Săptămâna patimilor ( iar)

Anul trecut scriam despre săptămâna patimilor când lucram în fabrică. Încă. Îmi făceam bagajele şi printr-o fotografie postată pe instagram anunţam mai mult sau mai puţin discret că vreau să plec. Era timpul. Iată că vine timpul şi acum. Să scriu despre săptămâna patimilor. Aşa-zis a patimilor.

Încă mă surprinde lumea asta nebună, nebună, nebună care cumpără compulsiv în această săptămână. Care face curăţenie în disperare tocmai acum, care găteşte cozonaci, pască, drob, înroşeşte ouă.Unii, mai inspiraţi, le cumpără deja vopsite. Ce atâta deranj? Eu am iar un termen limită aşa că toate astea mă ating prea puţin.

Când ai îndoieli, mergi acasă. Şi acasă am următoarea conversaţie cu princess:

-Mama, ce zici, am desenat urât mâna asta?

-Nu, de ce?

-Mi se pare urâtă!

-Seamănă degetele cu nişte baloane! Dar priveşte lucrurile aşa: poţi crede că în loc de mână ai desenat nişte baloane drăguţe! 

-Exact, mama, foarte bine te-ai gândit!

Apoi desenează haotic pe hârtie. 

-Ce-ai desenat acolo, Andreea? O furtună?

Se uită uimită la mine.

-Nu, mama, e o mâzgăleală! O mâzgăleală şi atât! 

Apoi vede în toarta ceştii de cafea o jumătate de inimă. Acolo unde eu vedeam doar o toartă. Mai rău era să fi fost invers.

Pe raion:

-Domnişoară, unde e tequila? 

-Sus, pe raft, aveţi două variante : silver şi gold. 

-Şi e bună?

-Habar n-am! Pe asta o aranjez eu la raft şi aşa v-am recomandat-o!   

-Dar una cu cafea n-aveţi? Olmeca?

-N-o văd, bănuiesc că nu e! 

-Dar când aduceţi, va deranjează să degustăm împreună, dvs şi soţia mea???

-Dacă n-o menţionaţi şi pe soţia dvs(care era de faţă), bănuiam că-mi faceţi vreo invitaţie!


Pe alt raion. Se apropie un coleg pe care-l văd cam 5 minute la două săptămâni. E înnegurat. De obicei, deci foarte tăcut, e mai vesel aşa că-l întreb direct dacă e atât de grav sau a mai păţit vreun accident cu maşina. Se uită şi el uimit la mine.

-Maşina n-are nimic acum. Dar de unde ai ştiut că am ceva? E atât de evident?

-E. 

-Nu-mi dau seama cum de-ai observat. Nici cei mai apropiaţi mie nu simt nimic. 

-Intuiţie feminină. Dar nu-mi foloseşte la nimic. Eu râd si mă prefac că e bine, tu râzi?

-Nu râd, nu pot.

Altă conversaţie:

-Mami, fă-mi un fluture! 

Îi desenez unul şi e încântată. 

-Mami, te iubesc!

-Te iubesc şi eu, puişor!

-Eu te iubesc întruna! 

Sunt oameni care ne vor iubi mereu, necondiţionat. Fără întrebări, fără uimiri, fără dezlegări, derogări, de ce-uri, desluşiri, nedesluşiri. De anul trecut citire : Nu poţi să schimbi ceva, să evoluezi, să fii mai bun, dacă ţii întruna ochii închişi. Trecutul este mort, contează doar clipa de acum. Poate să te doară, să simţi în permanenţă în stomac fiori de amărăciune şi de regret dar peste ceva timp n-o să mai însemne nimic. Regretele, chiar şi sincere, nu întorc sensul cuvintelor şi ce cred oamenii.