Recul

Am de scris o povestire cu titlul "Recul". Ştiu exact despre ce este vorba dar amân. Îmi atrag atenţia alte şi alte lucruri deşi ştiu că reculul este mult mai important. More giving. More receiving. And still. 

Mai precis, în "Recul" este vorba despre ceea ce ne face să ne retragem când, aparent, mergem înainte. Un regres. Dar regresul poate fi o reaşezare? O întoarcere la sine? Întoarcerile astea nu ne salvează, de fapt? Şi, fără nicio legătură(aparent), îmi aduc aminte de un roman poliţist în care o femeie este aproape ucisă într-o cameră închisă ermetic. Nimeni nu intrase în camera în care se săvârşise fapta, nimeni nu ieşise de acolo după ceea ce aproape omorâse femeia şi devastase încăperea în întregime. Nu putea fi decât ceva cu o forţă ieşită din comun. Forţa minţii umane. Femeia avusese un coşmar în care retrăise nişte evenimente anterioare. Atât de real şi de puternic a fost coşmarul. Coşmarul a fost cel care a salvat-o fiindcă i-au scăpat nişte detalii care, în timpul tentativei de crimă, n-au fost detectate. Cel care investiga presupusa crimă era fiul ei iar criminalul chiar tatăl lui. Ce să faci în asemenea situaţie? Să te întorci la adevăr, să-ţi recunoşti lucrurile pe care nu ţi le-ai spune nici măcar ţie, darămite celorlalţi. Căci altfel rişti să-ţi explodeze minciunile în faţă.

Ei, care minciuni? Nu minte nimeni în săptămâna asta.

Despre asta este vorba în "Recul".  Un regres după regres. Sau progres?