Încă o cafea şi încă un suc de portocale şi "Versetele satanice". Numai de-aş reuşi să mă concentrez în ziua internaţională a scrisului de mână. Poate reuşeam dacă ştiam că mâine, 24 ianuarie, Ziua Unirii(a micii uniri), eram liberă. Dar nu, şeful îmi dă mesaj că lucrez şi că-mi va plăti dublu ziua. Hello, Pinocchio! O să te transformi în măgar! I-am cerut fluturaşul(emoticon obraznic). N-o să-l văd niciodată. În fine, încă o minciună. Ursula spune că toţi oamenii mint. Clar. Indiferent ce-aş vrea eu să cred. Unii mint mai mult. Să nu mai spun de minciunile pe care ni le spunem noi, nouă. Zilnic.
Dacă ai îndoieli în privinţa unui lucru, nu căuta mai departe. Îndoiala e chiar răspunsul. Poate data viitoare. De ce să te minţi că e în regulă, când nu e? Nu mai bine schimbi întrebările, vorba nu ştiu cui? Unuia mai înţelept ca mine, evident. Şi revin la ce ne spunea profesorul Branga : unde e minte multă, e şi prostie cu grămada, dându-se exemplu chiar pe dumnealui. Dar no, no, vorba ardeleanului, când îţi dai seama că eşti prost, nu eşti atât de prost. Doar proştii incurabili se cred cei mai deştepţi. Pe ăştia nu-i vindecă nicio facultate, nicio experienţă, nicio spălare a creierului în India sau pe drumul către Santiago de Compostela. Pentru că ei se cred deştepţi. Punct. Şi n-au cui să fie recunoscători pentru asta decât lor. Ştim cu toţii indivizi din ăştia.
Nu-mi plac lunile ianuarie şi februarie. Şi înaintea lor, decembrie. Nici asta nu-mi place. M-aş mulţumi cu doar 9 luni pe an, fără astea trei, de dor, de jale, de întuneric, de zăpadă multă şi degeaba, de cumpărături compulsive. Înainte de Crăciun, un domn(?) cu părul lung, până la umeri, cărunt, undeva la 40 de ani, a stat 50 de minute sprijinit de un cărucior, încurcând lumea spre standurile de fructe şi de legume. 50 de minute. Cred că nu voia să strivească corola de minuni a lumii. Sau îl trimisese nevasta la cumpărături, cu o listă scrisă de mână şi nu-i înţelegea scrisul. Se întâmplă.
Cică toate le învăţăm, rând pe rând, până îmbătrânim. Apoi le uităm(Alzheimer şi chiar Parkinson, deh!). Uneori primim multe lecţii deodată. Multe. Ca-ntr-o sesiune. Şi dacă trei luni, anterior sesiunii, n-ai fost în stare să pricepi ce-a vrut să facă Alexandru Ioan Cuza şi când, nu mai înveţi, neam(ah, ce vorbă!), în sesiune. Câteodată mai am coşmaruri cu deontic modality, theory of literature, Simone de Beauvoir, Umberto Eco, Ferdinand de Saussure şi engleza lui Popescu, care pronunţa "sietăr" exact aşa cum îl vedeţi. Ce, "sietăr" nu e cuvânt, de ce să ne mai obosim să băgăm limba între dinţi while pronouncing?("theater!")
O fi de la cafea. Sau de la iarna asta nesuferită.
Dar să nu uit : Alexandru Ioan Cuza(cam curvar, el aşa), născut în martie 1820, este ales pe 5 ianuarie 1859 domn al Moldovei iar pe 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfaptuindu-se astfel unirea celor două principate. Urmează o serie de reforme iar în 1866 Cuza este silit să abdice. Ducem lipsă mare de lideri. Dintotdeauna. Câteodată îmi pare rău că nu sunt profesoară de istorie. Copiii au dreptul să ştie ce s-a întâmplat cu adevărat şi să cearnă singuri, singurei, informaţia, nu s-o ia de-a gata dintr-un manual de istorie.
Dar :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu