Un fel de bilanț

Anul acesta a trecut la fel de repede ca și celălalt înaintea lui. Anul trecut simțeam, fără să înțeleg și drept urmare, fără să pot descrie, cum, întinzând mâna, ating anul cu numărul 2017. Acum nu mai simt la fel deși 2019 a apus tot așa, pe repede înainte.

Ca un sfârșit de săptămână petrecut cu cineva drag și pe care nu l-ai mai văzut de cel puțin 20 de ani dar simți că nimic nu s-a schimbat și că cel mai bun și frumos timp e cel după petrecere, după ce artificiile s-au stins.

Nu am fost prima să postez că ninge, că e zăpadă, că e multă fericire și alte cele. Nici nu m-am grăbit. Când sunt declarative, toate seamănă cu zgomotele lui Iliescu și ale Frontului Salvării Naționale după ce l-au împușcat pe Ceaușescu, cu ifosele uneia care dă verdicte și pune etichete cu un limbaj semiprețios, de genul "dă" și "pă"și "căcare". Prințesă, nu alta.

La criticat suntem pe primul loc când nu suntem conștienți de propriile limite și limitări.

Nu am citit tot ce mi-am început, cu toate că mi-am propus. Nici aici nu m-am pripit. Cărțile, tot ca  oamenii, cum spuneam mai demult. Unele nu merită. După cum unele merită savurate. Cum bine spune Esther Perel : Când nu mai e nimic de ascuns, nu mai e nimic de căutat. Bine că sunt cărți în lume, o investiție sigură în lumea asta atât de nesigură. Uneori, cărțile, tot ca oamenii, au terminat tot ce-au avut de spus iar alteori povestea a rămas nespusă.

Are și povestea nespusă farmecul ei dacă nu cumva aici o fi tot farmecul.

Nu am reușit să scriu tot ce mi-am propus. Nici aici, nici în altă parte. Încerc să mă împac cu asta, cum încerc să mă împac cu asperitățile muncii de zi cu zi și să învăț ce-ar mai fi de învățat, să accept tot felul de lovituri și să rămân cu lecția. Până data viitoare.

Sens într-o lume fără sens. 

A fost foarte scurt, nu?  Așa sunt cerințele.

Un an magic, cu sens și sensuri tuturor!

                                             

O fotografie din 2018.

Unu, doi, trei

Tipuri de clienți:

Clienții care caută pasta de dinți, spirtul și săpunul lichid pe cu totul alt raion decât cel de cosmetice și când le indici direcția bună, se uită la tine neîncrezători, poate ești nouă și n-ai habar dar vrei să scapi de ei.

Clienții care caută carne pe raionul de detergent. Iar tu te uiți la ei cumva, că nu poți să-ți ascunzi stupoarea și ei se uită la tine stupefiați, nu înțelegi cuvântul carne? Carnea de porc, domnișoară! Ce, nu se găsește în magazin? Le spui unde se găsește și ei pleacă în grabă, nemulțumiți și, în viteză, se întorc totuși să-ți spună: 

-Nu sunt din oraș, ce???

 Chiar așa.

Clienții care caută chibrituri și când le spui că sunt chiar în spatele lor, se uită uimiți, n-au observat și încep să-ți spună că le trebuie pentru un parastas, pungile, sacii de gunoi unde sunt, dar pungile de cadouri, nimic n-aveți în magazin, o să mă duc în altă parte și te ceartă și se ceartă și pleacă, fără să mulțumească. Niciodată.

Clintii care caută Pronto(asta nu e reclamă, Pronto se vinde singur, oricum) și întreabă de unul care să țină praful la distanță și le spui care este(cel albastru, clasic), se gândesc să întrebe dacă acest Pronto ține doar praful la distanță sau și nevestele, ha, ha, ce glumă bună, încă unul pe care-l strânge verigheta.

Clienții care doar verifică prețurile și apoi vin la tine să te certe că în altă parte nu știu ce produs e mai ieftin. Sau că acel produs e apă chioară. Că alt produs nu se găsește în acest magazin și degeaba le spui că e marcă proprie LIDL, Carrefour sau Auchan, nu te aud, nu-i interesează, aud și văd doar ce vor, merg pe aceeași linie ca în vremea comuniștilor, când tuturor le era frică de cineva și toți așteptau să le facă statul ceva, oricum, orice, numai să le facă și să nu facă ei. Au trecut 30 de ani. 

Clienții care caută chestii de care n-ai auzit, poate că au produsele de la copiii plecați în afară, poate că magazinul în care eșți momentan le-a avut în alt sezon și nu le mai are și le spui că nu știi, să întrebe un angajat, unul pe al cărui hanorac e scris chiar numele magazinului și se uită la tine cu gura căscată, tu de ce nu știi, ce dacă pe hanoracul tău scrie altceva? Și apoi le explici dar tot nu înțeleg și te întreabă de Axion, cine nu știe de Axion iar dacă le spui, se uită urât la tine, înseamnă că prima dată ai știut și n-ai vrut să le spui sau nu știi pe ce lume trăiești, cum vii așa la lucru?

Clienții care n-au noroc și întreabă de un anumit produs pe o rubensiană tanti blondă, care în ziua respectivă nu are chef să fie întrebată nimic și se ridică, ocupând tot aerul de pe raion, repezindu-se la ghinionist:

-Tu vezi ce scrie aici? Scrie Auchan? Nu scrie! Atunci de ce mă întrebi pe mine? Du-te să întrebi un angajat! Bietul om. Nu cred că mai vine în magazin. Tuturor le e frică de ea. Trist. 

Clienții nemulțumiți de lipsa produselor, de schimbarea produselor de pe un raion pe altul, de scumpirea lor și te întreabă pe tine de ce lipsește din aprilie un gel de curățare, de ce Pronto e pe alt raion și cauciucurile pe altul, dacă lichidul de parbriz e bun și îți spun supărați că nu mai vin în magazin. Iar tu speri însă speri degeaba fiindcă revin, cu mai multe resentimente, cu toate supărările de acasă, cum o fac si simplii lucrători comerciali și șefii lor din mai toate magazinele fiindcă oameni sunt și nu se pot dezbăra de probleme imediat.

Clienții care probabil în lumea lor au o anumită funcție și vin cu funcția la cumpărături și iau decizii tot cu funcția, se uită la tine de la înălțimea funcției lor și au impresia că tot ce nu e cum vor ei, e  împotriva lor. Și nu e. Cum totul stă sub semnul impermanenței, cum cuvintele pot să aline dar să și răscolească, cum din înțelegeri vechi se alege praful și disensiuni mici se transformă în dezacorduri și mai mari, cum valoarea unui om nu e dată de mașină, kilograme, bijuterii sau rujul de pe buze, de lungimea părului sau de lipsa lui, tot așa și clienții. Oameni. Trecători dar cu veleități de nemurire. 

 

                                                        

Partea ei de adevăr

Ce-am fost și ce-am ajuns! Îmi aduc aminte de un cântec vechi de când lumea, hit îi zicea atunci, cu unul care zicea într-o zi...și cerșetori și prea bogați, într-o zi...la poarta nopții bat mai tare...tra-la-la, așa zicea nenea ăla, nu știu cum îi zice. Reluând, da, scriu, că așa mi-au zis în spital, să scriu ce mi se întâmplă și să-mi și asum, auzi la ei, ai naibii doctori! Să mă asum, că sunt numai o dată! Profund, n-am ce zice, numai că n-am înțeles nimic! Dar am și eu dreptul ăsta, să mă prefac că am înțeles, cum s-au prefăcut alții cu boli mai grave ca a mea, că n-au nici pe dracu'.

Din ce-am fost, că mai aveam puțin și ajungeam director, nu directoare, nu sunt așa de toantă dar pot să pretind că aș fi,  am ajuns un fel de paznic. Cu unul de-l cheamă Miron, ce nume mai e și ăsta?!? Dar las', și pe mine mă cheamă Baba. Și pe unul mama lui în casă. Hai că știu să glumesc. Cum s-ar zice, sunt nebună, nu proastă. Am vrut să-l ajut pe un nene care părea pierdut și mitocanul, în loc să-mi mulțumească sau măcar să fugă de mine, mi-a zis că precis am limbrici. M-am uitat la el ca elevii ăștia care cică sunt analfabeți funcțional. Adică? Adică precis m-a mâncat în cur când l-am întrebat cu ce-l ajut că el se descurcă și așa. Așadar precis am avut limbrici dar el tot mitocan rămâne, nu-mi rămâne decât să recunosc. 

Sunt paznic, patrulez prin noul mall al Sibiului, veșnic plin de ciobani. Teribil. Nu trebuie să port uniformă din aia cu security. Mișto tare. În prima zi m-am îmbrăcat cu un sweater Only galben muștar, că eu ador galbenul, nu pentru că aș fi geloasă dar aia era singura bluză curată pe care o aveam și niște blugi de-au fost ai iubitului meu. Au fost, da. Nu-mi mai e iubit, a plecat cu alta cât eu mă răhățeam pe mine în spital. Nu era de mine. A rămas cu numele meu tatuat pe umărul lui. Cică nu era permanent, da. Asta e. Nimic nu e permanent. Toate trec, fie bune, fie rele. Azi sunt profundă. Am fost nițel constipată și am stat mult pe wc. Ba una, ba alta.

Când patrulam cu Miron, am văzut o grasă blondă care tot trăgea de blugii cu care era împăunată, scuturându-și cracii. Era ceva de groază, până la urmă a rămas cu găicile în mână și a intrat în Zara să-și ia ceva de îmbrăcat sau doar să se uite, mă îndoiesc eu că la blugii de pe ea își lua de la Zara și i-am spus lui Miron că indicat ar fi să-și ia XXL, nu L, să nu arate ca un cârnat și ăsta s-a uitat buimac la mine, nu înțelegea, apoi am văzut că nu mai avea fața aia sictirită ci chiar îi părea bine că mă cunoaște. E bine când cunoști pe cineva cu care ești pe aceeași lungime de undă. Nu m-aș uita la el, chelia aia a lui mă scârbește dar sunt convinsă că cineva îl iubește și pe el cu chelie cu tot. Iar eu, asta sunt, nici așa, nici așa. Director nu mai ajung dar am ce-mi trebuie.

Când îmi era lumea mai dragă și mă priveam discret în toate oglinzile, ia uite ce de cosmetice și de haine, am intrat într-o vitrină spălată prea bine și am căzut, curcă ce sunt, în fund. Mi-a scăzut tot outfitul și stima de sine, nici aia prea ridicată. Miron m-a ajutat să mă ridic iar câțiva copii sigur m-au postat pe Facebook, râdeau de se cutremurau. Tot voiam să-mi bag bluzoiul în pantaloni dar fermoarul renunța să mai stea la locul lui și m-am resemnat, cum să umblu cu șlițul desfăcut? Deși păream de pe vremea ăluia de-i ziceau Ceașcă , nu foarte trendy, am lăsat bluza peste pantaloni. Miron a zis că-mi stă bine. Ce știe el, tataie?

Apoi tataie s-a oprit fulgerat în față la Mango și mă miram de fața lui, parcă mă vedea prima oară. Credeam că s-a îndrăgostit de mine, cu galbenul ăla care mă făcea ravisantă. Dar nu, mi-a spus șoptit că  dragostea vieții lui, inima și dorul lui, o femeie pe care n-a mai văzut-o de 20 de ani, tocmai a trecut pe acolo. A trecut și a plecat, tataie n-a apucat să facă nimic. Păi deh, tataie, ocaziile n-așteaptă pe nimeni, ascultă-mă pe mine și îmi aranjam pletuțele în vitrine. Și viața asta, ascultă-mă iar, par mai deșteaptă ca tine sau poate numai par, viața asta, na, că am uitat ce-am vrut să zic dar și așa nu mai aveam cu cine să vorbesc, Miron nu mai era în film cu mine. Știm atât de puțin unii despre alții că uneori mi se pare că suntem extratereștri. O fi de la limbrici.

                                               

Foto : Pinterest

Într-o zi... la gânduri vechi dăm nume noi,

Într-o zi... ne-ncearcă viața cu de toate,

Într-o zi... e și festin, e și gunoi,

Într-o zi... doar împăcarea nu se poate.

Într-o zi... și cerșetori, și prea bogați,

Într-o zi... la poarta nopții bat mai tare,

Într-o zi... sunt toți de toate dezlegați,

Într-o zi... prin întuneric sau prin soare.

https://lyricstranslate.com

Într-o zi... la gânduri vechi dăm nume noi,

Într-o zi... ne-ncearcă viața cu de toate,

Într-o zi... e și festin, e și gunoi,

Într-o zi... doar împăcarea nu se poate.

Într-o zi... și cerșetori, și prea bogați,

Într-o zi... la poarta nopții bat mai tare,

Într-o zi... sunt toți de toate dezlegați,

Într-o zi... prin întuneric sau prin soare.

https://lyricstranslate.com

Într-o zi... la gânduri vechi dăm nume noi,

Într-o zi... ne-ncearcă viața cu de toate,

Într-o zi... e și festin, e și gunoi,

Într-o zi... doar împăcarea nu se poate.

Într-o zi... și cerșetori, și prea bogați,

Într-o zi... la poarta nopții bat mai tare,

Într-o zi... sunt toți de toate dezlegați,

Într-o zi... prin întuneric sau prin soare.

https://lyricstranslate.com

Într-o zi... la gânduri vechi dăm nume noi,

Într-o zi... ne-ncearcă viața cu de toate,

Într-o zi... e și festin, e și gunoi,

Într-o zi... doar împăcarea nu se poate.

Într-o zi... și cerșetori, și prea bogați,

Într-o zi... la poarta nopții bat mai tare,

Într-o zi... sunt toți de toate dezlegați,

Într-o zi... prin întuneric sau prin soare.

https://lyricstranslate.com

Într-o zi... la gânduri vechi dăm nume noi,

Într-o zi... ne-ncearcă viața cu de toate,

Într-o zi... e și festin, e și gunoi,

Într-o zi... doar împăcarea nu se poate.

Într-o zi... și cerșetori, și prea bogați,

Într-o zi... la poarta nopții bat mai tare,

Într-o zi... sunt toți de toate dezlegați,

Într-o zi... prin întuneric sau prin soare.

https://lyricstranslate.com

Într-o zi... la gânduri vechi dăm nume noi,

Într-o zi... ne-ncearcă viața cu de toate,

Într-o zi... e și festin, e și gunoi,

Într-o zi... doar împăcarea nu se poate.

Într-o zi... și cerșetori, și prea bogați,

Într-o zi... la poarta nopții bat mai tare,

Într-o zi... sunt toți de toate dezlegați,

Într-o zi... prin întuneric sau prin soare.

https://lyricstranslate.com

Într-o zi... la gânduri vechi dăm nume noi,

Într-o zi... ne-ncearcă viața cu de toate,

Într-o zi... e și festin, e și gunoi,

Într-o zi... doar împăcarea nu se poate.

Într-o zi... și cerșetori, și prea bogați,

Într-o zi... la poarta nopții bat mai tare,

Într-o zi... sunt toți de toate dezlegați,

Într-o zi... prin întuneric sau prin soare.

https://lyricstranslate.com

Intr-o zi la ganduri vechi dam nume noi
Intr-o zi ne-ncearca viata cu de toate
Intr-o zi esti si festin esti si gunoi
Intr-o zi doar impacarea nu se poate

Intr-o zi sunt cersetori si prea bogati
https://Versuri.ro/w/zom2
Intr-o zi la poarta noptii bat mai tare
Intr-o zi sunt toti de toate dezlegati
Intr-o zi prin intuneric sau prin soare.

Intr-o zi la ganduri vechi dam nume noi
Intr-o zi ne-ncearca viata cu de toate
Intr-o zi esti si festin esti si gunoi
Intr-o zi doar impacarea nu se poate

Intr-o zi sunt cersetori si prea bogati
https://Versuri.ro/w/zom2
Intr-o zi la poarta noptii bat mai tare
Intr-o zi sunt toti de toate dezlegati
Intr-o zi prin intuneric sau prin soare.

Intr-o zi la ganduri vechi dam nume noi
Intr-o zi ne-ncearca viata cu de toate
Intr-o zi esti si festin esti si gunoi
Intr-o zi doar impacarea nu se poate

Intr-o zi sunt cersetori si prea bogati
https://Versuri.ro/w/zom2
Intr-o zi la poarta noptii bat mai tare
Intr-o zi sunt toti de toate dezlegati
Intr-o zi prin intuneric sau prin soare.

Intr-o zi la ganduri vechi dam nume noi
Intr-o zi ne-ncearca viata cu de toate
Intr-o zi esti si festin esti si gunoi
Intr-o zi doar impacarea nu se poate

Intr-o zi sunt cersetori si prea bogati
https://Versuri.ro/w/zom2
Intr-o zi la poarta noptii bat mai tare
Intr-o zi sunt toti de toate dezlegati
Intr-o zi prin intuneric sau prin soare.

Când un paznic(altfel) întâlnește o secretară(puțin nebună)

Știi cum e să te trezești într-o dimineață, o dimineață ca oricare alta din viața asta nespus de tristă pe alocuri și să ai sentimentul clar, deosebit de clar dar fără sens că urmează cea mai frumoasă zi din viața ta?

Eu nu știu. 

M-am trezit greu, mai greu ca de obicei, ce soartă e asta, să te trezești când noaptea e încă fragedă și s-o pornești la drum, să te duci la lucru. Totuși, după ce m-am spălat pe față și m-am prefăcut că n-am pete și o chelie progresivă, mi-am făcut o cafea, am mâncat niște biscuiți cu ovăz, m-am încurajat cu cea mai auzită minciună după aia cu dă-mi zece lei până mâine și anume: totul va fi bine. Am plecat la lucru, știind că și în seara asta când voi intra-n casă, nu voi avea cui să-i spun nici bună seara, nici cum mi-a fost ziua. Ochii mi-au căzut, total întâmplător, de parcă ar fi ceva întâmplător pe lumea asta, pe biletul de la ea, de la Eva mea: 

Plec pentru că nu vreau ca absența ta să devină normalitate când tot ce mi se pare normal e prezența ta. Constantă, consecventă, vie. Vie. 

20 de ani. Și un fior dureros mi-a străbătut corpul. Va fi o zi minunată, mi-am spus.

S-a dovedit a fi chiar așa. O zi cum n-am mai avut. Am colegă nouă de patrulat prin mall, suntem îmbrăcați civil, noua regulă. Colega asta  se pare că a fost secretara cu veleități de șefă și care a ajuns puțin pe la Gheorghe Preda. Toți suntem puțin luați, nu-i bai. Eu i-am dat bună ziua și un îmi pare bine, ea mi-a zis un ciao sec și de sus și mai că n-a pufnit-o râsul când i-am spus că sunt Miron. Dar s-a ținut bine, Baba. Nu, așa o cheamă, îi spun Miss Baba. 

