Ce-am fost și ce-am ajuns! Îmi aduc aminte de un cântec vechi de când
lumea, hit îi zicea atunci, cu unul care zicea într-o zi...și cerșetori
și prea bogați, într-o zi...la poarta nopții bat mai tare...tra-la-la,
așa zicea nenea ăla, nu știu cum îi zice. Reluând, da, scriu, că așa
mi-au zis în spital, să scriu ce mi se întâmplă și să-mi și asum, auzi
la ei, ai naibii doctori! Să mă asum, că sunt numai o dată! Profund,
n-am ce zice, numai că n-am înțeles nimic! Dar am și eu dreptul ăsta, să
mă prefac că am înțeles, cum s-au prefăcut alții cu boli mai grave ca a
mea, că n-au nici pe dracu'.
Din
ce-am fost, că mai aveam puțin și ajungeam director, nu directoare, nu
sunt așa de toantă dar pot să pretind că aș fi, am ajuns un fel de
paznic. Cu unul de-l cheamă Miron, ce nume mai e și ăsta?!? Dar las', și
pe mine mă cheamă Baba. Și pe unul mama lui în casă. Hai că știu să
glumesc. Cum s-ar zice, sunt nebună, nu proastă. Am vrut să-l ajut pe un
nene care părea pierdut și mitocanul, în loc să-mi mulțumească sau măcar
să fugă de mine, mi-a zis că precis am limbrici. M-am uitat la el ca elevii ăștia care cică sunt analfabeți funcțional. Adică? Adică precis
m-a mâncat în cur când l-am întrebat cu ce-l ajut că el se descurcă și
așa. Așadar precis am avut limbrici dar el tot mitocan rămâne, nu-mi
rămâne decât să recunosc.
Sunt
paznic, patrulez prin noul mall al Sibiului, veșnic plin de ciobani.
Teribil. Nu trebuie să port uniformă din aia cu security. Mișto tare. În
prima zi m-am îmbrăcat cu un sweater Only galben muștar, că eu ador
galbenul, nu pentru că aș fi geloasă dar aia era singura bluză curată pe
care o aveam și niște blugi de-au fost ai iubitului meu. Au fost, da.
Nu-mi mai e iubit, a plecat cu alta cât eu mă răhățeam pe
mine în spital. Nu era de mine. A rămas cu numele meu tatuat pe umărul
lui. Cică nu era permanent, da. Asta e. Nimic nu e permanent. Toate
trec, fie bune, fie rele. Azi sunt profundă. Am fost nițel constipată și
am stat mult pe wc. Ba una, ba alta.
Când
patrulam cu Miron, am văzut o grasă blondă care tot trăgea de blugii cu
care era împăunată, scuturându-și cracii. Era ceva de groază, până la
urmă a rămas cu găicile în mână și a intrat în Zara să-și ia ceva de
îmbrăcat sau doar să se uite, mă îndoiesc eu că la blugii de pe ea își
lua de la Zara și i-am spus lui Miron că indicat ar fi să-și ia XXL, nu
L, să nu arate ca un cârnat și ăsta s-a uitat buimac la mine, nu
înțelegea, apoi am văzut că nu mai avea fața aia sictirită ci chiar îi
părea bine că mă cunoaște. E bine când cunoști pe cineva cu care ești pe
aceeași lungime de undă. Nu m-aș uita la el, chelia aia a lui mă
scârbește dar sunt convinsă că cineva îl iubește și pe el cu chelie cu
tot. Iar eu, asta sunt, nici așa, nici așa. Director nu mai ajung dar am ce-mi trebuie.
Când
îmi era lumea mai dragă și mă priveam discret în toate oglinzile, ia
uite ce de cosmetice și de haine, am intrat într-o vitrină spălată prea
bine și am căzut, curcă ce sunt, în fund. Mi-a scăzut tot outfitul și
stima de sine, nici aia prea ridicată. Miron m-a ajutat să mă ridic iar
câțiva copii sigur m-au postat pe Facebook, râdeau de se cutremurau. Tot
voiam să-mi bag bluzoiul în pantaloni dar fermoarul renunța să mai stea
la locul lui și m-am resemnat, cum să umblu cu șlițul desfăcut? Deși
păream de pe vremea ăluia de-i ziceau Ceașcă , nu foarte trendy, am
lăsat bluza peste pantaloni. Miron a zis că-mi stă bine. Ce știe el,
tataie?
Apoi
tataie s-a oprit fulgerat în față la Mango și mă miram de fața lui,
parcă mă vedea prima oară. Credeam că s-a îndrăgostit de mine, cu
galbenul ăla care mă făcea ravisantă. Dar nu, mi-a spus șoptit că
dragostea vieții lui, inima și dorul lui, o femeie pe care n-a mai
văzut-o de 20 de ani, tocmai a trecut pe acolo. A trecut și a plecat, tataie
n-a apucat să facă nimic. Păi deh, tataie, ocaziile n-așteaptă pe
nimeni, ascultă-mă pe mine și îmi aranjam pletuțele în vitrine. Și viața asta, ascultă-mă iar, par mai deșteaptă ca tine sau poate numai par,
viața asta, na, că am uitat ce-am vrut să zic dar și așa nu mai aveam cu
cine să vorbesc, Miron nu mai era în film cu mine. Știm atât de puțin
unii despre alții că uneori mi se pare că suntem extratereștri. O fi de
la limbrici.
Foto : Pinterest
Foto : Pinterest
Într-o zi... la gânduri vechi dăm nume noi,
Într-o zi... ne-ncearcă viața cu de toate,
Într-o zi... e și festin, e și gunoi,
Într-o zi... doar împăcarea nu se poate.
Într-o zi... și cerșetori, și prea bogați,
Într-o zi... la poarta nopții bat mai tare,
Într-o zi... sunt toți de toate dezlegați,
Într-o zi... prin întuneric sau prin soare.

Intr-o zi la ganduri vechi dam nume noi
Intr-o zi ne-ncearca viata cu de toate
Intr-o zi esti si festin esti si gunoi
Intr-o zi doar impacarea nu se poate
Intr-o zi sunt cersetori si prea bogati
https://Versuri.ro/w/zom2
Intr-o zi la poarta noptii bat mai tare
Intr-o zi sunt toti de toate dezlegati
Intr-o zi prin intuneric sau prin soare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu