Versetele satanice

Ca un om, cartea asta se lasă greu citită. Citesc la ea de prin ianuarie. Deloc întâmplător, aş spune. Am încercat şi în nopţile în care nu reuşeam să dorm deloc. N-am reuşit. Acum dorm dar am abandonat cartea. Şi-mi place mult Salman Rushdie. Mult. Am citit pe nerăsuflate "Copiii din miezul nopţii".  Dar atunci citeam cam orice. Am crescut. Au crescut şi pretenţiile. În ceea ce priveşte atât literatura, cât şi oamenii. Pe unii tot nu reuşesc să-i citesc. Observ doar limbajul corpului şi mă enervează moderat cel verbal. Al altora, uneori al meu. Dar acum cresc un copil. Accept şi învăţ toate cuvintele. Cu foarte puţine excepţii, le ştie şi copilul meu. Sunt cuvinte. Depinde cum sunt folosite. Uneori iubesc, uneori  speră, uneori dor, uneori aşteaptă, alteori îşi iau lumea în cap.

Ce se dezvoltă cel mai bine la cald : fantezia, iraţionalitatea şi poftele, spuse Salman Rushdie.  Născut în 1947, în India. Căsătorit până acum de vreo 4 ori(oare contează?), cunoscut mai ales pentru "Versetele satanice", scriere care i-a atras condamnarea la moarte întrucât este considerată o blasfemie la adresa religiei islamice. Întrucât nu am citit prea mult din ea, nu am remarcat blasfemiile. Oricum, în cărţi, ca şi în oameni, văd doar ce vreau. Câteodată greşesc. Dar acumulez emoţii. Sentimente. Nu experienţe, nu întâmplări. Asta o să povestesc nepoţilor. Şi fetiţei mele? Emoţii. Dacă-mi găsesc cuvintele. Câteodată ai nevoie de un străin să-ţi spună că foloseşti în exces anumite cuvinte, anumite cifre, anumite poveşti. Îmi plac străinii. Te fac să te observi şi să înveţi despre tine, să-ţi asumi experienţe, să te asumi, să fii.

* "Infernul e alcătuit din fanteziile celorlalţi...pentru fiecare scară există un şarpe şi pentru fiecare şarpe există o scară".

*Viaţa, spre deosebire de sintaxă, permite identităţi multiple".

* Din moment ce trecutul există doar în amintiri şi în cuvintele care încearcă în zadar să le cuprindă, e posibil să creezi întâmplări trecute spunând pur şi simplu că au avut loc".

Extrase din Copiii din miezul nopţii. Pentru că amestecă destul de des mitul cu realitatea, fantezia cu adevărul, stilul lui Salman Rushdie seamănă cu al lui Gabriel García Márquez, altă dragoste a mea. 

Revenind la Versetele satanice, mi-a plăcut mult asta :

"Credeţi că Facerea are loc în grabă? Ei bine, nici revelaţia...". "Coincidentia oppositorum". Ca atunci când crezi că anumite lucruri nu ţi se pot întâmpla ţie, nu ţie, niciodată. Dar se întâmplă. Uneori peste noapte, uneori în decurs de zile, luni, ani. Şi eşti tot tu. Cu coincidenţe cu tot. Cu contrarii cu tot.

"Ca să renaşti, trebuie să mori". Optimism sau pesimism?

"Din cauza ei, a provocării pe care o reprezenta ea, a noutăţii, a înverşunării care îl stăpânea când erau împreună, a inexorabilităţii unui lucru imposibil, care insista să-şi ceară dreptul la existenţă(...)".

Sau nu.

Căci "arterele posibilului începuseră să se atrofieze".

"Şi nu după mult timp, au început mirajele". Apoi "supliciul viselor".

Cuvinte. Şi iar vise.
Iar cuvinte.

Îmi place cartea. Dar o citesc greu. Poate o savurez, să-i păstrez farmecul cât mai mult timp. Cine ştie dacă o s-o termin?

Se pare că Salman Rushdie trăieşte ascuns, undeva prin New York.