Explică dexonline.ro că tenebrele ar fi întunecime, beznă, întuneric, obscuritate. Unde întunecimea e primul sens, cu o forță mai mare de redare a semnificației decât bezna, decât întunericul. Lăsând întunecimea deoparte, mă îndrept spre o carte citită recent, Mica enciclopedie Lykke, În căutarea celor mai fericiți oameni din lume, scrisă de Meik Wiking. Începe așa cartea :
-În ce mai credem noi, Sam?
-În faptul că există bine în lumea asta, domnu'Frodo. Și că merită să lupți pentru el.
A spus-o Tolkien. Dar cum spune și Wiking mai departe, în zilele noastre, este mai ușor de observat lupta, decât ceea ce este minunat. Ceea ce mă duce iar cu gândul la tenebrele care ne înconjoară și folosesc intenționat pluralul. Mi se întâmplă și mie, se întâmplă și altora, important este să vrem să ieșim la lumină, precum Iona din burta peștelui. Să avem speranță, să ne recunoaștem întunecimile, să le acceptăm și să facem bine. Iar dacă nu putem să facem bine, măcar să nu facem rău.
Pe tine ce te face fericit? Nu răspunde imediat. Nu e o întrebare ușoară și poate vei vrea să-ți spui doar ție, să nu cumva să omiți ceva sau pe cineva. De parcă fericirea nu ar porni din noi și cineva ar fi responsabil pentru fericirea noastră, pentru identitatea noastră. Îmi amintesc atât de clar, după aproape douăzeci de ani, o fată care se ruja într-o baie și care a spus răspicat că ea e femeia lui Dumitrescu, să zicem, nu-mi amintesc a cui femeie a spus că e, ci doar cum s-a prezentat ea. Era a cuiva, nu era cineva și părea și mândră de asta. Cine știe dacă asta n-o făcea pe ea fericită? Îi dădea o direcție de urmat, poate chiar puțină lumină într-o lume cu beznă.
Spune Wiking așa, legat cumva de identitatea fetei obiect:
Cheltuim bani pe care nu-i avem, pentru a cumpăra lucruri de care nu avem nevoie, cu scopul de a impresiona oameni pe care nu-i agreăm. [...] Așa că poate ar trebui să ne gândim cum să transformăm ideea căutării fericirii în fericirea căutării.
Nu e ușor într-o lume în care cele mai mari obstacole în calea fericirii sunt sentimentele de inferioritate și de excludere. Poate așa se explică de ce sunt atât de mulți oameni tenebre în jurul nostru. Tenebre sunt, tenebre împart. Se simt excluși, inferiori, mici. Cum să se simtă ei importanți? Fericiți? Făcând ceea ce știu cel mai bine. Întuneric în ei, întuneric în jurul lor. Nu știu dacă-i ajută o răutate și o divagație de cinci minute. Pe orice temă, de la Covid la vaccin, de la studii la cărți citite, de la mașini și alte bunuri la ceea ce este cu adevărat important în viață.
România nu e în topul țărilor fericite, era de așteptat. Românii nu au limite. Pentru că au blocaje emoționale. Cât paradox în asta...Nici nu suntem singuri, de altfel. Singurii în întuneric. Mai sunt. Mă tot gândesc la asta: nici confortul, nici achizițiile materiale nu sunt respect de sine. Nici fericire.