Mergem împreună prin mall, suntem așa, cool. Mă mir de oamenii ăștia care cumpără în neștire țoale, sunt țoale peste tot și ultima modă cu pulovere tricotate care par țesute la război și ghete de cowboy îmi aduce aminte de sărăcia comunismului și de puloverele lui Jerry Seinfeld. Miss Baba, pulover galben muștar băgat în blugi rupți și largi și ghete lăcuite tot galbene, zâmbește galeș. Ei își zâmbește, în toate vitrinele. O dată a și intrat în una,  era proaspăt spălată și n-a observat-o. A dat cu capul  de mi s-a părut că îi aud creierii zbătându-se și-a căzut în fund. Unii copii au fotografiat-o imediat și n-am apucat să fac nimic, m-am grăbit s-o ajut pe blondă. Se chinuia ulterior să-și bage artistic bluza în pantaloni dar n-a fost mulțumită de rezultat așa că renunțat. I-am spus că îi stă mai bine așa, a mustăcit dar rezultatul a încântat-o fiindcă nu mai trebuia să se aranjeze una-două. Am râs apoi amândoi de o namilă de femeie care tot trăgea de blugii de pe ea, scuturându-și ba un picior, ba altul, de la un magazin la celălalt, până a rămas cu găicile în mână. Miss Baba a spus că probabil era o strategie să-și cumpere alții și ea i-ar sugera să-și cumpere mărimea ei, nu câștigă nimic dacă își ia blugi cu două mărimi mai mici, seamănă cu un cârnat uriaș înfipt în mațe prea mici. Apoi a râs amar dar eu am privit-o cu alți ochi, uite, nu e așa cum vrea să pară, tot un om neîncrezător, cățeluș care vrea să pară leu și crede că rage și sperie. Dacă ne-am vedea din când în când cu ochii celorlalți...

Am mers la pauza de masă și când ne-am întors la patrulat, un fior m-a străbătut iarăși. În fața magazinului  Mango, era Ea. Eva mea. M-am spart în mii de cioburi. N-am reușit să mă adun minute bune, Miss Baba îmi dădea coate, să mergem, nu înțelegea ce se întâmplă. Când am pus ciob pe ciob și am vrut măcar s-o văd de aproape, un bărbat care părea să-i fie soț, a luat-o de mână și duși au fost. S-a dus șansa mea. Miss Baba sporovăia fericită și singură. Am simțit cum mă prăbușesc iar în neant. Noaptea a fost infern. Numai spre dimineață, într-un vis, Ea a venit și m-a îmbrățișat. Dorul meu, mi-a spus, nu mai avem nimic dar îți mulțumesc pentru timp. 

 

                                                  

Foto : depărtare, Huawei P2OLite

La drum cu Ana(continuare)

Mirosul de rahat dinspre toaleta trenului gâdila nările puținilor călători deși președintele Iohannis, aflat la al doilea mandat deja de aproape un an, promisese o Românie normală, unde ar fi fost firesc ca într-un tren de mare viteză, cu prețurile biletelor pe măsură, să nu mai miroase ca-n buda dintr-o haltă oarecare. N-ar fi rău să circule Klaus un pic cu trenul și fie legănat pe cel puțin o sută de kilometri în aromă de caca și de clor, își spunea Ana, încercând să citească ceva. Bendeag o privea ba mirat, ba dezaprobator, femeia în vârstă și mirosind a lavandă picotea de minute bune iar tânărul pe care îl strângea tricoul, butona cu sârg telefonul. 

Apusul de soare le captă tuturor atenția, spărgându-se în mii de culori pentru a se aduna apoi într-un portocaliu roșiatic a cărui lumină se revarsă în valuri în micul compartiment. 

-Ce lipsiți de importanță suntem, glăsui încet femeia îmbrăcată în lavandă. Când apune soarele, mi-e cel mai greu. Până mâine, când răsare iar și o luăm de la capăt, mari și mici, bogați și săraci, evrei și musulmani, soarele nu face diferență.

-De asta i se închinau popoarele vechi, spuse Ana.

