Unu, doi, trei

Tipuri de clienți:

Clienții care caută pasta de dinți, spirtul și săpunul lichid pe cu totul alt raion decât cel de cosmetice și când le indici direcția bună, se uită la tine neîncrezători, poate ești nouă și n-ai habar dar vrei să scapi de ei.

Clienții care caută carne pe raionul de detergent. Iar tu te uiți la ei cumva, că nu poți să-ți ascunzi stupoarea și ei se uită la tine stupefiați, nu înțelegi cuvântul carne? Carnea de porc, domnișoară! Ce, nu se găsește în magazin? Le spui unde se găsește și ei pleacă în grabă, nemulțumiți și, în viteză, se întorc totuși să-ți spună: 

-Nu sunt din oraș, ce???

 Chiar așa.

Clienții care caută chibrituri și când le spui că sunt chiar în spatele lor, se uită uimiți, n-au observat și încep să-ți spună că le trebuie pentru un parastas, pungile, sacii de gunoi unde sunt, dar pungile de cadouri, nimic n-aveți în magazin, o să mă duc în altă parte și te ceartă și se ceartă și pleacă, fără să mulțumească. Niciodată.

Clintii care caută Pronto(asta nu e reclamă, Pronto se vinde singur, oricum) și întreabă de unul care să țină praful la distanță și le spui care este(cel albastru, clasic), se gândesc să întrebe dacă acest Pronto ține doar praful la distanță sau și nevestele, ha, ha, ce glumă bună, încă unul pe care-l strânge verigheta.

Clienții care doar verifică prețurile și apoi vin la tine să te certe că în altă parte nu știu ce produs e mai ieftin. Sau că acel produs e apă chioară. Că alt produs nu se găsește în acest magazin și degeaba le spui că e marcă proprie LIDL, Carrefour sau Auchan, nu te aud, nu-i interesează, aud și văd doar ce vor, merg pe aceeași linie ca în vremea comuniștilor, când tuturor le era frică de cineva și toți așteptau să le facă statul ceva, oricum, orice, numai să le facă și să nu facă ei. Au trecut 30 de ani. 

Clienții care caută chestii de care n-ai auzit, poate că au produsele de la copiii plecați în afară, poate că magazinul în care eșți momentan le-a avut în alt sezon și nu le mai are și le spui că nu știi, să întrebe un angajat, unul pe al cărui hanorac e scris chiar numele magazinului și se uită la tine cu gura căscată, tu de ce nu știi, ce dacă pe hanoracul tău scrie altceva? Și apoi le explici dar tot nu înțeleg și te întreabă de Axion, cine nu știe de Axion iar dacă le spui, se uită urât la tine, înseamnă că prima dată ai știut și n-ai vrut să le spui sau nu știi pe ce lume trăiești, cum vii așa la lucru?

Clienții care n-au noroc și întreabă de un anumit produs pe o rubensiană tanti blondă, care în ziua respectivă nu are chef să fie întrebată nimic și se ridică, ocupând tot aerul de pe raion, repezindu-se la ghinionist:

-Tu vezi ce scrie aici? Scrie Auchan? Nu scrie! Atunci de ce mă întrebi pe mine? Du-te să întrebi un angajat! Bietul om. Nu cred că mai vine în magazin. Tuturor le e frică de ea. Trist. 

Clienții nemulțumiți de lipsa produselor, de schimbarea produselor de pe un raion pe altul, de scumpirea lor și te întreabă pe tine de ce lipsește din aprilie un gel de curățare, de ce Pronto e pe alt raion și cauciucurile pe altul, dacă lichidul de parbriz e bun și îți spun supărați că nu mai vin în magazin. Iar tu speri însă speri degeaba fiindcă revin, cu mai multe resentimente, cu toate supărările de acasă, cum o fac si simplii lucrători comerciali și șefii lor din mai toate magazinele fiindcă oameni sunt și nu se pot dezbăra de probleme imediat.

Clienții care probabil în lumea lor au o anumită funcție și vin cu funcția la cumpărături și iau decizii tot cu funcția, se uită la tine de la înălțimea funcției lor și au impresia că tot ce nu e cum vor ei, e  împotriva lor. Și nu e. Cum totul stă sub semnul impermanenței, cum cuvintele pot să aline dar să și răscolească, cum din înțelegeri vechi se alege praful și disensiuni mici se transformă în dezacorduri și mai mari, cum valoarea unui om nu e dată de mașină, kilograme, bijuterii sau rujul de pe buze, de lungimea părului sau de lipsa lui, tot așa și clienții. Oameni. Trecători dar cu veleități de nemurire.