Parcă vântul nu a mai bătut atât de tare în aceste zile. A fost domol. Sau poate așa l-am perceput eu, cu mintea în alte părți. Undeva departe, unde e mai bine. Mai soare. Pe alocuri. Unde cadrele didactice permit copilului să-și spună părerea fără a-i pune etichete. Unde părinții trăiesc viața lor și nu-și obligă copiii s-o trăiască pe a lor, netrăită, nepermițându-le reglarea emoțională. Dar asta e deja din alt scenariu.
Nu mai cumpără oamenii Kinder, are salmonella. Stau minute în șir în fața rafturilor, studiind produsele. Acesta e bun, acesta nu e, dar uite ce preț are, e clar, s-au scumpit toate, războiul e numai un pretext, ne era bine înainte(era?), purtam măști și conspirationistii se temeau că bogații lumii le vor injecta cipuri în venele dacice, vreau ceva pentru lemn, nu pentru pal, nu mai vreau minciuni, un balsam de mâini dar să fie de vase cu care să spăl oalele nu aveți, eu sunt pensionar și soția lucrează, eu spăl vasele, tot eu și mizeria lumii dar nu mă deranjează a mea, vrem mai mult din orice și dacă se poate gratis, țineți, domnișoară, lichid de parbriz?
Nu ținem.
Mă frapează mizeria uneia de care fug fiindcă nu mă place dar ea mă caută să-mi spună voalat(pentru a câta oară?) o răutate. Și aș putea să o întreb, s-o ajut dar știu ce se întâmplă când încălzesc șarpele la sân....Nu e problema mea. Cum am mai spus-o, fiecare e responsabil pentru situația în care se află.
E rece astăzi. Dar e trecător. Ca tot. Au trecut și aceste luni, de la Crăciun încoace, ca și cum n-ar fi fost. Nu e ceva ce putem controla, trecerea asta a timpului sau felul în care simt oamenii sau ce simt. Însă putem simți clipa, să stăm lin, să ne bucurăm de ea, de timpul pe care ni-l acordăm.
Lumea-i cu susu-n jos.
Lumea-i cum este...și ca dânsa suntem noi, vorba poetului nostru nepereche. Liliacul mov, fragil, n-a înflorit încă. Se protejează. D-ale vremii intemperii și toxine.
Cei doi ani de pandemie și războiul din Ucraina(pe care cei mai mulți dintre noi preferăm să-l ignorăm ca și cum n-ar fi) au schimbat multe la noi. În noi.
"Nu poți vindeca ceva ce nu simți".( Edith Eva Eger)
