Iubitului meu

Iubitul meu, ştii că Sara a plecat... Mâine sunt 30 de zile de atunci. Vreau să ştii, tocmai fiindcă ea  a plecat aşa brusc, aşa devreme, că, dacă mi se întâmplă ceva, n-am ce să-ţi las... aruncă hainele, sunt doar zdrenţe, cărţile şi bijuteriile păstrează-le pentru prinţesa noastră. Îţi las amintirile...şi ca să poţi merge mai departe, în caz că mi se întâmplă ceva, şterge-le uşor-uşor şi pe acelea. Păstrează doar aceste rânduri, în care-ţi spun cât te iubesc acum şi mereu, dincolo de...dincolo de orice, eşti pacea mea, liniştea mea. Pe masă, în living, e o orhidee. Prima orhidee pe care mi-ai cumpărat-o. O vreme, în ultimul timp, am uitat de ea. Noroc cu florile astea că nu sunt aşa de pretenţioase. Astăzi am descoperit că frunzele ei, deşi verzi, atârnau moi, fără vlagă şi pământul era uscat. Am udat-o imediat, i-am şters frunzele de praf şi i-am spus să mă ierte că am neglijat-o, că, deşi sub ochii mei, n-am văzut-o şi n-am iubit-o. Peste 8 ore, floarea noastră îşi revenise, e bine acum. A fost de ajuns puţină dragoste, puţină atenţie. Ştiu că de când suntem trei, ţi-am acordat şi mai puţină dragoste, şi mai puţină atenţie. Nu pot să schimb cum m-am purtat, cum m-am schimbat, cum am tăcut când aveai nevoie să vorbesc, cum am vorbit când aveai nevoie să tac. Nu am cum. Pot să fiu mai iubitoare cu tine doar de acum şi să încerc să repar unele răni adânci. Ne-am cunoscut în luna mai, luna pe care iubesc mereu căci îmi aduce aminte de cele mai frumoase clipe din viaţă( până să fim trei, din doi). Coboram spre mall, pe Calea lui Traian, mâna mea se topea de dor în mâna ta, nu ştiu dacă ne vorbeam căci cine avea nevoie de cuvinte? Ne luam la revedere lângă Trenuleţul şi eu mai rămâneam acolo minute bune, cautându-ţi privirea. Poate privirea ta căuta doar fundul meu dar, what the fuck, atracţia fizică nu e deloc un păcat. Ce e drept, nu suntem decât momente pe acest pământ. Dar, iubitule, tu eşti momentul meu.