Dragă inimă,

Dragă inimă, ţi-am spus eu(Inima):o să te doară mai tare dar mai puţin. În timp. 
  

Uite că a trecut şi uneori te miri şi tu ce te mai strânge aşa, ce veşmânt, ce dor, ce aromă, să fie de salcâmi în floare, de teiul lui Eminescu, de nuci misterioşi, de păduri? Un dor? De dor? Şi-ţi faci liste după liste, cu ce-ai voie, cu ce n-ai voie. Aşa, ca să te doară tot mai rar. Iar când te apucă iar durerea, cu crengile sale lungi şi subţiri, ca firele de păianjen, tu numai stai nemişcată, inimă. Ai voie să te mai doară. Dar nu lăsa durerea acolo, deviază-i sensul, fă durerea lecţie. Căci timpul n-aşteaptă pe nimeni, n-are răbdare cu nimeni,  nu ştiu de unde a mai scos-o Marin Preda şi pe asta. Era înainte de războaiele iubirii.
 
  
  

Dragă inimă, ai voie să iubeşti. Pe cine vrei tu. Dar cel mai mult pe tine. Căci şi inimile celorlalţi bat,  bat, bat...Fiecare pentru el. Iar dacă nu te îmbrăţişează nimeni când ai mai mare nevoie, dragă inimă, îmbrăţişează-te singură. Tu eşti iubire, inimă. Dragă inimă, şopteşte-ţi aşa, cu iubire: draga mea dragă. Fii tu bună. Nu te da pe inimi toxice, din alea la mâna a doua. Că de inimă rea poate să moară oricine. De inimă bună, nimeni. Rămâi aşa, în inima oamenilor. Bună. Aşadar, dragă inimă, iubeşte pe cine vrei tu. 
 
  

Dragă inimă, ai voie să te joci, să te miri, să te cânţi. Cu dragoste şi uimire că eşti, că poţi să fii, că ai acces la toate, că toate sunt la un pas distanţă. La un gând distanţă. La mii de gânduri negre, eşecuri şi întrebări fără răspuns, e şi unul singur, unul bun, care luminează o viaţă, un destin. Sau poate numai un om, o zi. Dar e suficient, dragă inimă. Gândul cel bun. Lasă laşii să aştepte să trăiască altă viaţă, tu trăieşte acum, joacă-te acum. Fii bucurie acum. 
 
  

Dragă inimă, nu trăi cu niciun chip războiul altora. Fă tu pace cu tine însăţi şi războaiele altora pentru a(se) decima, ţi se vor părea doar zădărnicii. Orori ale oamenilor care nu ştiu cum e iubirea. De iubire, din aia adevărată, cu respect, încredere şi simţul umorului, n-a murit nimeni. De iubire, din aia falsă, cu frici, dependenţe şi condiţionări, vai, câţi au mai suferit! Fără să ştie nici ei de ce. Au murit în ei, puţin câte puţin. Şi şi-au învăţat şi copiii să iubească la fel. Iubeşte-mă, că de nu...Iubeşte-mă căci altfel...Iubeşte-mă că avem...Iubeşte-mă căci nu poţi pleca. Asta nu e iubire, dragă inimă. E război. Nu trăi niciodată războiul/iubirea altora. Inima fiecăruia bate, bate, bate...cum a învăţat. 
 
  

I-am citit textul şi celui mai sincer critic al meu(şi singurul declarat). Lui princess. M-a întrebat zâmbind:   

-Ai spus şi de durerea mea de măseluţă?    

Iar cele care nu se spun sunt mai puternice ca cele care se spun.