Paznic la nebuni

Sunt surprinsă câtă lume a citit paragraful "Suntem cu toții săriți de pe fix, cred, numai că în feluri diferite"(Pacienta tăcută, Alex Michaelides)și domnul de la pază care îmi împărtășește un pic din viața lui zice că nu-l miră treaba asta, mai greu este întotdeauna cu recunoașterea anumitor aspecte ale personalității noastre. Ne minunăm cum pe un ditamai anunțul au pus virgulă după conjuncția "că" deși nu avea rost(dacă scriu greșit unii cu cine știe ce studii făcute la bătrânețe, trebuie s-o facem toți?) și apoi au pus virgulă să despartă subiectul de predicat. Asta deja e foarte trist. Limba noastră care ar trebui să fie o comoară. Aia n-avem, aia nu facem, noroc cu analfabetismul și răcelile luate de la alții. Răcelile. Analfabetismul îl avem, e în gene, de când învățam pe de rost la școală că i-am bătut pe turci dar tot noi le plăteam tribut. Dar să nu divaghez, revin la povestea paznicului, poate vă era dor de el. 

Fiindcă Miss Baba e bolnavă iar(eu sper să nu fie într-o ureche), lucrez din nou cu Viorica aka Amanda. I-a intrat în cap, fără umbră de îndoială, că e o damă bine. Și e. Comparativ. Comparativ cu altele de vârsta ei. Însă, după mine, e o diferență între a fi o damă bună, cum zice ea despre ea și a fi o doamnă. N-are nici tact, nici grație, nici modestie. Ţâțele nu te fac doamnă, după cum să ți-o tot bagi, indiferent sub ce nume, spune-i franzelă, pix sau picioare, nu te face bărbat. Și nici pe femeile care și-o bagă, indiferent sub ce nume, nu le face doamne. Hopa, am mai zis câte ceva despre asta, să nu am și eu un pic de uitare? Păi decât să-ți tremure mâinile, mai bine să uiți! Unde le-ai pus? 😆

Se îmbracă și Amanda în haine obișnuite când patrulăm prin mall. O depășește pe secretară la admirat propria imagine în oglinzi și geamuri dar nu-i spun nimic. Nici n-aș avea ce. Atâtea fete devenite femei au fost crescute doar cu povața să fie frumoase încât asta fac și asta le dă valoare. Apoi, când o relație sau mau multe merg rău, se caută în oglindă: oare nu mai sunt frumoasă? oare el are pe alta sau chiar a plecat cu alta fiindcă e mai frumoasă? Dar mie mi s-a zis mereu că sunt cea mai frumoasă... Apoi se înfrumusețează excesiv sau se dezbracă prea mult, nelăsând loc imaginației, își expun aspectul ca pe o marfă cu termen scurt de valabilitate. Când sunt altele care contează. Când diferența dintre ceea ce spun și ceea ce fac este mult prea evidentă și prinții călare pe cai albi se lasă așteptați tocmai din cauza acestui fapt, mai recurg la câte un artificiu. Tristă lumea asta. Nimic nu-i suficient și nici noi nu ne suntem îndeajuns dar vrem să ne găsim sufletul pereche sau, mai rău, vrem să ne găsească el pe noi. Ce să mă mai mir? Suntem în România, unde dă lecții de stil una care stă picior peste picior. Atât am vrut să spun. Paznic la nebuni.

Amanda umbla în timpul liber cu cele două grații, Blonda și Ecoida, cărora le fuma țigările. Nu le mai fumează. Nici pe ele, nici țigările. Mi-a spus că a fumat ultima ei relație în tot acest timp cât s-a îndopat cu nicotină. Nu știu de unde a scos-o, uite că mai auzi și de la câte o damă tristă un adevăr din ăsta care te pune pe gânduri. Mi-am adus aminte de bancul cu polițiștii care au fost întrebați rezultatul unei înmulțiri simple, 3X3, să zicem. Primul a răspuns prompt, 12, a trecut examenul. Pentru promptitudine. Al doilea s-a gândit minute bune, a cerut un pix, o foaie și a tot calculat. 16, spune el mândru. Nu, dar trece și el examenul, pentru munca depusă. Un al treilea polițist răspunde simplu 9, trece examenul. Comandantul, nemulțumit. Întrebat de ce este nemulțumit, răspunde: A știut el, a știut...întrebarea este de unde??? De unde o fi știut Amanda de ce a fumat?