Știi cum e să te trezești într-o
dimineață, o dimineață ca oricare alta din viața asta nespus de tristă
pe alocuri și să ai sentimentul clar, deosebit de clar dar fără sens că
urmează cea mai frumoasă zi din viața ta?
Eu nu știu.
M-am
trezit greu, mai greu ca de obicei, ce soartă e asta, să te trezești
când noaptea e încă fragedă și s-o pornești la drum, să te duci la
lucru. Totuși, după ce m-am spălat pe față și m-am prefăcut că n-am pete
și o chelie progresivă, mi-am făcut o cafea, am mâncat niște biscuiți
cu ovăz, m-am încurajat cu cea mai auzită minciună după aia cu dă-mi
zece lei până mâine și anume: totul va fi bine. Am plecat la lucru,
știind că și în seara asta când voi intra-n casă, nu voi avea cui să-i
spun nici bună seara, nici cum mi-a fost ziua. Ochii mi-au căzut, total
întâmplător, de parcă ar fi ceva întâmplător pe lumea asta, pe biletul
de la ea, de la Eva mea:
Plec pentru că nu vreau ca absența ta
să devină normalitate când tot ce mi se pare normal e prezența ta.
Constantă, consecventă, vie. Vie.
20 de ani. Și un fior dureros mi-a străbătut corpul. Va fi o zi minunată, mi-am spus.
S-a
dovedit a fi chiar așa. O zi cum n-am mai avut. Am colegă nouă de
patrulat prin mall, suntem îmbrăcați civil, noua regulă. Colega asta se
pare că a fost secretara cu veleități de șefă și care a ajuns puțin pe
la Gheorghe Preda. Toți suntem puțin luați, nu-i bai. Eu i-am dat bună
ziua și un îmi pare bine, ea mi-a zis un ciao sec și de sus și mai că
n-a pufnit-o râsul când i-am spus că sunt Miron. Dar s-a ținut bine, Baba. Nu, așa o cheamă, îi spun Miss Baba.
Mergem
împreună prin mall, suntem așa, cool. Mă mir de oamenii ăștia care
cumpără în neștire țoale, sunt țoale peste tot și ultima modă cu
pulovere tricotate care par țesute la război și ghete de cowboy îmi
aduce aminte de sărăcia comunismului și de puloverele lui Jerry
Seinfeld. Miss Baba, pulover galben muștar băgat în blugi rupți și largi
și ghete lăcuite tot galbene, zâmbește galeș. Ei își zâmbește, în toate
vitrinele. O dată a și intrat în una, era proaspăt spălată și n-a
observat-o. A dat cu capul de mi s-a părut că îi aud creierii
zbătându-se și-a căzut în fund. Unii copii au fotografiat-o imediat și
n-am apucat să fac nimic, m-am grăbit s-o ajut pe blondă. Se chinuia
ulterior să-și bage artistic bluza în pantaloni dar n-a fost mulțumită
de rezultat așa că renunțat. I-am spus că îi stă mai bine așa, a
mustăcit dar rezultatul a încântat-o fiindcă nu mai trebuia să se
aranjeze una-două. Am râs apoi amândoi de o namilă de femeie care tot
trăgea de blugii de pe ea, scuturându-și ba un picior, ba altul, de la
un magazin la celălalt, până a rămas cu găicile în mână. Miss Baba a
spus că probabil era o strategie să-și cumpere alții și ea i-ar sugera
să-și cumpere mărimea ei, nu câștigă nimic dacă își ia blugi cu două
mărimi mai mici, seamănă cu un cârnat uriaș înfipt în mațe prea mici. Apoi
a râs amar dar eu am privit-o cu alți ochi, uite, nu e așa cum vrea să
pară, tot un om neîncrezător, cățeluș care vrea să pară leu și crede că
rage și sperie. Dacă ne-am vedea din când în când cu ochii celorlalți...
Am
mers la pauza de masă și când ne-am întors la patrulat, un fior m-a
străbătut iarăși. În fața magazinului Mango, era Ea. Eva mea. M-am
spart în mii de cioburi. N-am reușit să mă adun minute bune, Miss Baba
îmi dădea coate, să mergem, nu înțelegea ce se întâmplă. Când am pus
ciob pe ciob și am vrut măcar s-o văd de aproape, un bărbat care părea
să-i fie soț, a luat-o de mână și duși au fost. S-a dus șansa mea. Miss
Baba sporovăia fericită și singură. Am simțit cum mă prăbușesc iar în
neant. Noaptea a fost infern. Numai spre dimineață, într-un vis, Ea
a venit și m-a îmbrățișat. Dorul meu, mi-a spus, nu mai avem nimic dar
îți mulțumesc pentru timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu