Aşteptări de toate felurile :
Mici, crescuţi de bunici, când părinţii sunt plecaţi în străinătate sau la lucru, aşteptăm să se întoarcă cei care ne-au adus pe lume. Şi, mari, tot cu dorul în suflet şi cu aşteptările neîmplinite, aşteptăm să întâlnim iubirea cea mare şi el/ea să ne iubească aşa cum n-am fost iubiţi, apreciaţi, ascultaţi când era timpul. În mica copilărie. Şi punem alt preţ pe iubirea cea mare deşi ar trebui să-i dăm exact valoarea pe care o are, fără să o legăm de aşteptările noastre de când eram copii.
Aşteptăm de la educatori, învăţători şi profesori să ne aprecieze pentru ceea ce suntem, să ne înveţe magia minţii lor, să vadă în noi ce avem mai bun. Şi nu prea se întâmplă...
Aşteptăm. Vara, să vină iarna, cu magia Crăciunului, cu zăpadă, cu vâltoarea căutarii cadourilor, cu bucuria şi speranţa unui an mai bun. Iarna, să vină vara, cu magia soarelui şi a luminii, a zilelor lungi şi plăcute la vreo piscină sau sus, la Vidraru.
Aşteptăm să nu ne mai doară când moartea cuiva drag ne ia prin surprindere, zvârcolind totul în noi. Aruncându-ne în tristeţe, în negare, în lacrimi fără sfârşit, în pustiu. Aşteptăm să nu mai doară, să mai auzim încă o dată glasul celui plecat, paşii pe hol, să mai simţim o mângâiere fină, un sărut. Un sărut care nu mai vine. Şi doare.
Aşteptăm împăcări eliberatoare, iertări şi uitări.
Aşteptăm să fie alţii mai buni deşi ar trebui să începem cu noi. Să fim noi mai buni cu alţii. Cu noi.
Ca să nu mai spun de aşteptările pe care le avem de la şefi. Dar şi ei au aşteptările lor legate de noi. Când nu se potrivesc, despărţirea e inevitabilă! Deşi ar fi aşa de simplu cu puţin respect reciproc!
Sunt aşteptările uneori otravă, alteori balsam pentru suflet. Depinde numai de noi ce şi cât balast lăsăm în urmă şi cum trăim frumos clipa de acum. Cum am mai spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu