Când eu am rău de înălțime
Asta-i despre mine, despre tine, despre oricine, despre nimeni(...)
Mă sperie când văd tot ce se-ntâmplă(...)
Cântau
Grasu XXL și Maximilian, prin 2013. Și iar se-ntâmplă, în România
anului 2020, o femeie este omorâtă de fostul soț împotriva căruia exista
un ordin de restricție. Au rămas niște copii singuri. La fel cum am
rămas copiii Nicoletei, și ea ucisă de fostul soț. Iar românașii, nu
toți, dar mulți, ce fac? Își dau cu părerea: că o merita, că bine i-a
făcut...știți? Sunt răi și proști fiindcă atâta pot. Am mai spus eu
cândva și-mi mențin părerea, ce ai, ce ești, aia împarți. Daniela Crudu a fost
bătută, am citit zilele trecute. Și iar au fost cei mai mulți care s-au
bucurat. Care au fost de partea răului. Că Daniela e o curvă. Că o
merita. De parcă Daniela își făcea banii din troaca lor. Nu. Invidie au,
de invidie sunt capabili. Cât să fii de labil psihic ca să te bucuri de
răul altuia? Câtă invidie, câtă ranchiună să ai în suflet? Cât de
obtuz să fii? Cu cât dezgust, scârbă și ură au fost crescuți acești oameni ca să-i judece pe alții? Și oamenii aceștia au copii. Cărora le împart
aceleași "valori". Am parte și eu de comportamentul acesta din partea
unora. Evident, nedoriți și neiubiți de mici, tratează până și cutiile
Johnsonului cu dezgustul și neiubirea în care au fost ei crescuți. Asta
au, asta împart.
Am
citit nu de mult Orașul fetelor, de Elizabeth Gilbert, o poveste
emoționantă, legată cumva de cel de-al doilea război mondial. Dar pentru
mine e mai ales o poveste despre ipocrizie, sex și încercări de
descoperire a sinelui. Și mai ales, despre acceptarea acestui sine. Fără
perfidie. Căci să fii om bun, nu înseamnă neapărat să respecți toate
regulile celorlalți. Ci să nu faci rău. Dacă poți să faci bine, să-l
faci iar dacă nu poți să faci binele, măcar să nu faci rău. Plus că toți
greșim. Tocmai fiindcă toți greșim, ar trebui să fim indulgenți la
greșelile celorlalți. Să iertăm. Căci : În viață trebuie să înveți să
iei lucrurile mai puțin serios. O piesă primește recenzii bune, după
care se închide. O căsnicie arată solid, dar se termină cu un divorț. O
vreme nu e război, pe urmă vine alt război. Dacă te agiți prea tare
pentru toate, ajungi un om prost și nefericit, și cu ce te alegi?
Elizabeth
Gilbert, autoarea romanului Mănâncă, roagă-te, iubește și o femeie foarte
influentă în lume(în primele o sută) mai spune așa:
În
tinerețe(...) se întâmplă să cădem pradă impresiei greșite că timpul
vindecă toate rănile și că, în cele din urmă, totul se așază într-o
formă sau alta. Dar pe măsură ce îmbătrânim aflăm adevărul acesta trist:
unele lucruri nu se pot repara. Unele greșeli nu se pot îndrepta-nici
prin trecerea timpului, nici prin cele mai înflăcărate dorințe ale
noastre. (...) aceasta este cea mai dură experiență dintre toate. După o
vârstă, cu toții umblăm prin lume în trupuri făcute din secrete și
rușine și durere și răni vechi și nevindecate. (Asta mă duce cu gândul
la penultima carte citită, Pacienta tăcută a lui Alex Michaelides, dar
despre ea voi vorbi cu altă ocazie).
Cheia romanului mi se pare a fi aici:
Print screen pentru cei foarte curioși.
Continuă Maximiliam:
Acum tot felul de gânduri mă-ndeamnă să-mi dau cu presupusul
Ele nu știu deja că știu că dragostea-i răspunsul...
Am
șters vreo 30 de "prieteni" de la "prieteni". Mă aștept să mă șteargă
și cei care consideră că femeile mai sus menționate merită ce-au pățit.
Ne lovim de probleme în loc să ne lovim de stele
Ne punem piedică în vremurile astea grele
Când ura sau prostia, ignoranța sau mândria spintecă tot...
Esti minunata!
RăspundețiȘtergereCu siguranță sunt! Mulțumesc!
RăspundețiȘtergere