vorba lui Frântu, profu' de mate din generală, cred că-i mort acum), se resetează ceva  automat şi uit de ce ascult muzică populară. Acum ştiu şi că 1+1 fac şi 3 şi 4. Şi 5. Şi aşa mai departe. Depinde ce educaţie sexuală primesc copiii. Ăştia din lista de prieteni de pe Facebook, spuneţi-le copiilor voştri de când sunt mici cum vin copiii pe lume, nu le spuneţi că-i aduce barza.

 Revenind la "Tortura" :

Nu ştiu cam tot ce cântă Shakira cu Alejandro Sanz dar din videoclip înţeleg că el, la ora prânzului, undeva în Spania sau într-o ţară cu temperaturi destul de ridicate, e acasă, genul pierde-vară, artist, hacker sau reprezentant de vânzari şi o vede pe ea, venind  de la serviciu, e ora siestei la ei. Nu e neapărat vară, Shakira poartă sacou şi eşarfă. Sau poate dimineaţa a fost rece. La prânz însă e cald, artistul nostru se uită pe furiş cum cântăreaţa îşi scoate hainele şi îşi pune o rochiţă subţire pentru a toca ceapă şi roşii.  Şi câtă ceapă, of! Cred că face zacuscă. Alejandro se mai uită şi-n spate, unde doarme o nevastă, nu care cumva să-l observe. Acum nu ştiu de ce, în loc să se ocupe de zacuscă, Shakira se unge toată cu ciocolată şi dansează lasciv, cu ceva influenţe tribale, de înnebuneşte ăsta când se uită şi înghite în sec. De unde tortura. A lui. A ei. Se zbat în ea două fiinţe, gospodina singură şi care-şi face zacuscă din timp şi femeia fatală care se tăvăleşte în ciocolată, ducându-l la pierzanie pe bietul Alejandro. Într-un final, el e acolo, cu ea, ea a uitat de zacuscă(doar există ciocolată) şi îşi comandă mâncare chinezească. Cât romantism! Mănâncă numai el, ea se unduieşte mai departe pe masă. Totuşi, e doar un vis, ea zâmbeşte cu subînţeles iar el trage jaluzelele, se trezeşte nefasta.

E o muzică(dar nu tortura asta) pe care e suficient s-o ascultăm, să ne încânte auzul, fără cuvinte, fără multe imagini :

https://www.youtube.com/watch?v=vauo4o-ExoY

                                     

Aproape retrospectivă

Cuvinte cu multiple semnificaţii(sau deloc) care mi-au rămas în suflet săptămâna asta. Prima din an. Cuvinte care iau, cuvinte care nu dăruiesc. Dar chiar nu-mi amintesc cine le-a spus pe toate. Unele sunt rostite de fie-mea, astea le ştiu.

-Mami, îţi desfaci părul?

-Nu vreau!

-Te rooooog, mama! Nu-mi place de tine cu părul prins!

-Bine, uite, îl desfac dar nu te mai iau în braţe 5 minute! Chiar o oră!

-Mama, te rog iubeşte-mă cu părul desfăcut! Te rog, mama, te rog!

 O iubesc mereu.

Weight a minute.

-Bagi Sheridan's la raft? De ce nu bagi şi Campari? Că e plină rezerva!

-Eu nu am Campari!

-Bine atunci. M-am înşelat eu.

Dar nu se înşela.Peste vreo 2 ore, reprezentatul îmi spune să bag şi Campari la raft. E prima dată în 4 luni când aud de Campari. :D

Vârsta de aur a dragostei - Nichita Stănescu

Mâinile mele sunt îndrăgostite,

vai, gura mea iubeşte,

şi iată, m-am trezit

că lucrurile sunt atât de aproape de mine,

încât abia pot merge printre ele

fără să mă rănesc.(...)

-Mama, îmi dai ceva de mâncare?

-Îţi dau, cum să nu?!

-Sunt şefa ta, ştii?

Ignor întrebarea.

După 13 ani de Avon, e timpul să spun stop. Călătoria asta de mai bine de un deceniu, cu cel mai uşor serviciu pe care l-am avut vreodată dar cu cei mai dificili directori, cu femei puternice dar şi cu femei teribil de geloase şi de competitive, of, se termină aici.

Mulţumesc, Olivia, ai fost acolo. Şi încă eşti.

Am învăţat că scrisul

Ca şi vorbitul

Poate linişti durerile sufleteşti. (Octavian Paler)

If only.

Un prânz

E aproape ora 12 şi ne decidem să mâncăm. M. a adus sarmale făcute de maică-sa, V. a făcut salată de boeuf şi eu am adus ecler făcut de mama. Silvia şi Ana merg împreună să cumpere pâine, smântână şi suc. Ana cumpără şi bere, cică o dată e a treia zi de Paşte şi, practic, avem voie. Mai ales că Apostol, şefu', nu e la lucru. Să fi fost, ne mânca şi sarmalele, şi eclerul şi bea şi berea. Se dă el domn dar vara poartă şosete în sandale şi numai de-al naibii nu conduce Mercedesul ăla frumos cumpărat pe firmă ci tot cu jaful ăla de Dacie se duce la clienţi.

