La drum cu Ana(continuare)

Mirosul de rahat dinspre toaleta trenului gâdila nările puținilor călători deși președintele Iohannis, aflat la al doilea mandat deja de aproape un an, promisese o Românie normală, unde ar fi fost firesc ca într-un tren de mare viteză, cu prețurile biletelor pe măsură, să nu mai miroase ca-n buda dintr-o haltă oarecare. N-ar fi rău să circule Klaus un pic cu trenul și fie legănat pe cel puțin o sută de kilometri în aromă de caca și de clor, își spunea Ana, încercând să citească ceva. Bendeag o privea ba mirat, ba dezaprobator, femeia în vârstă și mirosind a lavandă picotea de minute bune iar tânărul pe care îl strângea tricoul, butona cu sârg telefonul. 

Apusul de soare le captă tuturor atenția, spărgându-se în mii de culori pentru a se aduna apoi într-un portocaliu roșiatic a cărui lumină se revarsă în valuri în micul compartiment. 

-Ce lipsiți de importanță suntem, glăsui încet femeia îmbrăcată în lavandă. Când apune soarele, mi-e cel mai greu. Până mâine, când răsare iar și o luăm de la capăt, mari și mici, bogați și săraci, evrei și musulmani, soarele nu face diferență.

-De asta i se închinau popoarele vechi, spuse Ana.

-Dacă ești așa înțeleaptă, cucoană, rosti malițios Bendeag, de ce nu faci ceva să se închidă ușa la wc? Să nu mai vină miros de acolo? Pari a fi ceva ingineră. Am un banc cu ingineri! Vreai să-l auzi? 

-Vreau eu, sări tinerelul, fără să remarce greșeala din întrebare și pe care apusul de soare îl determinase doar să facă câteva instantanee, probabil să le posteze pe Facebill, ultima rețea socială și care îi pusese pe mulți pe jar, mai ales că nu era gratuită și n-avea buton de like, doar de dislike și acesta pe niveluri, în funcție de cât de scârbit sau plictisit erai de postări. Cel puțin era sincer. 

-Are mama două fete. Una deșteaptă, una la Inginerie, zi, tinere, n-a fost tare?

-Din categoria de ce sunt bancurile cu blonde atât de scurte? Ca să le înțeleagă și bărbații. Cum a fost asta, tinere?, întrebă și bătrâna. 

Ana nu se înghesui să răspundă, individul o lăsa rece. În loc de asta, scoate o hârtie roz din rucsac, parte a scenariului ei de viață, o împături și se îndreptă cu pași siguri spre toaletă, hârtia aspră și altfel împăturită împiedicând ușa să  se mai deschidă. Iată cum problemele complicate au soluții simple, își spuse. Și cum un ipochimen de doi bani îți poate deschide ochii asupra acestor soluții. Aș putea să-i mulțumesc. Dar probabil n-o s-o fac, să nu creadă că flirtez cu el.  

Tinerelul îi întrebă dacă au cumva la ei vreun încărcător de telefon, el l-a uitat pe al lui în geanta femeii lui, are toanta un kil de cosmetice și două de parfumuri în geantă și încărcătorul lui a rămas acolo, pierdea trenul dacă mai stătea să-l caute, toanta dracului, o gratulă. 

-Mata, dacă o numești toantă pe femeia asta care te-a însoțit până la gară și în diverse locuri, cum te numești, știi oare?

Bătrâna îl privi drept în ochi, fără pic de teamă, când îl întrebă asta.

-Eu sunt șef de raion, femeie bătrână. Noroc că țin la glumă și am aflat de Creangă și de Eminescu, tot e ceva. Mai afli una-alta, când circuli cu trenul. Îmi iau eu mașină. 

Nu-și termină bine vorbele când ușa compartimentului se deschide și cu mare clasă, nederanjat foarte tare de nimic, însuși președintele Iohannis dă bună seara cu voce stinsă și se așază pe primul loc liber.

-Faci o baie de mulțime, bătrâne? 

Întrebarea lui Bendeag smulse un surâs firav de pe buzele prea fericitului președinte. 

-M-am săturat de București, de coloana prezidențială și de drumurile tot mai proaste și, vai, de Valea Oltului! Dar să nu spuneți nimănui, nu sunați, să spuneți că sunteți cu mine în tren, vă promit că n-o să fim deranjați deloc! 

-Stimabile Klausică, tinere, că văd că te ții bine, vorbi iar Bendeag, vezi că vine miros de rahat de la wc, cum te descurci cu asta? 

-În caz că o să am nevoie, domnule, sun pe cineva, să oprim într-o gară mai acătării. 

-Păi da, că ușa asta e blocată, uite inginera de colea, moldoveancă educată, a împiedicat-o să se mai deschidă și a folosit hârtie roz, nu întâmplător, așa e, minune? 

Bendeag îi făcu iar cu ochiul și Ana, cu ochii pe președinte, îl băgă iar pe unde a ieșit de bou libidinos. 

Apoi femeia în vârstă, total indiferentă la dialog, îi spuse tânărului care se uita blocat la costumul primului om din stat:

-Ține minte, băiete, dacă nu se deschide, nu e ușa ta. 

-Dislike, dislike, în ce lume de nebuni m-am născut? Nu mai înțeleg nimic! 

-De ce nu-l întrebi pe Google? 

Va urma.