Interviu

Prima dată când l-am văzut, am remarcat doar că era înalt. Şi cum aveam nevoie de cineva să mă ajute la plasarea cu ciocolată, să-mi pună etichete cu preţuri unde n-ajungeam şi nu găseam nicio scară, l-am întrebat dacă nu mă ajută. "Dumneavoastră" nu i-a plăcut şi m-a întrebat dacă îl consider aşa de bătrân sau aşa vorbesc cu toată lumea. I-am spus că aveam nevoie de ajutor de la o persoană înaltă. 

-Dar nu asta te-am întrebat...

-Da, îi răspund, şi ce frumos aţi aranjat dumneavoastră preţurile! Vă mulţumesc!

A zâmbit şi-a plecat. 

Trec două săptămâni. 

Aranjez produse, ascultând muzică, să nu-mi aud gândurile. Simt că se uită cineva fix şi mă uit în spatele meu. El, înaltul, era acolo.

-Eşti şi aici?

-Sunt. 

-Câte proiecte ai?

-6.

-Ai timp de toate? 

-Dacă trebuie să le fac pe toate, le fac pe toate.  Şi trebuie.

-Mai ai timp de unul?

-Nu prea cred. Dar o ofertă bună nu strică niciodată. Dacă refuz, ştiu pe cineva care-şi doreşte ceva în plus.

-O să vă caut, spune.

Pleacă.

Mai trece o săptămână. Sunt la alt capăt de raft. Înaltul aranjează nişte produse şi îi atrag atenţia că nu stau chiar cum trebuie.

-N-am nevoie să stea aşa decât o secundă, îmi dă replica. Ştiu de ce.

-Ok, îi spun. Oricum nu se vând. O să stea aşa cel puţin o săptămână. 

Zâmbeşte şi mă întreabă dacă mă distrez la lucru sau dacă vin cu plăcere în Carrefour. 

-Vin cu drag, da. Uneori mă şi distrez. 

-Şi-ţi creezi bonusuri din oameni, nu-i aşa?

-Bonusuri? Nu m-am gândit niciodată la oameni ca fiind bonusuri. E ceva nou.

-Aş vrea să lucrezi  cu noi dar nu vreau să fiu bonusul tău. O să te mai caut. Ştiu unde te găsesc. Ăsta a fost un interviu. Tot la ciocolată am nevoie. Mi se pare că te pricepi. Cu atitudinea mai ai de lucrat.

Cel mai  scurt interviu. Şi nu ştiam că e interviu. Nici că li se pare oamenilor că îi consider bonusuri.

-Sfinte Sisoe, vorba fie-mii, auzită în desene animate, îmi spun. Trebuie să mă aplec mai mult asupra mea. Vor fi şi înalţii ăştia tot semne. Aşa, ca de ziua mea.

Astăzi, 21 martie, nu e doar echinocţiul de primăvară, este şi ziua internaţională a poeziei.
                                                         

Totodată este ziua internaţională a persoanelor cu sindrom Down. La  care mulţi ne uităm cu teamă, dezgust sau indiferenţă. Şi aceşti oameni au nevoie, ca noi toţi, de atenţie, de afecţiune, de respect, de înţelegere, de zâmbete. Au atâta dragoste de oferit! Şi ei vor să fie ca noi toţi. Suntem bolnavi sau defecţi, noi, cei care nu suferim de SD, dacă vrem atenţie, dragoste, înţelegere, respect? Grea boală neacceptarea diferenţelor. Grea. N-o să vorbesc aici, acum, despre asta. 


Mulţumesc tuturor celor care mi-au scris mesaje pe Facebook, pe perete sau în privat, celor care m-au sunat(mai ales reprezentanţilor), celor care m-au îmbrăţişat şi mi-au zâmbit astăzi, tuturor care s-au gândit la un mesaj fain, personalizat. Apreciez.

Acum mă scuzaţi, am de făcut un  risotto cu legume.