Am intrat la ora 8.00 în ceea ce unul dintre reprezentanţi numeşte "codru"(aşa cum am mai menţionat) cu ceva întrebări şi îndoieli, ba pentru mine, ba pentru alţii. Nu ştiu alţii cum sunt dar mie chiar îmi place serviciul meu, aşa cum este el. Cam fără viitor dar e totuşi un pod. Am eu bănuiala că pentru unii serviciul e doar zid de care se izbesc zilnic, fără posibilitatea escaladării, fără posibilitatea ocolirii. Şi atunci degeaba se mai întreabă câte un merchandiser dacă nu cumva sursa zâmbetului meu e undeva în sfere înalte. E acolo dar nu de la vreo buruiană. Sunt eu apolinică, na. Când mă enervează vreun manager, cad şi eu în extreme. Dar totuşi serviciul rămâne un pod, nu un zid.
După ce primesc răspunsurile aşteptate şi verific coduri şi feţe(sunt toate, da!) mă gândesc la discuţia de ieri. Mustim toţi de înţelepciune când vine vorba de viaţa celorlalţi. Când vine vorba de a noastră, nu prea. E atât de uşor să te înşeli, cu nişte paranteze plasate exact acolo unde n-ai crede. E cumva. Şi mai cumva e să trăieşti viaţa aşa cum vor ceilalţi. Dar tu nu. Tu trăieşti aşa cum vrei tu.
Suntem experţi în relaţii. Despre relaţiile al căror sens ne scapă, vom spune cu superioritate că nu iese fum fără foc. Ştim noi. Care noi? Noi, experţii. Expertele. Eu mai şi glumesc pe raion la adresa unora bănuiţi că ar avea povestea lor separată: Shht, eu n-o să spun nimănui, suntem fiecare stăpânii propriilor greşeli. Alegeri. Suntem suma alegerilor şi a greşelilor noastre.
Un domn mai în vârstă mă întreabă pe raionul cu Red Bull dacă ştiu unde e coniac-ul, îi spun că merg să-i arăt dar se opreşte la raftul cu bere neagră, susţinând că e acolo.
-Nu e acolo, vă arăt eu şi vă şi îndrum dacă doriţi!
-Nu pot să cred că ştii dumneata care e "jeacdaniels-ul"!
-Oh, nici nu aveţi idee! Uitaţi aici câte sortimente!
-Dar e mai scump ca la noi!
-Ca la dumneavoastră? Unde?
-La Billa! E mai ieftin!
-Pentru că vă uitaţi la preţul celui de 1litru, uitaţi cât de "ieftin" e cel de 0, 700! Sigur are preţ mai bun ca la Billa!
-Are, are, ai dreptate! Atunci arată-mi "granţul" că văd că pe asta îl ştii!
Nu pare a fi client misterios şi deşi "Grants-ul" nu e al meu i-l arăt. Clatină din cap cu nemulţumire.
-Şivas sigur n-ai, nu-l văd nicăieri!
-Vă arăt eu zeci de sticle de Chivas, sunt pe raftul de sus!
-Da dar nu-mi trebuie! Aş vrea băutura aceasta, spune, arătându-mi scris pe un bilet numele de St. Remy. N-o ai?!?
-Cum să nu, răspund, conducându-l la raft. Se uită lung şi constată filozofic:
-Nu. Nu e asta. Trebuie să fie o butelcă, nu o sticlă obişnuită!
-Să vă arăt şi butelca!
-Da dar e colorată. Nu-mi place!
-Nici mie nu-mi plac toţi şefii mei dar îi suport, ştiţi? Sunt evitanţi, ezitanţi, devianţi, duşi cu pluta dar asta e! Am şi eu piticii mei, nu doar ei! Câteodată câte unul îmi mulţumeşte pentru eforturile depuse, mai dă un "bună ziua!" şi deja ziua e mai bună, îmi spun că raftul arată foarte bine şi atunci văd doar razele soarelui nu şi insolaţia produsă de el.
Se uită la mine lung. Cred că l-am convins. Ia o sticlă de Carolans.
Se uită la mine lung. Cred că l-am convins. Ia o sticlă de Carolans.
-Îţi doresc să trăieşti mult şi bine!
-Şi eu vă doresc acelaşi lucru dumneavoastră! Mai importantă e calitatea, nu uitaţi!
-Eu am trăit cât trebuie, mi-am făcut toate socotelile!
-Şi le-aţi şi încheiat?
-Mai contează?
-Nu contează, nu. Nu e totul competiţie. Cred că fiecare alege, în felul lui, dacă e praf de stele sau fir de nisip. Aşa se fac diferenţele. În ce alegem să fim.
După ce iar mustesc şi de înţelepciune şi de greşeli, înlocuind o dependenţă cu alta, un viciu cu altul, ascult şi-o poveste tristă care doar mă încarcă. Încerc să mă dezbar cu ea cu gândul la profiterolul pe care-l voi face astăzi. Pentru că n-am ciornă la viaţa asta. Doar originalul.
Acasă, princess mă întreabă dacă-i iau pepene.
-Îţi iau, cum să nu?
După ce iar mustesc şi de înţelepciune şi de greşeli, înlocuind o dependenţă cu alta, un viciu cu altul, ascult şi-o poveste tristă care doar mă încarcă. Încerc să mă dezbar cu ea cu gândul la profiterolul pe care-l voi face astăzi. Pentru că n-am ciornă la viaţa asta. Doar originalul.
Acasă, princess mă întreabă dacă-i iau pepene.
-Îţi iau, cum să nu?
-Dar are gust de roz, mama?
Nu ştiu, really. Are ceva gust.
Nu ştiu, really. Are ceva gust.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu