În fiecare seară, Petru merge la bodega din capătul bulevardului Mihai Viteazul. În fiecare seară. Înainte de-a merge acasă, de la muncă. Munceşte în construcţii, se plăteşte bine deşi volumul de muncă este foarte mare. Are muşchii bine conturaţi Petru deşi nu mai are toţi dinţii. Şi atunci nu prea zâmbeşte. Dar îi place să bea două, trei sute de grame din cea mai proastă băutură. Pe nemâncate, băutura îl ameţeşte imediat. Aşa, are curaj să se ducă acasă. Uneori, Alexandru, mezinul său, îl aşteaptă şi-l ia de mână, conducându-l spre casă.
-Hai, mă, tată, hai, că am teme de făcut!
-Hai, mă, tată, hai, că am teme de făcut!
-Taci, mă, în pizda mă-tii, vin acum! E acasă mă-ta?
-E acasă, tată, nu mai vorbi aşa!
Îl plezneşte pe ascuns, să nu-l vadă careva, a auzit el că acum e nasoală treaba cu cei care-şi bat copiii şi nu vrea să fie reclamat, să-i ia careva copiii, numai pentru ei munceşte. Cu nevastă-sa e altă treabă. Are el o bănuială, curva dracului, că-l înşală. Copilul îl trage mai departe de mână şi aşa, mort de beat, tot simte fineţea mâinii copilului. Se uită lung la el şi vede bine că nu-i seamănă deşi parcă ochii sunt ai lui.
Îl plezneşte pe ascuns, să nu-l vadă careva, a auzit el că acum e nasoală treaba cu cei care-şi bat copiii şi nu vrea să fie reclamat, să-i ia careva copiii, numai pentru ei munceşte. Cu nevastă-sa e altă treabă. Are el o bănuială, curva dracului, că-l înşală. Copilul îl trage mai departe de mână şi aşa, mort de beat, tot simte fineţea mâinii copilului. Se uită lung la el şi vede bine că nu-i seamănă deşi parcă ochii sunt ai lui.
-Mă, tati, mă, copilul meu, mă ierţi, mă ierţi? Că iar am băut şi nu fac temele cu tine?
-Da, tati, te iert, hai acasă, nu mai vorbi!
Îi lasă mâna mică să cadă şi parcă adulmecă aerul cald al serii de iulie. I se pare că vede chiar şi licurici. Se miră, licurici în oraş? Îşi aduce aminte când era copil, la ţară, ce fericire era când venea seara şi licuricii invadau curtea casei părinteşti. Mâncau tocană de roşii cu pui şi cu mămăligă şi uneori beau lapte nefiert. Ce bun mai era! Dar taică-său se îmbăta, înjura toţi oamenii din sat, morţii şi dumnezeii fiecăruia, apoi scotea cureaua şi-i snopea în bătaie pe toţi din casă. Câteodată Petru reuşea să scape de furia tatălui şi ieşea în drum, implorând oamenii din sat să-i ajute, să-i scape de bătaie. Nu se băga nimeni, bătăile erau la ordinea zilei aproape în fiecare casă. Şi totuşi el mai spera să fie cineva care să-l scape de coşmar. Când şi-a dat seama că nu se va întâmpla niciodată asta, şi-a jurat că atunci când va fi mare, nu va avea copii şi dacă va fi să-i aibă, nu le va face aşa ceva. Iată, are copii, se îmbată şi el la fel ca taică-său şi la fel îşi bate copiii. Ar vrea să se urască, să-şi poată spună singur stop, să nu mai facă tot ce-i face rău dar ceva îl opreşte. În fiecare dimineaţă, cu gura năclăită de alcool, îşi spune tare că-n ziua aceea n-o să mai bea, că după muncă se va duce direct acasă, să facă temele cu copiii, să stea cu nevasta, bună, rea, cum o fi! Nu reuşeşte să-şi rescrie povestea în nicio zi. Cade-n genunchi dar atâta pagubă, nu mai e mult până acasă. Alunecă şi se loveşte la cap, trăgându-l după el şi pe copil.
Îi lasă mâna mică să cadă şi parcă adulmecă aerul cald al serii de iulie. I se pare că vede chiar şi licurici. Se miră, licurici în oraş? Îşi aduce aminte când era copil, la ţară, ce fericire era când venea seara şi licuricii invadau curtea casei părinteşti. Mâncau tocană de roşii cu pui şi cu mămăligă şi uneori beau lapte nefiert. Ce bun mai era! Dar taică-său se îmbăta, înjura toţi oamenii din sat, morţii şi dumnezeii fiecăruia, apoi scotea cureaua şi-i snopea în bătaie pe toţi din casă. Câteodată Petru reuşea să scape de furia tatălui şi ieşea în drum, implorând oamenii din sat să-i ajute, să-i scape de bătaie. Nu se băga nimeni, bătăile erau la ordinea zilei aproape în fiecare casă. Şi totuşi el mai spera să fie cineva care să-l scape de coşmar. Când şi-a dat seama că nu se va întâmpla niciodată asta, şi-a jurat că atunci când va fi mare, nu va avea copii şi dacă va fi să-i aibă, nu le va face aşa ceva. Iată, are copii, se îmbată şi el la fel ca taică-său şi la fel îşi bate copiii. Ar vrea să se urască, să-şi poată spună singur stop, să nu mai facă tot ce-i face rău dar ceva îl opreşte. În fiecare dimineaţă, cu gura năclăită de alcool, îşi spune tare că-n ziua aceea n-o să mai bea, că după muncă se va duce direct acasă, să facă temele cu copiii, să stea cu nevasta, bună, rea, cum o fi! Nu reuşeşte să-şi rescrie povestea în nicio zi. Cade-n genunchi dar atâta pagubă, nu mai e mult până acasă. Alunecă şi se loveşte la cap, trăgându-l după el şi pe copil.
Probabil va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu