Nu mă satur

Nu mă satur să-mi petrec timpul cu tine. 

Să te trezeşti dimineaţa după mine şi să mă cauţi prin casă.

Să aud uşa deschizându-se încet, să aud paşi pe parchet şi să apari în faţa mea, cu părul vâlvoi, cu ochi mici şi braţe întinse:

-Mami, vreau în braţe la tine!

Şi te iau în braţe, de fiecare dată cu aceeaşi dragoste, cu aceleaşi emoţii, cu acelaşi drag. Îmi umpli lumea. Nu mă mai satur să mă ţii strâns lipită de tine, să te uiţi cu iubire în ochii mei, să-ţi încolăceşti picioruşele în jurul meu.

Nu-mi mai ajunge timpul acesta de dimineaţă când nu mă mai satur de tine. Îţi laşi capul într-o parte şi mai dormi puţin în braţele mele. Te plimb prin casă, îţi cânt şi-ţi şoptesc mereu  aceleaşi cuvinte. De dragoste necondiţionată. Te aşez iar pe pat şi mă tragi înspre tine spunându-mi că mă iubeşti.

Nu mă mai satur să mă uit la tine în timp ce dormi liniştită în lumina caldă din living.

Nu mă mai satur să te aud iar căutându-mă prin casă şi spunându-mi că vrei ceva bun  şi un episod din nu ştiu ce prinţesă, doctoriţă sau eroi în pijamale.

Apoi mă strigi că vrei apă şi degeaba îţi spun unde e sticla cu apă, tu vrei să vin eu să ţi-o dau, să mă mai îmbrăţişezi o dată.

-De ce mă ţii aşa strâns, mami? Ţi-a fost dor de mine cât am dormit!? Doamneeee....

-Mi-a fost atât de dor că acum trebuie să recuperez! Şi să te ţin în braţe, să rămână braţele mele cu amintirea ta cât timp nu te văd! 

-Atunci eşti o nebunie de mamă, mami!

-Cum aşa, princess?
-Ai tu nebunia asta de zâmbet, mami! Şi eşti cea mai frumoasă mami din lume!

Nu mă mai satur să aud de la tine că sunt frumoasă şi că-ţi place zâmbetul meu.

Apoi începe nebunia îmbrăcatului şi nu pot să nu râd când tu deja ai plănuit cu ce să te îmbraci. Pentru că şi eu plănuisem deja cu ce să te îmbrac. Tu vrei rochie strălucitoare, eu vreau rochie cu steluţe, tu vrei colanţi, eu  vreau alţi colanţi. Tu vrei să aibă rochia volănaşe sau buline, să dansezi, să faci tumbe, să pluteşti. Eu vreau să fii în siguranţă deşi ştiu cu siguranţă că sunt lucruri de care nu te voi putea păzi niciodată. Dar copilăria e toată a ta şi vreau să fie magică pentru tine. Nu mă satur de momentele în care-ţi spun iar şi iar să faci ce vrei, încercând să mă conving pe mine de nişte cuvinte în care nici eu nu cred,  dacă vrei tu să iei vestă turcoaz, s-o iei şi gata şi atunci tu să-mi spui că ştii mai bine ce se potriveşte şi ce nu, că vesta roz te deranjează, că hanoracul cu Minnie Mouse nu-ţi mai e pe plac fiindcă acum eşti mare.  Te las să faci ca tine şi atunci, diplomată, faci şi ca mine şi ca tine şi-mi spui:

-Îmi pare rău, mami!

Magice cuvinte. Nu mă mai satur să le aud. Vindecă răni. Mi le spun şi mie câteodată. Dar nu mă iert mereu.

Nu mă mai satur să ne îmbrăţişăm iar în timp ce ne luăm pantofii şi tu să ştii mereu dacă iei pantofii roz, roşii sau albi în timp ce eu mă schimb a zecea oară şi tu te uiţi cu răbdare la mine. Cu infinită răbdare. Câteodată îmi ceri un strop de Cerruti, e singurul care-ţi place. În oglinda mare de la uşă, te uiţi la tine cum mă uit eu la mine în timp ce ieşim din casă. Tot mai rar vrei în braţe pe scări dar mereu vrei să te ţin de mână în timp ce coborâm. Mâna ta mică intră perfect în mâna mea şi-mi doresc să te ţin aşa, de mână, o eternitate, să mă iubeşti aşa până la capătul lumii. Dar ştiu. Ştiu că adversativa "dar" nu schimbă efemerul a tot ceea ce este. Mergem înainte.

Nu mă satur să fugim amândouă şi să remarci mereu hârtiile aruncate de oameni nepăsători. Să remarci adolescenţii fumând şi să-mi spui iar şi iar că fumează şi că asta le face rău şi că oamenii care aruncă ambalajele pe jos sunt prost crescuţi, că ar trebui să le bage în buzunar până ajung la tomberoane şi să le arunce acolo.

Nu mă mai satur să ne îmbrăţişăm iar şi iar după ce te pregătesc de grădiniţă şi colegele tale vin toate să mă îmbrăţişeze şi câteodată le laşi dar de cele mai multe ori nu le permiţi şi le spui că eu sunt mama ta, fiecare cu mama ei. 

-Mama lui Andreea, ce frumos miroşi!

-E parfumul lui mami, mi-a dat şi mie, le spui mândră. 

După care îmi spui să am o zi uşoară la muncă ceea ce face deja totul mult mai uşor, tolerabil şi scuzabil.