Timpul există...

...ca să nu se întâmple toate lucrurile deodată. Nu-mi amintesc cine a spus-o. Nu-i nimic. Ăsta să fie tot răul.

Timpul există şi să amintească unora, altora că nu au căderea de a judeca ce nu înţeleg, ce n-au trăit. Altfel bon voyage, ennui! Boredom is dead, long live the new boredom!

Îmi aminteşte energofagul şi cronofagul Facebook că n-am mai scris ceva de o vreme şi pagina lui Alice e pe hold. Şi va mai sta aşa o vreme fiindcă, uite, a venit luna mai, luna în care se întâmplă minunate şi extraordinare lucruri. Aerul miroase ameţitor, demenţial după ploaie în luna lui florar. Cât să-mi amintească cât de efemeri suntem. În comparaţie cu restul. Cu tot.

Munca rezonabilă şi de plăcere tot n-a omorât pe nimeni. Spre deosebire de plictiseală. Asta chiar omoară. Naşte monştri.

O tot cert pe princess că nu înţeleg( a se citi: nu sunt puţin atentă la ea, în limite rezonabile, ce o mai fi şi asta, rezonabil) ce vrea să facă, absorbită total de ce vreau eu să fac şi până la urmă îmi spune:

-Dar vreau să-ţi pun ceva moale la scaun, să nu te mai doară mereu spatele!

Apoi:

-Mama, părul tău negru nu e zâmbitor penntru că negrul nu zâmbeşte! Trebuie să ţi-l faci roşu!

Ia culorile, îmi cere coli, desenează iar haotic şi-mi zice triumfătoare :

-Mami, uite asta e vântul!  Vântul tău!

Îmi ia pixul din mână, mi-l dă pe al ei şi-mi mulţumeşte că sunt drăguţă.

-Cu plăcere, princess!

-Cu plăcere, mama mea dragă!

-Mama, uite ce ruj roşu frumos ai!

-Să ştii că mie nu-mi place aşa de mult fiindcă sunt brunetă! (ca să nu mi-l ceară)

-Dar nu eşti brunetă, mama, ai doar părul "bleac"! Iar eu sunt blondă! Mie îmi place!

Wild Target, 2010.  Atât.

Ploaie în luna lui florar. M-a udat până la piele. Love it. Live it. Leave it.