Am zis să spun tuturor cum s-a întâmplat, e o metodă sigură, atât de sigură încât mă mir că n-a fost descoperită până acum. Dar până atunci, să vă povestesc despre o căzătură. Nu a mea, a unei doamne, și ce doamnă!, care s-a dat jos din autobuz, chiar în spatele meu, în fața primăriei. Îmbrăcată frumos, destul de elegantă pentru vremea asta care numai primăvară nu este, cu coafura fixată bine și țeapănă(ea, nu coafura) doamna s-a împiedicat, după propriile spuse, de bordura prea înaltă și a căzut ca mămăliga, cu geanta sub ea, oamenii au sărit s-o ajute dar ea s-a ridicat în grabă, uitându-se în jur, de parcă prima ei grijă ar fi trebuit să fie părerea oamenilor și de ce cred ei că s-a împiedicat. Nu de la bordură, ci de la tocuri și de la grabă, s-a aranjat uimitor de repede pentru că avea întâlnire. Cu un bărbat care i-a oferit galant un buchet de flori și căruia a avut grijă să-i spună că a căzut nițel. Să se scuze deși cred că dacă el o să ajungă domnul inimii ei o să-i tolereze și o să-i susțină mai multe căzături de toate felurile. Că așa-i în viață, mai cazi. Important e cine te ridică când nici tu nu mai poți. Ne ținem așa țepeni, ne ferim de toate asperitățile și ce să vezi, cele mai bune și frumoase lucruri, evenimente în viață ni se întâmplă când ne așteptăm mai puțin sau când ne relaxăm total, chiar atunci când ne dăm seama că o pierdere nu-i decât un câștig, la alt nivel. Apoi mi-a căzut mie minunata gogoașă cu gem de fructe dar nu-i pagubă, mi-am spus, avea ceva calorii. Când coboram niște trepte cam alunecoase, un băiețel care părea student dar unul foarte bogat, cu niște pantofi care strigau elegantă și calitate și el însuși emana un aer de domn, mi-a spus în niște cuvinte atât de plastice și de vii ce mi-ar face că discrepanța mare între domnia exprimată de aspect și limbajul folosit că m-a pufnit râsul și gândul mi-a zburat la un individ în vârstă care, săptămâna trecută, în Penny, se mângâia singurel printre raioane și își striga dorurile, alea multe, că a îmbătrânit degeaba și singur. După care, în stație, și-a desfăcut o sticlă de băutură și, cel mai probabil, și-a înecat acolo restul gândurilor, că Manuela sigur îl abandonase. Atâția și atâția care par domni.
Februarie a trecut foarte repede, n-am apucat să citesc decât Preludiu de Ileana Vulpescu de la care am rămas cu asta: Bănuiala este mai amară decât cea mai rea certitudine. Anterior, în ianuarie, am citit Eleganța ariciului de Muriel Barbery, care mi-a plăcut foarte mult, Ce se întâmplă în iubire a lui Alain de Botton, minunată analiză a urcușurilor și, din nou, căzăturilor de orice fel dintr-o căsnicie, Acolo unde femeile sunt regi de Christie Watson, Sala de bal de Anna Hope și chiar mai mult de jumătate din Homo Deus de Yuval Noah Harari. Ocupată luna ianuarie.
Chiar când să vă spun cum am câștigat la loterie, în caz că ar interesa pe cineva, atenția mi-a fost acaparată de această pisică, tot ocupă pisicile mare spațiu. Din orice. Nu mai furați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu