Carla's Dreams - Antiexemplu | Official Video

Vremea bolilor

Totul a început brusc și total la întâmplare, așa cum se petrec toate și cum ne petrecem toți. 

Vremea bolilor

Întâi și întâi s-au îmbolnăvit cei cu ani sporiți peste ani mult trecuți. Deși aproape toți aveau încă scântei în ei fiindcă nu degeaba se spune că vârsta e doar un număr, boala asta, încadrată inițial la afecțiuni temporare, sezoniere și fără anvergură, i-a decimat sistematic. Nu a rămas în locul lor nimic, nici morminte impozante, nici cenușă în urne ceramice. Nimic. Asta rămâne după toți. Poate puțină iubire, dacă am știi să(ne)iubim. 

Apoi s-au îmbolnăvit cei mai puțin puternici. Luptând cu viața zi de zi și până noaptea, permanent în modul supraviețuire și alerte de toate felurile, aceștia au primit lovitura în plin. Sau, mai degrabă, în gol și golul a devenit neant. Cei mai mulți nici nu au apucat să-și ia rămas bun, cum se întâmplă de atâtea ori. Și aceste despărțiri, tot un fel de morți incipiente. 

S-a nimerit apoi ca cineva care cunoștea pe cineva și pe altcineva, să le transmită și lor afecțiunea și fiind de felul lor generoși căci oamenii sunt generoși când iubesc sau își imaginează că iubesc, au propagat și ei cu nu știu cât de mare drag virusul care deja nu mai era afecțiune, ciudat joc de cuvinte, afecțiune-afecțiune. Nu te grăbi să-ți spui că nu înțelegi, limba română e o comoară. Și de când cu școala asta de modă nouă, comoara va rămâne...comoară. 

De-a valma apoi, cum vin cuvintele peste autoarea textului(căreia îi e dragă limba română), s-au pricopsit cu virusul vedete și influenceri(ce???), scriitori și artiști ai cuvintelor, ai formelor și imaginilor de tot felul. Ca într-un film mut, mulți au refuzat să poarte orice fel de protecție. De ce, mă, să purtăm noi botniță? Să mă îmbolnăvesc sub ea? Cum fumez eu cu masca? Nu-și mai poate face omul o amantă că se pricopseste cu afecțiunea, pardon boala! (Și boala asta, și-au spus mulți, cei mai mulți, tot ceva ce nu putem controla, așa și-au spus dar nu s-au auzit, au ignorat și această voce)

Iar oamenii au devenit tot mai dușmănoși, tot mai panicarzi. Tot mai ascunși. Nu au mai tușit, să nu se creadă că au ceva. O sinuzită ca lumea nu mai puteai face fără să fi reclamat la poliția bolilor. Pierzând simțul mirosului și, strâns legat de acesta, pe cel al gustului, oamenii au pierdut tot felul de punți către lume, către ei înșiși. Iar unii se găsiseră atât de greu pentru a se pierde acum pentru totdeauna. 

Nu s-ar putea spune că nimeni nu se mira de răul făcut deși toți colaborau la el dar nimeni nu-și asuma nimic, niciodată nu suntem noi de vină, mereu sunt ceilalți. Iar până nu ți se întâmplă ție, aproape nici nu crezi în rău. Chiar și așa, sunt diferite niveluri ale durerii și răului așa că unora nu le-a rămas să accepte decât nivelul cel mai scăzut, cel care provoca mai puține pierderi. 

Acum e acum.               

                                                          

Foto : perspectivă. Alice G. 

Nichita