Parcul, aşa cum arată el acum, neterminat, e în stare jalnică. Din toate părţile e înconjurat de buruieni, de noroi şi de panglici bicolore. Ca o particularitate, la intrarea în parc, sunt şi tomberoanele de gunoi. O particularitate în Sibiu.
Mă aşez pe o bancă, cu ochii pe princess. Aleargă şi se distrează, îi întreabă pe copii cum îi cheamă, în caz că nu-i cunoaşte. Se lipeşte de un toddler cu ochi pătrunzători, albaştri, care se uită lung la ea, uitând să se mai joace. Nonşalantă, princess, mereu cu aere de şefă, îi spune cum ar "trebui" să se joace îi timp ce ea aşază jucăriile pe nisip, construind forme. Toddler-ul e supravegheat îndeaproape de tată-său, un individ la vreo 40 de ani, cu ochi la fel de albaştri şi de pătrunzători. Se uită la mine cu reproş când Andreea aruncă din greşeală cu nisip înspre fiu-său. O strig pe princess, ea ştie de ce şi îi spune puiului de om că-i pare rău, că nu mai aruncă cu nisip. Tată-său, ochi albaştri, goi de emoţii, se uită la mine lung şi eu mă uit în gol. Prin el. Am, aşa, o greaţă faţă de părinţii care nu înţeleg joaca copiilor, că la ei nu există noţiunile de frumos, de curat şi de ordonat la groapa de nisip. Mă ridic de pe bancă şi mă apropii şi eu de ei. Seniorul citeşte un almanah de istorie şi îi arată şi altui copil, la vreo 9 ani, cel mai probabil tot al lui, după ochi, nişte oale preistorice.
Mă aşez pe altă bancă, mai aproape de ei, aş vrea să citesc dar princess e imprevizibilă şi renunţ. O ţigancă din acelea cu fuste lungi şi colorate, caută în tomberoane cu un băţ. Are lângă ea un copil căruia îi dă un iaurt găsit într-un sac de gunoi. Andreea observă şi mă întreabă de ce mănâncă copilul iaurt din gunoi, nu e plin de microbi? Nu ştiu să-i răspund, ţiganca are la urechi cercei grei din aur şi păr lung, bogat şi sănătos care nu denotă că ar muri de foame.
După ce termină de cotrobăit, ţiganca se pune şi ea pe celălalt capăt al băncii iar copilul ei începe să alerge prin parc. Intelectualul ochi albaştri se uită reprobator la întreaga scenă(îmi trec prin minte nişte gânduri prea puţin ortodoxe la adresa lui).
-Ai un ceas scump, doamnă! Ţi l-a luat bărbatu-tău?
Mă uit la ea.
-Dar de unde ştii că e scump? Ai şcoală?
Mă aşez pe o bancă, cu ochii pe princess. Aleargă şi se distrează, îi întreabă pe copii cum îi cheamă, în caz că nu-i cunoaşte. Se lipeşte de un toddler cu ochi pătrunzători, albaştri, care se uită lung la ea, uitând să se mai joace. Nonşalantă, princess, mereu cu aere de şefă, îi spune cum ar "trebui" să se joace îi timp ce ea aşază jucăriile pe nisip, construind forme. Toddler-ul e supravegheat îndeaproape de tată-său, un individ la vreo 40 de ani, cu ochi la fel de albaştri şi de pătrunzători. Se uită la mine cu reproş când Andreea aruncă din greşeală cu nisip înspre fiu-său. O strig pe princess, ea ştie de ce şi îi spune puiului de om că-i pare rău, că nu mai aruncă cu nisip. Tată-său, ochi albaştri, goi de emoţii, se uită la mine lung şi eu mă uit în gol. Prin el. Am, aşa, o greaţă faţă de părinţii care nu înţeleg joaca copiilor, că la ei nu există noţiunile de frumos, de curat şi de ordonat la groapa de nisip. Mă ridic de pe bancă şi mă apropii şi eu de ei. Seniorul citeşte un almanah de istorie şi îi arată şi altui copil, la vreo 9 ani, cel mai probabil tot al lui, după ochi, nişte oale preistorice.
Mă aşez pe altă bancă, mai aproape de ei, aş vrea să citesc dar princess e imprevizibilă şi renunţ. O ţigancă din acelea cu fuste lungi şi colorate, caută în tomberoane cu un băţ. Are lângă ea un copil căruia îi dă un iaurt găsit într-un sac de gunoi. Andreea observă şi mă întreabă de ce mănâncă copilul iaurt din gunoi, nu e plin de microbi? Nu ştiu să-i răspund, ţiganca are la urechi cercei grei din aur şi păr lung, bogat şi sănătos care nu denotă că ar muri de foame.
După ce termină de cotrobăit, ţiganca se pune şi ea pe celălalt capăt al băncii iar copilul ei începe să alerge prin parc. Intelectualul ochi albaştri se uită reprobator la întreaga scenă(îmi trec prin minte nişte gânduri prea puţin ortodoxe la adresa lui).
-Ai un ceas scump, doamnă! Ţi l-a luat bărbatu-tău?
Mă uit la ea.
-Dar de unde ştii că e scump? Ai şcoală?
-N-am dar tu ai. Nu vrei să-ţi citesc în palmă?
-Nu vreau, îţi citesc eu dacă vrei. Am un pachet de biscuiţi, i-l dau copilului tău, ok?
-Nu vreau. Lipici ai? Hai că ai!
-Aracet? Super glue, ceva?
-Nu, doamnă! Ştii tu de ce lipici te întreb!
-Deci nu citeşti în palmă?
-Citesc în orice îmi aduce bani, doamnă!
-De la mine n-o să vezi bani.
-Dar dacă-ţi spun ceva ce crezi că ştii doar tu, îmi dai?
-Hai, spune-mi!
-Doamnă, ai lipici. Te plac şi femeile şi bărbaţii dar fugi de toţi fiindcă eşti precaută şi nu stai lângă nimeni prea mult fiindcă ţi-e teamă că ai putea fi fericită. Nu ştii ce să faci cu fericirea.
-Ei, da. Asta e o chestie general valabilă. Ştii tu, părinţii noştri poartă toţi amprenta epocii comuniste. Suntem nişte comunişti şi noi. Ne este teamă.
-Dar este că-ţi place îngheţata?
-Aşa, şi?
-Nu-ţi plac punctele de suspensie!
-Dar tu de unde ştii ce-s alea puncte de suspensie?
-Dar tu de ce răspunzi mereu la o întrebare cu altă întrebare?
-Dacă eşti atât de deşteaptă, de ce cauţi în gunoaie?
-E drumul meu acum, doamnă! Mulţumesc că ai vorbit cu mine. Ai grijă cu ceasul.
Se ridică, îşi strigă copilul şi pleacă legănându-se.
Se ridică, îşi strigă copilul şi pleacă legănându-se.
Chiar nu-mi plac punctele de suspensie.
Parcul, aşa cum arată el acum, neterminat, e în stare jalnică. Din toate
părţile e înconjurat de buruieni, de noroi şi de panglici bicolore. Ca o
particularitate, la intrarea în parc, sunt şi tomberoanele de gunoi.
Foto : Alice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu