Cum am câștigat la loterie

Am zis să spun tuturor cum  s-a întâmplat, e o metodă sigură, atât de sigură încât mă mir că n-a fost descoperită până acum. Dar până atunci, să vă povestesc despre o căzătură. Nu a mea, a unei doamne, și ce doamnă!, care s-a dat jos din autobuz, chiar în spatele meu, în fața primăriei. Îmbrăcată frumos, destul de elegantă pentru vremea asta care numai primăvară nu este, cu coafura fixată bine și țeapănă(ea, nu coafura) doamna s-a împiedicat, după propriile spuse, de bordura prea înaltă și a căzut ca mămăliga, cu geanta sub ea, oamenii au sărit s-o ajute dar ea s-a ridicat în grabă, uitându-se în jur, de parcă prima ei grijă ar fi trebuit să fie părerea oamenilor și de ce cred ei că s-a împiedicat. Nu de la bordură, ci de la tocuri și de la grabă, s-a aranjat uimitor de repede pentru că avea întâlnire. Cu un bărbat care i-a oferit galant un buchet de flori și căruia a avut grijă să-i spună că a căzut nițel. Să se scuze deși cred că dacă el o să ajungă domnul inimii ei o să-i tolereze și o să-i susțină mai multe căzături de toate felurile. Că așa-i în viață, mai cazi. Important e cine te ridică când nici tu nu mai poți. Ne ținem așa țepeni, ne ferim de toate asperitățile și ce să vezi, cele mai  bune și frumoase lucruri, evenimente în viață ni se întâmplă când ne așteptăm mai puțin sau când ne relaxăm total, chiar atunci când ne dăm seama că o pierdere nu-i decât un câștig, la alt nivel. Apoi mi-a căzut mie minunata gogoașă cu gem de fructe dar nu-i pagubă, mi-am spus, avea ceva calorii. Când coboram niște trepte cam alunecoase, un băiețel care părea student dar unul foarte bogat, cu niște pantofi care strigau elegantă și calitate și el însuși emana un aer de domn, mi-a spus în niște cuvinte atât de plastice și de vii ce mi-ar face că discrepanța mare între domnia exprimată de aspect și limbajul folosit că m-a pufnit râsul și gândul mi-a zburat la un individ în vârstă care, săptămâna trecută, în Penny, se mângâia singurel printre raioane și își striga dorurile, alea multe, că a îmbătrânit degeaba și singur. După care, în stație, și-a desfăcut o sticlă de băutură și, cel mai probabil, și-a înecat acolo restul gândurilor, că Manuela sigur îl abandonase. Atâția și atâția  care par domni. 

Februarie a trecut foarte repede, n-am apucat să citesc decât Preludiu de Ileana Vulpescu de la care am rămas cu asta: Bănuiala este mai amară decât cea mai rea certitudine. Anterior, în ianuarie, am citit Eleganța ariciului de Muriel Barbery, care mi-a plăcut foarte mult, Ce se întâmplă în iubire a lui Alain de Botton, minunată analiză a urcușurilor și, din nou, căzăturilor de orice fel dintr-o căsnicie, Acolo unde femeile sunt regi de Christie Watson, Sala de bal de Anna Hope și chiar mai mult de jumătate din Homo Deus de Yuval Noah Harari. Ocupată luna ianuarie. 

Chiar când să vă  spun cum am câștigat la loterie, în caz că ar interesa pe cineva, atenția mi-a fost acaparată de această pisică, tot ocupă pisicile mare spațiu. Din orice. Nu mai furați. 

                                    

Toxici

Sunt oameni așa. 

Toxici. Care se miră cu voce tare sau doar cu ochii dați peste cap de felul în care ești deși nu ești obligat să fii în niciun fel, mai ales pe placul lor sau în asentimentul lor. Fiindcă singura părere  care contează este a ta. 

Îi simți. Sunt la fel de delicați ca mirosul de varză murată. Și fără beneficiile verzei. 

Îi vezi. Aparent discreți, să nu atragă atenția deși o atrag, fie le intră pantalonii în fund sau își lasă gleznele la vedere, prea tăcuți sau flecari, se folosesc de ceilalți pentru satisfacerea nevoilor proprii   iar când li se întâmplă să fie în aceeași situație, de folosiți și lăsați la o parte, "neînțeleși", explodează. 

Îi auzi. Se bagă în viața ta, să-ți comenteze expresiile feței, gesturile, comportamentul, hainele, machiajul, tot ce faci, tot ce ești. Te critică, pe față glumind, pe la spate,  chipurile neînțelegând de ce nu ești cum sunt ei. De când câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia.

Foto: apus, Vâlcea.

Secretara

Stau cu ochii în laptop și din când în când oftez și notez câte ceva pe o foaie mâzgălită, toată numai floricele și inimioare, să pară că lucrez. De fapt, astăzi n-am mult de lucru dar la salariul pe care-l primesc, mă agit fix pix. Tatăl unei colege de liceu care acum e mare contabilă pe la corporația lui pește prăjit spunea că munca e pentru tractoare și-mi făcea cu ochiul. Tare mult îmi plăcea de el. Mi-ar fi plăcut să fie și taică-meu așa șmecher dar taică-meu e fix un pămpălău din aia care-și închipuie că mă pot cuceri pe mine. Dar n-o să se întâmple. Mâine-poimâine termin și facultatea asta și apoi n-o să mai fiu doar asistent manager, o să fiu eu manager. Le arăt eu la toți! Până atunci i-o arăt și la prostul asta de director. De fapt, numai nevastă-sa e directoare, el e doar bărbatul din casă și parcă ar fi și el un fel de director. Așa...să mai scriu ceva, să nu mă vadă careva că stau. Ah, unghiile astea cu pietricică sunt bestiale! O să-i cer și eu la manichiurista aia pitică să-mi facă. Vreau pietricele roz, nu albe, am mai multe haine roz și am citit undeva că e de bon ton să te asortezi. Nu prea mult totuși. Cum a venit fufa aia de dimineață la mine și n-avea răbdare deloc cât eu vorbeam la telefon, ce mă-sa, pierdea autobuzul? Că după astea vine mereu altul! Și eu aveam un apel important dar boul ăla de la rețeaua tehnică se alinta când eu i-am spus Bună! iar el a spus ciao că bună știe că sunt și eu m-am înroșit toată dar bine că n-a văzut, i-am spus să înceteze și atunci am văzut că fufa avea botine culoarea prunei și bluza la fel, chiar și unghiile erau aceeași nuanță, să nu mai spun de ruj și-mi venea să-i atrag atenția că e prea mult dar nu mă cobor eu să le fac stilate pe muncitoarele astea care nici facultate n-au. Oho și sper că plătește iubi și acum manichiura și tatuatul sprâncenelor dacă vrea să ne pozăm selfie la Albota să știe lumea ce cuplu fericit și împlinit suntem. Că și el merge la sală și și-a tatuat numele meu pe umăr, ador chestia asta! Nu prea se vede dar nu contează că nici eu n-am de gând să fiu cu el mult timp. Ce să-i fac, dacă e fraier...Mie îmi trebuie unul să fie manager. Să intru puțin pe Facebook, uite-l pe ăsta, pozează pe fericitul cu nevastă-sa și cu puradeii. Trei, frate! Când i-o fi făcut? Ce le-o da să mănânce? Când era pe aici băgător de seama, numai se uita lung la mine și ofta, cred că mă dorea. Dar la urma-urmei cine nu mă dorește pe mine? Am un păr a-întâia, cei mai frumoși ochi, îi bag pe toți-n boală cu ei și când fac botic și mă mușc de buza de jos, chiar și insipidul ăla de la calitate se clatină și îi trec gânduri precis perverse prin minte. Așa, să caut insipid pe google, că l-am văzut pe coperta unei cărți azi dimineață în autobuz. Ah, futu-i mama mă-sii că mi s-a stricat mașina, a trebuit să mă duc cu autobuzul la lucru și toată lumea aia care putea în autobuz și toți pensionarii aia care miroseau a moarte și a boală mi-au făcut scârbă. Numai fata aia de lângă mine care citea o carte mirosea calumea și am văzut cuvântul ăsta insipid pe coperta cărții. Fără gust, fad, searbăd. Capisci, ăsta de la calitate e așa. Dar și fata asta, doamne, cât să fii de retardat să citești? În loc să te uiți, ca omul pe Facebook, Instagram sau Pinterest.Sau Tinder, da...de când n-am mai intrat! Phoai, ce m-a enervat proasta aia care mi-a spus că n-are timp dar ce sunt eu aici? Să mă ocup eu de toate căcaturile lor? Dar ce-am greșit? Că mi-am făcut și cruce când mi-a spus că ea revine când consideră necesar. Fix de aia nu mai pot eu. Termin imediat facultatea și mă pun ăștia pe post și să vezi ce le fac. Numai doamna directoare să-mi spună! Sexi și rea...Mai