Servus, lume! Vă salut...după ce vă verific temperatura, nu v-o iau, că nu am ce să fac cu ea!
Așa grăi paznicul, cu chef de glume, cum altfel? Primăvară nu, vacanță nu, școală nici atât, nu erau românii destul de bine situați la coada lumii civilizate, acum mai avem și Coviduț. Și așa începe povestea de august a lui Miron, paznicul. Vă amintiți?
Dă-i, drace, ploaie, că soare a fost destul.
Iar anul ăsta va fi unul de care să-și amintească mulți. Ce s-o mai fi bucurând Veorica...cum se descurca ea dacă o scoteau voturile președinte? Ferește-mă, drace, de deștepți, că de proști mă feresc singur! De ce zic asta? Verific temperatura clienților și celor gură-cască de vin prin market și câte unul îmi zice, cu masca corect pusă pe mutră, că a fost și de dimineață. Zău?!? Cu masca pe față, ar putea să treacă și Angelina Jolie că nu aș recunoaște-o(te pup, Angie!) doar dacă îmi spune ea. Mă trec fiori de atâta prostie dar mă țin tare ca să nu creadă că am Covid. De altfel, cred că am avut. Prin februarie. Mi-a fost atât de rău că mă văitam singur, ia-mă, drace, că nu mai suport! Acum, să fiu sincer, mă rugam cumva tot la Dumnezeu de v-am spus eu cândva că l-am pierdut. Și ce crezi? Mi-a răspuns: Bea, Miroane, benzină! Să vezi cum e! Dacă n-o simți, e clar că ai amigdalele varză. Se vede treaba că nu știa nici El, sărmanul, atunci, de Covid. Și băui. Nimic. M-am gândit la Ionel Brătianu, dați o căutare pe Google să vedeți cum a murit o feblețe de ale mele. Of. Stai să plâng un pic. Sar de la una la alta ca regionalul de o firmă de răcoritoare când nu e nevasta în preajmă. Cum v-am spus, nu am simțit nimic. Ce să fac? Am dat-o pe țuică fiartă cu piper și pe paracetamol. Eu nu-mi scot amigdalele. Tot ce e la mine în corp, la mine rămâne. Nu mai beau benzină în viață mea...dar de câte ori am spus chestia asta? Bine că nu există limită de promisiuni neținute. Auzi, 2020? Ne-ai dat țeapă...de ce să nu țepuiesc și eu?
O fetiță cam de șapte ani se uită cu dragoste la lacurile de unghii și o roagă pe maică-sa să-i ia și ei una roșie fiindcă o avantajează dar e refuzată :
-Nu-ți iau și nu ți le fac!
-Dar ai zis cândva că faci orice pentru mine și nu faci!
Cuvintele precocei mă duc înapoi în timp, într-o zi de august când un fir de toamnă se strecurase în ghemul verii. Prea devreme, îmi ziceam, culegând varza din grădină s-o bag la butoi. Nu mă plâng, doar mă mir că astea s-au mai întâmplat cândva și pe toate le trăim ca prin vis iar când au trecut douăzeci de ani peste alții și mi-e teamă să nu miros a bătrânețe și a veșted, toamna îmi așterne covor de frunze arămii la care mă uit cu jind. Știu că la iarnă va fi un covor alb, zăpada va scrâșni sub greutatea corpului meu și al Evei și gerul ne va îmbrățișa prea strâns. Dragostea adevărată trece dincolo. Dincolo. Nu mai am cuvintele la mine iar M. zice că dragostea adevărată nici nu se spune în cuvinte. Azi o vedem și nu e...Ce bine că ne mai salvează niște cuvinte spuse de alții când ale noastre sunt prea puține.
Foto: Alice G.
