Greșeli și lecții

Greșim deseori altora și nu ne cerem scuze, nu putem, nu reușim. E atât de greu să spui : Îmi pare rău! Poate nici nu vei fi auzit...și deși adevărul ar fi o mângâiere și să ceri iertare ar însemna alinare, n-o faci. Mergi mai departe, precum Gulliver. Din greșeală în greșeală, neputând să te ierți dar continuând așa.
Apoi greșesc alții față de tine : te jignesc, te ceartă, te pun în fața faptului împlinit cu aerul că fac ceea ce e bine pentru tine dar fiind exact invers, te mint...și știi, așteptând în zadar nu să-și ceară scuze, ci doar să manifeste empatie. Spunea cineva, căreia i-am greșit fără să vreau, că la oboseală și la supărare, oricum spunem vorbe în vânt pe care uneori le regretăm dar de cele mai multe ori doar în mintea noastră. Nu mai ajungem să spunem : Îmi pare rău! Nici eu nu i-am spus deși am vrut de atâtea ori...
Nu puține au fost momentele în care, de oboseală, am spus tot felul de vorbe unor persoane care doar își urmau chemarea, chemare care n-avea nicio legătură cu persoana mea, eu fiind acolo doar dintr-o mare întâmplare sau comoditate. Și-au trecut ani și vor mai trece, dezbinați mereu de atâtea spuse și nespuse, nu va mai rămâne nimic autentic în relațiile noastre. Poate vrei să spui cuiva că-i înțelegi temerile, că vezi cât suferă, că știi cât doare, că va trece, că timpul deși nu vindecă orice, va vindeca asta...dar nu-i vei spune deși poate un singur cuvânt de mângâiere, i-ar mai cicatriza durerea.
Sunt multe greșeli din care n-am învățat nimic, greșeli pe care le-am făcut din nou, greșeli din care-am învățat că în afară de familie n-ai nimic de valoare, greșeli în urma cărora am pierdut tot ceea ce credeam că are importanță. Poate că unele greșeli au fost și lecții dar unele lecții au fost mult prea dureroase. Cum spunea nu mai știu ce scriitor, numai sufletul omului nu se vede(la prima vedere), nu știi ce dureri ascunde, îl judeci și-ți vezi de viața ta, neînțelegând, fără să oferi măcar o vorbă bună.