Călătoria mincinoşilor

Călătoria mincinoşilor, cartea lui Karen Maitland, editura Leda(2010), este numai bună de citit în concediu, la soare, la munte, pe un şezlong, într-un hamac. Pentru că este  o carte care captează atenţia de la bun început. Citim povestea unor oameni care ajung împreună, fugind de necruţătoarea boală care a decimat populaţia globului cândva după anul 1330, ciuma bubonică, ajungând în Anglia în anul 1348, când începe povestea noastră.   

Romanul este scris la persoana întâi, din perspectiva celui care i se spune Neguţătorul. Neguţătorul vinde relicve, lemne din crucea pe care a fost răstignit Iisus, te miri ce mir sau sânge sfânt, unor oameni conduşi de frică, îngrădiţi din toate punctele de vedere, pentru care preoţii, şerifii sau/şi aristocraţii reprezentau autoritatea supremă. Nici Neguţătorul, nici ceilalţi călători care îi devin tovarăşi de drum pe parcursul călătoriei, a fugii din calea ciumei, nu sunt ceea ce par a fi. În fraze scurte şi descrieri succinte, poţi să simţi atmosfera teribilă a vremurilor Evului Mediu. Nesiguranţa zilei de mâine, nedreptăţile, lipsa de informaţie, numeroasele temeri fără fundament ştiinţific, toate combinate cu misterele care se  adâncesc pe măsură ce câte un călător moare, dau de gândit mai mult decât ai fi tentat să crezi citind un roman de mister medieval. Nu am fost în prea multe ţări, să ştiu cum este, dar cele descrise  aici seamănă foarte mult cu ce se mai întâmplă(şi mai cred oamenii) în timpurile noastre, în România. În 2018. Numai dacă te uiţi la întunericul din mintea celor care postează tot felul de aberaţii pe Facebook, Instagram sau Pinterest and co. şi vei vedea asta. Dar cei care au trăit în epoca celor aşa-zişi 1000 de ani de întuneric aveau o scuză. Cei de acum...doar pretexte. 
  

Deşi i s-au reproşat romanului epilogul şi raţiunea pentru care au fost comise crimele, pe mine m-a ţinut în suspans până la final când este dezvăluită şi identitatea naratorului. Raţiunea criminalului : Pentru că pot, mi s-a părut suficientă. Am întâlnit oameni care au făcut rău, nu crime, care mi-au spus foarte senin că au făcut asta pentru că le-a stat în puteri. 
  

Câteva vorbe desprinse din roman:   

Mintea îţi joacă feste ciudate când eşti îngrijorat.  

Plecăm în aceeaşi măsură pentru a fugi de ceea ce suntem ca şi pentru a găsi ceva ce căutăm. 
Cuvintele sunt ţesute în poveşti; nu pot fi desprinse prea uşor.  

Povestea unui om e numai treaba lui. 

De ce amânăm totul până e prea târziu? 

Când vrei să te ascunzi, cel mai bun loc este adeseori în plină vedere. 

Şi, de obicei, oamenii(ca el) nu se condamnă pe ei înşişi, ci pe cei care sunt martori ai momentului lor de slăbiciune. 

Dar e întotdeauna uşor să alungi ororile nopţii la lumina zilei; nu la fel de uşor când cade întunericul.  

Ce repede ne uităm cruzimile!  
 
  

Cu alte cuvinte, dacă vrei suspans şi să retrăieşti atmosfera Evului Mediu, care este departe de imaginea romanţată a cavalerilor şi a prinţeselor cu crinoline, romanul acesta vine la fix. Ca şi în prezent, multe lucruri şi oameni nu sunt ceea ce par a fi şi dormim pe cadavre, şi la propriu şi la figurat. Pe minciuni. 

530 de pagini.