Ce n-am învăţat

Până acum :

N-am învăţat să nu zâmbesc atunci când mă doare.

N-am învăţat să nu-mi pese.

N-am învăţat să uit şi să reţin doar ce-a fost urât ca să învăţ din asta să nu-mi mai pese.

N-am învăţat să nu mă doară. Am continuat să zâmbesc.

N-am învăţat să nu descifrez oamenii deşi nu m-a ajutat cu nimic. Dimpotrivă.

Am învăţat să reţin doar frumuseţea şi ineditul lucrurilor, experienţelor, emoţiilor.

N-am învăţat să mă prefac, să fiu alta.

N-am învăţat să pun semnul egalităţii între o pierdere şi o înfrângere ci doar "plus". Plus pentru mine. Tot doare. Dar rămân emoţiile. Lecţia.

N-am învăţat că relaţiile sunt competiţii. Ci doar iubiri, prietenii, amiciţii.

N-am învăţat să plâng când am pierdut ceva ci doar când am pierdut CE am simţit şi s-ar putea să nu mai simt  niciodată.

N-am învăţat nici acum că dacă intru în troaca porcilor, înseamnă că nu sunt mărgăritar. Înseamnă doar că mă mănâncă porcii.

N-am învăţat să-mi fie teamă de imaginea reflectată de oglindă, de ridurile şi şi de cearcănele mele.

N-am învăţat să nu cred în cuvinte, în spontaneitatea lor. Am învăţat însă că, deşi spontane, cuvintele unora tot mincinoase rămân dar ţi le vor arunca ţie. Dar asta spune ceva despre sistemul lor de apărare, nu despre mine.

N-am învăţat să părăsesc unii oameni. Am învăţat doar să (mă) iubesc mai mult şi să fiu fericită.

N-am învăţat să aştept un serviciu mai bun, o vacanţă sau un weekend ca să mă bucur de viaţă. Am învăţat să mă bucur acum.

N-am învăţat  să caut butoane de undo, de delete, ctrl-alt-del. Doar de "save as". (Asta pentru că Petronela Rotar-Cotoban spunea cam aşa : "Cum pleci de lângă cineva(...)?Ce anume rupi în tine, ce nerv anihilezi? Cum dai undo? Vreau şi eu butonul ăla.")

Am învăţat doar să fiu eu.

Şi e din ce în ce mai bine.