Pun sarmalele pe foc, le acopăr cu o farfurie, deschid fereastra micii bucătării, să nu între miros în birourile din apropiere şi-mi fac încă un ness după care ies cu fetele afară, să mai fumăm o ţigară. Astăzi nu sunt mulţi clienţi aşa că stăm mai mult degeaba, mai ştergem praful, emitem câte o factură către un client important şi care a uitat, ca prin minune, să plătească, eu îmi fac ordine în documente şi mă mai uit pe camera video să observ  clienţii când credeau că sunt nesupravegheaţi.

-Ce fumezi, micuto?

-Pall Mall, răspund.

-Ia de la mine Malboro, mă îndeamnă V. dar o refuz, ştiu deja ce tari sunt şi cum sunt la a treia ţigară pe ziua de astăzi, mă ia tremuratul imediat fiindcă fumez rar dar beau multă cafea.

V. şi M. discută problema divorţului lui M. V. nu doar e mai în vârstă cu zece ani ca M., e şi verişoara ei primară. Soţul lui M. a părăsit-o imediat după naşterea copilului lor, s-a dus să muncească în Spania, ea s-a dus acolo când fetiţa a împlinit un an , a stat cu el sperând că se vor împăca dar s-a întors singură şi alcoolică. S-a lăsat de alcool când maică-sa, care stătea cu fetiţa, beată fiind şi ea, a căzut pe stradă şi a fost foarte aproape de moarte. V. a sfătuit-o pe M. să divorţeze de măgar, nu l-a interesat niciodată de ea şi de fetiţă, darămite de maică-sa bolnavă. M. însă ezită, se teme că n-are copilul tată.

-Ce tată, fată? Dacă nu e lângă ea deloc, ce tată poate fi? Nu a fost niciodată prezent în viaţa voastră. Pune-l la lista cu greşeli şi mergi mai departe!

M. se uită şi la mine, întrebându-mă din priviri ce să facă. Eu dau din umeri, nu ştiu ce e aceea o relaţie fiindcă sufăr după un iubit imaginar...de unde să ştiu ce presupune divorţul? De altfel, trăiesc mai mult în lumea mea, nu ştiu la cei 27 de ani ai mei cât costă o pâine sau un bilet de autobuz, sunt cam răsfăţată deşi mi-e greu să recunosc.

Ana şi Silvia  au terminat cu pregătirea mesei şi ne cheamă şi pe noi. Aruncăm ţigările, ne spălăm pe mâini şi ne adunăm în jurul mesei.

Silvia ne povesteşte cum în vacanţă s-a dus la mama ei, în Argeş şi pe Dealul Negru, cu ditamai coloana în spatele ei, a lăsat-o motorul la Dacie şi mai mulţi şoferi au sărit s-o ajute.  Râde, spera să-şi găsească şi un iubit cu ocazia asta dar erau, al naibii, toţi luaţi.

Privirile ni se îndreaptă spre Ana care iubeşte un bărbat căsătorit de mulţi ani şi nici gând să-l lase. Are şi soţ acasă. Soarbe absent din bere, ciugulind din sarmale.

V. o întreabă direct :

-Nu te-ai scârbit să fii vioara a doua?

-Nu mă simt aşa.

-Te minţi! Hai, fată, de ce mai stai cu el? E un nenorocit şi aşa te simţi şi tu, chiar dacă n-o recunoşti.

-Nu mai ştiu...La început a fost farmecul noutăţii, acum nu mai ştiu ce e! Dependenţă! Tu de ce n-ai curaj să divorţezi, M.?

-Eu am copil cu el!

-Dar nu e niciodată lângă voi! Cu ce  eşti mai brează  ca mine? Când ajung seara acasă, la bărbatu-meu, de-abia mă salută, e ocupat cu altele şi noaptea trage de mine, să facem dragostea pe care eu nu mai doresc fiindcă îl visez tot timpul pe celălalt şi sărutările lui, mângâierile lui, parfumul lui!

-Dar vă vedeţi atât de rar! Fiindcă stă cu nevastă-sa şi n-o s-o lase pentru tine!

-Ţie ţi-e uşor să vorbeşti! N-ai bărbat! Şi nici amant!

-Doamne fereşte, fată! Parcă ar fi diamante! Nu vezi că eşti tot mai slabă de supărare? Bei bere la ora 12! O fi bine?

-Naiba să mă ia dacă ştiu ce să fac! Nu mai bine o întrebăm pe micuţa de iubitul ăla al ei?

-Ah, răspund, nici nu mai ştiu pe cine iubesc astăzi. M-am îndrăgostit de vreo trei ori în ultimele zile. Nu mă întrebaţi pe mine fiindcă eu îl aştept pe Făt Frumos! Şi când o veni, prima dată îi dau una peste cap fiindcă îl aştept de atâta vreme! Cred că voi aveţi probleme grave! Mie nici nu mi-aţi pus bere!

-Dar tu bei numai cafea şi apă!

-Când vă aud de divorţuri şi bărbaţi în plus sau în minus, mă ia durerea de cap! Nu cred că mai vreau să mă fac mare! Prefer să stau cu fluturaşii ăştia în stomac!  Să mi se pară din trei în trei luni că iubesc!