Copilul meu iubit,
Îţi scriu aceste rânduri pentru anii în care scrisul de mână va fi doar o amintire(aceste rânduri sunt chiar scrise de mână) iar scrisorile trimise în plic, pe orice cale, nu vor mai exista decât la muzeu. Acum, că menţionez acest cuvânt "muzeu" iar tu eşti prea mică să-l înţelegi, îmi dau seama că mi-aş dori să existe un muzeu al scrisorilor(chiar există, în Franţa!) în care să vină lumea la sfârşit de săptămână sau în excursii, din alte oraşe şi să intre cu emoţie în sanctuarul scrisorilor şi să vadă expuse în vitrine tot felul de scrisori(nu doar de la oameni intraţi în istorie) : scrisori de dragoste, scrisori de la copii pentru părinţii lor, de la părinţi pentru copiii lor, scrisori între prieteni buni, între fraţi care nu s-au văzut de mult, scrisori pentru bunici de basm, pentru trădători, scrisori de împăcare şi de iertare, rânduri de despărţire, rânduri cuminţi sau rânduri pasionale. Scrisori care să ne amintească cât suntem de trecători, că tot ce-am simţit noi, au mai simţit şi alţii înaintea noastră, că tot ce avem este clipa prezentă.
Şi, draga mea fetiţă, cea mai importantă povaţă este despre puterea cuvântului. Cuvântul, ca un copil, este vis, este speranţă, este dragoste, este mângâiere. Dar cuvântul, iubita mea copilă, loveşte şi răneşte adânc. Aşadar, foloseşte-l, dar numai pentru a face bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu