Împăratul cu merele de aur

-Mai spune-mi o poveste, mami! Te rooog, mai spune-mi povestea cu "Împăratul cu merele de aur" pe care mi-ai spus-o sâmbăta trecută!

Încerc să-mi amintesc ce poveste i-am spus şi începe ea:

-A fost, n-a fost, spune, mami, spuneeee!

-Aşa, aşa, a fost, n-a fost, eu cred c-a fost...

-Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, continuă ea. Mai departe, mami, cu poezioala!

-E poveste, da? Şi corect e poezioară, nu poezioală, da? Nu mai eşti bebeluş! Şi mai corect ar fi poezie, da?

-Bine, bine, spune povestea!

Stăm nas în nas, îmbrăţişate. Afară, vântul îşi face de cap, înşfăcând şi răsucind tot ce prinde în cale. Aş putea să-i ascult tânguirile şi contradicţiile cu orele. Dar trebuie să spun povestea împăratului iar termopanele oricum estompează zgomotele.

-A fost cândva, pe aici, prin apropiere, un împărat care  avea de toate. Împărăţia sa era întinsă peste mări şi munţi, supuşii săi erau muncitori şi cuminţi, vecinii erau paşnici şi generoşi. Castelul în care trăia era, vai, atât de puternic, că nimeni nu reuşea să treacă nepoftit dincolo de zidurile lui. Şi era atât de frumos că oaspeţi din toate colţurile lumii stăteau cu săptămânile acolo, mirându-se de toate minunile găsite.

-Dar după ce dormim, îmi dai iar aripioare cu caşcaval? Şi vărzării din alea verzi, multe? Cu baby spanac?

-Cu  frunze de valeriană şi roşii cherry? Şi să mănânci doar ardeiul? Îţi dau, cum să nu...ascultă mai departe! 

-Mama, ce e un castel, ştii? E ca în "Jack şi vrejul de fasole", povestea ta preferată? O casă mare de tot, în vârful unui vrej de fasole?

-E o casă mare, mare, împrejmuită de ziduri din piatră foarte înalte şi de nepătruns, ziduri şi ele înconjurate de ape adânci fără nicio cale de acces decât un pod care se ridică şi se lasă doar când împăratul permite asta, da? Şi în castel e de obicei, foarte, foarte frig...dar în castelul împăratului de care vorbim noi era cald, căci caldă era inima lui şi fiind foarte darnic, făcea focul în toate camerele. Mai avea împăratul o grădină foarte bogată, cu tot soiul de pomi fructiferi şi copaci rari, aduşi din toată lumea, flori de-o frumuseţe nemaiîntâlnită şi păsări cântătoare care-l trezeau dimineaţa în ciripit vesel.

 -Cum ne trezesc pe noi înainte să plecăm la grădiniţă, mama?

-Da, princess, aşa! Mai departe povestea spune că undeva, printre smochini şi măslini, printre dafini şi duzi pitici, în grădina magică a împăratului era şi un măr micuţ, nu mai înalt ca un om, care făcea mere de aur! 

-Mere de aur, mama? Şi erau bune?

-Împăratul n-afla dacă erau bune sau nu  fiindcă atunci când merele erau gata de-a fi culese, când erau în pârg, o noapte grea se lăsa peste împărăţie şi luna intra în nori. O linişte asurzitoare îi făcea pe toţi să se retragă în casele lor, aşteptând cu nerăbdare să treacă momentul în care un hoţ, neprins vreodată, fura toate merele. Împăratul se trezea în dimineaţa de după hoţie cu aceeaşi senzaţie de amăreală în suflet şi cu o durere de nevindecat  care-l lăsa tot mai pustiit până anul următor, când merele iar începeau să se coacă, aruncând raze aurii în jur dar nefiind niciodată ale lui...Câte n-a făcut împăratul să prindă hoţul! A chemat jurnalişti din toate colţurile lumii fiindcă ăştia prind orice ştire, a chemat ţaţe bârfitoare fiindcă astea sunt mereu treze şi cu ochii-n patru, poliţişti, jandarmi, procurori de la DNA...

-Mami, a chemat-o şi pe Didi a noastră de la deneau ăsta?

-Nu cred că a chemat-o,  Didi e ocupată cu învăţatul, să se facă şi ea procuror! 

-Of, atunci cine mai prinde hoţul, mama? 

-O să afli, princess...Hoţul era o hoaţă însă, o vrăjitoare care făcea vrăji puternice de adormire şi de nelinişti pe care le revărsa din abundenţă asupra împărăţiei, ca să se distreze mai mult fiindcă avea deja aur dar îi plăcea să-l necăjească pe împărat. 

-Era cam rea, aşa e? 

-Nu ştiu, princess, poate avea şi ea motivele ei, noi doar ascultăm povestea, ne place sau nu, învăţăm din ea sau nu, acum, mai târziu...Într-o noapte de nesomn, împăratului i-a trecut prin minte să folosească capcane obişnuite, la care nu se gândise nimeni niciodată şi le-a pus sub măr. Vrăjitoarea care nu-şi mai făcea de mult griji că ar putea fi prinsă de nişte capcane banale, a vrăjit iar totul în jur şi când dormeau toţi, a intrat în grădină, s-a dus întins la mărul cu merele de aur şi-a călcat, absolut stupid, într-o capcană. Toate vrăjile ei n-au mai eliberat-o fiindcă venise nepregătită. Mai mult au încurcat-o, sunt momente în viaţă în care nu te mai salvează nimic. Dimineaţa a venit luminoasă peste împărăţie. Împăratul s-a trezit bine dispus, şi-a luat un coş şi s-a dus în grădină să-şi culeagă merele. Nu mai avea nicio durere în suflet. Vrăjitoarea, într-o rochie mov şi cu părul desfăcut,  adormise extenuată, cu piciorul prins în capcană. Îşi uitase, vai, şi mătura! Atât era de sigură de ea! Împăratul i-a aruncat o privire dispreţuitoare şi a cules cu mâna lui toate merele.

-Le-a mâncat, mama?

-Nu, princess,  erau din aur. Şi le dorea fiindcă nu le putea avea. Deseori ne dorim lucruri fiindcă nu le putem avea. Când le avem, uneori ne pierdem interesul. 

-Şi vrăjitoarea ce-a făcut, mama? 

-A eliberat-o şi s-au împăcat, princess. Ca să poată merge mai departe. Reaşezările sunt purificatoare. Şi-am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună.

Adormim îmbrăţişate ştiind că "heaven is a place on earth" şi e chiar aici.

                 Foto : Albota, Râul Sadului