-Dacă ești așa înțeleaptă, cucoană, rosti malițios Bendeag, de ce nu faci ceva să se închidă ușa la wc? Să nu mai vină miros de acolo? Pari a fi ceva ingineră. Am un banc cu ingineri! Vreai să-l auzi? 

-Vreau eu, sări tinerelul, fără să remarce greșeala din întrebare și pe care apusul de soare îl determinase doar să facă câteva instantanee, probabil să le posteze pe Facebill, ultima rețea socială și care îi pusese pe mulți pe jar, mai ales că nu era gratuită și n-avea buton de like, doar de dislike și acesta pe niveluri, în funcție de cât de scârbit sau plictisit erai de postări. Cel puțin era sincer. 

-Are mama două fete. Una deșteaptă, una la Inginerie, zi, tinere, n-a fost tare?

-Din categoria de ce sunt bancurile cu blonde atât de scurte? Ca să le înțeleagă și bărbații. Cum a fost asta, tinere?, întrebă și bătrâna. 

Ana nu se înghesui să răspundă, individul o lăsa rece. În loc de asta, scoate o hârtie roz din rucsac, parte a scenariului ei de viață, o împături și se îndreptă cu pași siguri spre toaletă, hârtia aspră și altfel împăturită împiedicând ușa să  se mai deschidă. Iată cum problemele complicate au soluții simple, își spuse. Și cum un ipochimen de doi bani îți poate deschide ochii asupra acestor soluții. Aș putea să-i mulțumesc. Dar probabil n-o s-o fac, să nu creadă că flirtez cu el.  

Tinerelul îi întrebă dacă au cumva la ei vreun încărcător de telefon, el l-a uitat pe al lui în geanta femeii lui, are toanta un kil de cosmetice și două de parfumuri în geantă și încărcătorul lui a rămas acolo, pierdea trenul dacă mai stătea să-l caute, toanta dracului, o gratulă. 

-Mata, dacă o numești toantă pe femeia asta care te-a însoțit până la gară și în diverse locuri, cum te numești, știi oare?

Bătrâna îl privi drept în ochi, fără pic de teamă, când îl întrebă asta.

-Eu sunt șef de raion, femeie bătrână. Noroc că țin la glumă și am aflat de Creangă și de Eminescu, tot e ceva. Mai afli una-alta, când circuli cu trenul. Îmi iau eu mașină. 

Nu-și termină bine vorbele când ușa compartimentului se deschide și cu mare clasă, nederanjat foarte tare de nimic, însuși președintele Iohannis dă bună seara cu voce stinsă și se așază pe primul loc liber.

-Faci o baie de mulțime, bătrâne? 

Întrebarea lui Bendeag smulse un surâs firav de pe buzele prea fericitului președinte. 

-M-am săturat de București, de coloana prezidențială și de drumurile tot mai proaste și, vai, de Valea Oltului! Dar să nu spuneți nimănui, nu sunați, să spuneți că sunteți cu mine în tren, vă promit că n-o să fim deranjați deloc! 

-Stimabile Klausică, tinere, că văd că te ții bine, vorbi iar Bendeag, vezi că vine miros de rahat de la wc, cum te descurci cu asta? 

-În caz că o să am nevoie, domnule, sun pe cineva, să oprim într-o gară mai acătării. 

-Păi da, că ușa asta e blocată, uite inginera de colea, moldoveancă educată, a împiedicat-o să se mai deschidă și a folosit hârtie roz, nu întâmplător, așa e, minune? 

Bendeag îi făcu iar cu ochiul și Ana, cu ochii pe președinte, îl băgă iar pe unde a ieșit de bou libidinos. 

Apoi femeia în vârstă, total indiferentă la dialog, îi spuse tânărului care se uita blocat la costumul primului om din stat:

-Ține minte, băiete, dacă nu se deschide, nu e ușa ta. 

-Dislike, dislike, în ce lume de nebuni m-am născut? Nu mai înțeleg nimic! 

-De ce nu-l întrebi pe Google? 

Va urma.