A fost şi anul acesta, 2016, un an cum n-a mai fost.
Mai mult bun decât rău. Cu o singură mare tristeţe, o rană care pare să nu se mai închidă. E încă devreme.
Cu plecări, cu reveniri, cu revederi, cu actualizări, cu aşezări şi reaşezări.
Cu oameni nervi, cu oameni emoţii, cu oameni intimidări. Bipolari, poate. N-am făcut psihologia ca să ştiu. Doar bănuiesc. Oameni care poartă conversaţii imaginare, pe raioane, în Carrefour. Sunt şi unii care vorbesc la telefon. Dar sunt mulţi care vorbesc singuri şi uită unde sunt. Se mai întâmplă. Nu şi perfecţilor, desigur. Ălora normali. Cine sunt ei şi ce vor? Sunt umani?
Aseară Andreea i-a spus lui tată-său că-l iubeşte şi că-i place bluza lui de pijama. Astăzi mie îmi spune că nu-i place cum sunt îmbrăcată( nu e prima dată, mi-a mai spus în vară că nu-mi stă bine în pantalonii scurţi cu care eram îmbrăcată în casă). O întreb de ce.
- Nu-mi plac pantalonii tăi!
Vinovată. Sunt un roz bombon, nu ştiu la ce naiba m-am gândit când i-am luat. E dreptul ei să-mi spună ce-i place şi ce nu. Şi cine-i place. Nu-i spun niciodată că X sau Y ar fi cumva. Îi spun doar ce fac X sau Y. Nu ce spun, doar ce fac. Ca să aprecieze faptele oamenilor, nu aspectul lor, nu cuvintele lor.
Am întâlnit un om. Care m-a plăcut cam după primele vorbe. A fost reciproc. Şi ar fi putut să fie o prietenie frumoasă, cum rar se mai leagă după 30 de ani dar n-a fost să fie fiindcă a minţit. O singură dată dar contează? Şi aş fi vrut să ajut, să fiu acolo unde era nevoie de mine, lângă acest om. N-a fost să fie. Las şi minciuna asta anului 2016, ca multe lucruri, îndoieli şi griji.
Frânturi dintr-o conversaţie legată de o anumită formaţie:
-Îmi plac dar ştii ceva? Nu sunt Whitesnake!
-Dar ştii ceva??? Nimeni nu e Whitesnake!
Pentru că :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu