Casa noastră (partea I)

Casa de la ţară e casa noastră.

De-a lungul anilor a trecut, ca un om, prin tot felul de schimbări. S-a renovat în permanenţă. Tot ca un om.

Temelia nu s-a schimbat, cum ar putea?

O am în faţa ochilor în timp ce scriu. Are scări spre camera unde am crescut cu fraţii mei. Camera în care Ionu i-a spart capul lui Mugu, camera în care mi-a căzut apă clocotită peste un picior, camera care peste ani şi ani, a devenit camera "bună" şi, în care, într-o iarnă, am dormit, claie peste grămadă, şapte sau opt persoane. Acum e camera în care dorm părinţii mei, cu ferestrele schimbate, cu o sobă nouă, cu altă mobilă, cu alte amintiri.

În partea opusă acestei camere, două trepte te duceau la o magazie cu tavanul dărâmat pe jumătate şi prin care puteam să vedem podul casei. Din această magazie, o treaptă te urcă într-o camera micuţă, cu podele din lemn şi cu o sobă care scotea fum mult la începutul fiecărei toamne, înnebunind-o pe mamaia. Acolo ne-am petrecut clipe frumoase şi mai puţin frumoase din copilărie şi adolescenţă, am petrecut Revelioane cu prieteni care acum nu ne mai (re)cunosc, care au copii mari, care au plecat dintre noi, acolo am râs de fericire şi am plâns când ne-au încercat necazurile care nu lăsau semne adânci căci ne aveam unii pe alţii, eram la şcoală, aveam mulţi prieteni, aveam muzică să ne încălzească sufletele, aveam sărbătorile de iarnă şi de Paşti, aveam vacanţa de vară şi puţin din farmecul toamnei, când culegeam nucile şi strugurii.

Câteva trepte din lemn de care nu-mi aduc aminte bine căci într-o zi naşul(sau poate tataia) le-a dat jos şi a făcut altele din beton, ne duceau la sala casei, unde, în verile călduroase, puteai să dormi liniştit chiar şi noaptea. Din sală intrai în două camere, una pe post de magazie iar în cealaltă o vreme mamaia a crescut viermi de mătase pentru care mergeam cu mic, cu mare, să adunăm frunze de dud. Eram fascinată de procesul transformării viermilor şi de mirosul frunzelor pe care le mâncau. Trăiau atunci şi naşii, şi tataia. Apoi camera aceasta a devenit camera transformării noastre din copii în adolescenţi, cu patul în care voiam să dorm doar cu mamaia, cu pătuţul lui Luci şi al lui Bodi, cu televizoare alb-negru care se stricau în permanenţă dar la care am putut să vedem imagini în direct de la revoluţia din '89, filmul "Ferma animalelor" din care n-am înţeles mare lucru pe vremea aceea, seriale  ca Sandy Bell, Salvaţi de clopoţel, Edera, Beverly Hills 90210, Sunset Beach. Camera în care l-am văzut pe tataia mort şi de unde l-am condus pe ultimul drum. Camera în care am petrecut cele mai frumoase sărbători de iarnă, îmbelşugate şi reci, cu zăpada care se lasă aşteptată că o mireasă dar care venea şi nu dezamăgea mai niciodată. Camera în care veneam cu plasele pline de colindeţe şi adormeam spre dimineaţă, amorţiţi de gerul de afară şi cu gândul la moşul care urma să ne aducă daruri.  Camera în care stăteam cu orele, citind la nesfârşit aceleaşi cărţi de Rebreanu, basmele lui Ispirescu şi amintirile lui Creangă, în care am fi vrut să dormim, vara, măcar o oră la prânz sau dimineaţa câteva minute în plus dacă ne-ar fi lăsat mamaia.