fac eu pe proasta până atunci că nu se pot lipsi de mine, cine mai vine pe banii ăștia? Blondă, ce să-i faci! Așa zic! Asta o știu și eu. Măcar că nu sunt deloc proastă dar e mai simplu să mă prefac. Dacă sunt deja la a doua facultate, maram că sunt deșteaptă! Știu ei...Așa, să mai fac o copie după buletinul lui cumnată-mea, să-mi mai dezmorțesc picioarele. Se mai angajează și ea, să vezi ce-i fac atunci, când o veni să lucreze aici. Vede ea cine sunt eu. Una-două, dacă nu face ce-i zic eu, o dau afară. Nu chiar imediat, să mă știe de frică. O provoc, cum se zice acum. Și pe tanti Viorica, de la personal, o dau afară. Nu-mi plac dinții ei și că are mustață. Frate, asta e nasoală rău. N-o suport. Doamna Viorica, o să-i zic, că eu sunt o doamnă și vorbesc fin, nu mai angajăm femei și basta! Vă disponibilizăm începând de mâine! Să lăsați echipamentul de lucru la personal. Îl bag pe unchiu-meu acolo, tot îi place lui să se uite după femei, acum o să aibă la ce să se uite. Are un curs din ăla, nu știu cum îi zice, de poate să păzească diverse obiective. Măcar că are o condamnare pentru furt și cred că și abuz asupra fostei soții dar nu s-a dovedit nimic. Ah, ia uite că a luat Velea copiii pe numele lui, oare pe ce nume erau puradeii aia mici? Îi chema Antonia? Că nu se poate duce cu ei în vacanță, mare brânză! Că nici n-au timp, maram! Maram la talentul lor, să le curgă banii gârlă, să facă vacanțe peste tot în lume, că o iau pe mă-să cu ei să aibă grijă de copii sau o bonă din aia filipineză! Și filipinezele astea, tot niște țigănci, ce mai tura-vura! Numai altă culoare...ce zice ăștia la horoscop? Că o să am o lună fructuoasă? Păi ce să fac eu cu fructele? O salată de fructe, da, să-l păcălesc pe iubi, i s-a părut ceva ciudat că am luat telefonul în baie, aveam un mesaj de la puță de director. Dar mai dă-l în mă-sa, imediat termin semestrul și gata, șefă sunt! Să mă pupe toate-n dos, era să zic cur dar eu sunt o doamnă și le răspund la bună ziua decât dacă am chef! Ia să mai scriu ceva, că se uită resursa umană  la mine, să-mi bag pixul în părul ei verde, ce franzela mea mai vrea de la mine? Că toată ziua sunt la lucru, un medical nu mi-am luat în 3 ani! Să nu mai zic că am văzut-o în mașină la ăla cu față de struț.Când era pe aici băgător de seamă, numai se uita lung la mine si mi-a adus un buchet de ghiocei și Raffaello de 8 martie. Păi eu am față de ghiocei? A zis că fața mea îi inspiră puritate. Puritate, auzi! Și-a încercat să mă pupe dar eu m-am ferit că era și murdar, zilnic se îmbrăca cu aceleași haine și toate cămășile lui aveau o nuanță de verde sau gri jeg iar el a crezut că m-am emoționat și-a zis că revine. Bine că n-a mai revenit și-a găsit-o pe fufa asta care se uită prin mine și nu zice nimic. Periculoasă tipa. Am și auzit-o o dată când îi zicea directoarei cum că tăcerile spun foarte multe, doamna director și eu am pufnit în râs, cică doamna director în loc de directoare! Mulți proști pe lumea asta, Doamne, mulțumesc Ție că nu sunt unul dintre ei. Ia, ia, ce e cu reclama asta că nu stă iar sculată? Că lui iubi i se întamplă cam des, zice că  e de la tatuaje, de la prea multe înțepături, o fi adevărat? 

-Doamna Baba, astăzi ieșiți cu noi la aer? Soarele o să vă facă bine!

Nici nu răspund la asemenea întrebare. Nu ies eu cu toți nebunii. 

În schimb o aud pe fufa de la resurse umane cum îi zice unuia înalt, îmbrăcat în alb:

-Astăzi a fost iar secretară și-a desenat flori și inimioare. De vreo două ori și-a admirat unghiile. 

-Se recuperează. Cu răbdare. Apoi îi dăm iar drumul în lume. 

Am auzul fin dar mă fac că plouă. Nici nu mi-am dat cu cremă cu factor de protecție solară, de altfel. Lasă,  merg la solar.