Ai plecat prea devreme, Mielu. Iar dacă , prin absurd, vei citi asta, vei râde ușor ironic și vei spune o glumă clar ironică, să râdem toți dar adevărul îl vei ține doar pentru tine.
Unii pleacă prea devreme, acesta-i adevărul. Adevărul trist.
Uneori, cei mai buni pleacă prea devreme. Cât să nu transforme viața în maculatură. Să rămânem doar cu frumosul, cu recunoștința.
Deseori, e greu. Pas cu pas, noapte după noapte, zi după zi, toamnă după vară, iarnă și iarăși primăvară. Anotimp după anotimp, an după an, șoapte, tristeți si lacrimi care să se transforme în veselie, bucurie si recunoștință că suntem, că îmbătrânim. Căci iată, să îmbătrânim e un privilegiu. Iar noi ne mai certăm, cât de absurd, Doamne, cât de absurd, că la 40 si ceva de ani nu mai suntem ca la 20. Când tot ce contează e să fim. Rămânem cu ce-am iubit, Mielu.
Ești, Mielu. Mereu în inimile noastre. Chiar dacă departe. Sper eu, într-o lume mai bună. Mi-ar fi plăcut mult să ne revedem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu