Am întâlnit-o întâmplător pe fata dumneavoastră și aș vrea să spun că întâlnirea cu ea mi-a lăsat o amintire plăcută dar a fost exact invers. Poate câteva explicații sunt necesare.
În primul rând, cel mai dureros este că fata dumneavoastră vă urăște. Vă urăște temeinic, pe dumneavoastră, ca om. Apoi urăște tot ceea ce-ați făcut dvs până acum : casa în care locuiți și pe care n-ați cumpărat-o dar speră să faceți asta în câțiva ani și apoi să muriți sau să vă mutați la țară ca să locuiască ea acolo, să nu mai fie nevoită să muncească pentru chirie, urăște că mai aveți o fetiță căreia probabil i-ați arătat mai multă dragoste decât ei, urăște cu patimă însăși persoana ei. Vă urăște pentru că:" taică-meu nu doar se crede cel mai deștept dar îi urăște pe toți din jur și îi crede proști, neînsemnați, fără valoare". Nu știu dacă acesta era modelul pe care voiați să-l inspirați fiicei dvs dar ați reușit : asta crede la rândul ei despre ea, că este cel mai reușit exemplar lăsat de Dumnezeu pe pământ și că toți ceilalți sunt niște eșecuri.
Apoi, fata dvs a citit prea mult. Și-a citit prost. Literatură medicală de pe internet. Și așa, pe rând e convinsă că dacă nu se mărită curând, va avea copii târziu, copii care vor avea fie tulburări autiste, fie Sindromul Down, fie malformații de care n-am auzit. Ori dacă va face copii tânără, nu va avea timp de carieră, dacă nu are carieră, nu va avea bani iar acest fapt îi va face pe copiii ei s-o urască, își va face un credit pe 30 de ani la bancă să-și ia casă(dacă dvs vă încăpățânați să nu muriți, să-i lăsați ei casa) iar când va termina de achitat istovitoarele rate la bancă, va trebui să plece din casă, să facă loc nepoților iar ea nu se va bucura niciodată de salariu, niciodată de viață. Mai mult, copiii ei o vor urî pentru că până să împlinească 40 de ani, va fi obeză, cardiacă și obtuză, supărată pe viață și dezamăgită. De ce? Fiindcă așa sunteți dvs și frații dvs mai tineri, care până să devină părinți, erau supli, veseli, plini de viață. Așa că până la urmă, consideră că nici a fi părinte nu înseamnă mare lucru, ca în mare parte doar drogații, alcoolicii, săracii și cucoanele care se dau cu ojă roșie și au genți de piele devin părinți. Părinții unor bolnavi, desigur. Și așa mai departe. Pe unele nici nu le-am mai ținut minte, de durere și de spaimă. Copilul din mine s-a înfiorat și nu a mai știut pe unde să fugă.
Iar ca părinte, vă spun că nu numai că nu v-ați învățat copilul să zboare,dar i-ați tăiat și aripile, ea considerând și că ați sacrificat-o pentru cealaltă fată și i-ați distrus viața. Degeaba i-am spus că nu contează familia din care venim și că viața noastră rezultă din alegerile pe care le facem, ca mai mult contează calitatea vieții decât cantitatea a ceea ce avem și facem. Nu m-a auzit, ea aude și acum doar ce-a auzit de la dvs. Și asta și trăiește.
Ca părinte, știu deja cât este de greu să spui nu copilului tău, să-i refuzi ceea ce crezi că acum nu e bun pentru el și că mereu alți părinți sau mai ales cei fără copii, te vor judeca și vor ști ce e mai bine pentru copilul tău, fără să fie în locul tău. Dar dacă nu mai ști ce să faci, iubește-ți copilul, ține-l în brațe și joaca-te cu el, nu-i spune că tupeul și nesimțirea sunt valori, NU sunt. Spune-i că mama și tata îl iubesc, arată-i asta și dovedește-i minut de minut iubirea. Și-o va dovedi și el mai târziu și nu vă va considera o povară, numai bun de dus la azil.
Dragă tătic, nu mai puteți schimba ceea ce ați făcut deja din fata dvs dar puteți încerca din acest moment să fiți un părinte mai bun, nu-i mai puteți da aripi fiicei dvs dar o puteți învăța dvs adevăratele valori umane : dragostea, respectul, bunătatea.
