Așa.
Ca într-un an care se va dovedi chiar mai țepar decât cel dinaintea lui. Să nu ziceți că nu v-am spus. Sau poate doar un an reper. Chestie cu care ne vom obișnui și nebunia de acum va deveni normalitate. Să nu ziceți că nu v-am zis.
Postare dintr-o zi de lucru nebună.
Nu merg la lucru sâmbăta și duminica. Dar sunt colegi care merg și unora chiar le place. Săptămâna de lucru de 6 zile și asta pentru niște bani în plus. Bun. Sau bun? Depinde ce-și spun.
Nu știu. Citesc pe feisbuc despre drama unui coleg. It breaks my heart. It happened before when a young girl died. Și mai doare. Nu sunt dramele mele dar tot doare. Le am și eu pe ale mele. Cum le au și alții. Dragoș Bucur face una nefăcută, de ce, de ce nu, ce să faci, n-ai ce să faci, se anunță disponibil de-a fi înjurat în social media, nu poartă mască și nu se vaccinează, ce naiba...în numele libertății de expresie. Cică. Bine, Dragoșe. Nu purta. Ăia care au murit de Covid nu sunt numere. Ăia care purtăm scârboasa de mască care ne ia atât de multe, nu suntem numere. Suntem speranță. Sperăm să treacă gripa asta. Să ne facem bine. Ca popor, nu cred. Nu ne facem bine. În încrețiturile creierului nostru e mai multă dezbinare decât unire. Cum zicea Ileana Vulpescu, dezbinarea e cel mai mare dușman al românilor.
O bătrână cu o mască medicinală albastră, jumătate udă, mă întreabă de filtrele de cafea sau poate de chibrituri. Sau Allah, dracul sau Dumnezeu știe cine ce. Jumătatea aia udă de mască mă scârbește peste măsură și îi răspund, întorcându-mă la treaba mea. Nu pot să nu mă întreb dacă asta n-o s-o îmbolnăvească mai mult decât Covidul. Dă, Doamne, să nu mai moară și alții...îmi spun. Îmi spun, în Doamne-Doamne ăsta nu cred. Ăsta al preafericiților cu mercedesuri și clopote de aur și al nefericiților care pupă oase și omoară bebeluși la botez.
Ăsta nu e Dumnezeu.
-E diavolul.
Mă uit la bătrânul care îmi spune asta. O fi?
-E diavolul, îți spun eu, continuă bătrânul. Ne ia cu el. Pe toți. Doamna care v-a întrebat de filtre înaintea mea nu purta mască, ai văzut? Întâi ne dezbină, ai văzut?
-Nu am văzut, îi spun. Încep să mă întreb în ce zi și în ce an suntem. Poate toate astea s-au mai întâmplat, periodic au loc tot felul de napaste... cred că o să recitesc Maestrul și Margareta, îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri ce impact a avut acum mai bine de douăzeci de ani asupra mea. Sau poate o să citesc Apeirogon, Fiica ceasornicarului sau Iscoditorii. Timpul devine parcă tot mai neprietenos cu mine, acum e luni, acum e duminică. Sau Fiecare cu povestea lui. Poate doar o să stau la soare, să îmi iau porția de vitamina D3 , după deficitul sever care reiese din analize. O doamnă mă întreabă unde sunt cosmeticele, e prima dată în magazin, îmi spune și o conduc acolo. Îmi mulțumește cald. Îi mulțumesc și eu. Știți voi de ce. Îmi trece prin minte că adepților teoriilor conspiraționiste referitoare la Covid, la măști, la vaccin etc li se pare atât de grav și de inuman ce le fac ceilalți dar nu se uită niciodată responsabil la ce-și fac ei înșiși. Ăia vor să-i otrăvească, să le ia libertatea, să-i transforme în mutanți pe ei și pe viitorii lor copii dar nu se uită că se otrăvesc cu alcool peste măsură, cu țigări, cu tot felul de dependențe, televizor și emisiuni stupide, relații toxice, fast food, cu joburi care nu le plac, care îi istovesc.
Postare așa. Dintr-un an cum o să mai fie.
