Andreisme și Alice

Nu doar de mai, ci mai de mult. Princess insistă cu vorba asta:
  

-Mamă, ia-mamă în brațe! Nu doar ia-mă căci ar fi prea puțin și atunci ia-mă devine în fiecare dimineață ia-mamă! Tare bine mai e...  Și tot ea îmi spune dimineața:   

-Dacă e dimineață, zâmbești! 

 

Mă conformez fiindcă zâmbetele, îmbrățișările și alintările ei sunt tot ce e mai bun pe lume. 
 
 

Au fost momente în care am crezut că n-are rost să mai scriu pe Alice. Cine e Alice? Alice c'est moi. Cu alte cuvinte. Alice e fetița lui V. Și atât. M-a întrebat cineva: Dumneavoastră sunteți Alice? Din oglindă? Eu sunt, stai că imediat mă și înroșesc pentru că așa sunt eu, nu doar ciudată, ci și foarte emotivă. Eu sunt, da, îi confirm domnului pe care nu știu cum îl cheamă. Tare frumos mai scrieți! Mă mai înroșesc o dată și îi mulțumesc. 
 
 

-Scoate degetele din gură, Andreea!  

-Doamne ferește, ce m-ai speriat! Ai zis așa, țipat!

-Păi dacă erai cu degetele în gură la vârsta ta?!? Nici când erai bebeluș n-ai băgat degetele în gură!  

-Să te mai prind eu, mamă, că mai zici așa țipat! Și să știi că nu e greu deloc să fii părinte! Ce faci de mâncare?   

-Varză, princess! 

-Miroase atât de bine! Dar să știi că nu-mi place varza!

-Ai mâncat, Andreea? Ca să știi?!?

-Eu nu mănânc varză că e bleah!
  

După trei minute:

 

-Mamă, s-a făcut varza? Că mi-e foame tare!  

-Nu s-a făcut, princess! Cum se face, cum îți dau! Nu mai durează mult!   

-Dar nu vreau varză că nu-mi place! 
 
  

După alte trei minute: 

 

-Mamă, ce bine miroase! Îmi faci atât de poftă! Îmi dai varză?   

-Desigur că-ți dau!  

-Nu, mai bine nu! Știi doar că nu-mi place! 

 

 Nu, nu e greu deloc să fii părinte.
  

Ciprian, colegul meu de suferință, m-a întrebat dacă eu sunt Alice și mi-a spus că-i place ce scriu. Mulțumesc din nou, Ciprian! Și tuturor celor care își fac timp să le spună că le place ce scriu și distribuie ceea ce scriu.  Doar fiindcă le place sau se regăsesc aici. Le mulțumesc și celor care spun că nu înțeleg ce scriu fiindcă sunt prea evazivă.  Doar n-o să scriu tot. Așa cum nimeni nu se arată tuturor așa cum este, în întregime și cunoaștem numai părți din fiecare, doar ceea ce vrem să vedem, să înțelegem. Și desigur că sunt momente în care de cei de langă noi ne desparte o distanță de nestrăbătut, vinovate fiind aceleasi cuvinte. Și momente in care aproape ne sunt cei care sunt departe. Temporal, geografic, contra eticii. Dar responsabil pentru propria fericire este fiecare. Iar răspunsurile nu sunt la alții, sunt în noi. 

                     

Foto: Pur și simplu. Fericire