Am reuşit, mai pe noapte, mai pe zi, să citesc ceva cărţi anul acesta, din luna mai încoace. Toate pe reader, singura carte tipărită din care am citit doar jumătate este Solenoid. Mă aşteaptă cuminte, îi va veni ei rândul. Curând, presimt. Se anunţă schimbări.
Încep cu ultima carte citită : Zilele amanţilor, Corina Ozon. Au fost paragrafe la care am râs cu lacrimi. Poate eram doar obosită. Bună de citit în vacanţă, pe plajă. Poate să conţină urme de...îndoieli. Din alea mari. Legate de monogamie, dragoste, familie.
Prin iulie am citit Fata din tren de Paula Hawkins, o dezamăgire. Şi cică ar fi thriller psihologic. Pe mine doar m-a plictisit. Există şi ecranizarea cărţii dar sigur n-o să mă uit. E din aceeaşi categorie cu Înainte să adorm de S.J. Watson, o plictiseală continuă. Dar le-am citit până la capăt, ca unii pe care-i ştiu prea bine şi se uită la un film prost până la final.
Tot la categoria dezamăgiri intră şi Biblia pierdută de Igor Bergler. E o carte plină de suspans dar nu unul care să mă convingă. Şi parcă ar vrea să semene cu Codul lui Da Vinci! Dar e bine documentată. Oare? La câtă istorie mai ştiu şi la cât de drag mi-a fost Evul Mediu, ar putea să spună orice. Exagerată, pe ici, pe colea.
Fix în septembrie, cu puţin timp înainte ca Sara să plece de tot, am citit Cimitir de Teleşpan. Deşi cartea abundă în verbalizarea organului sexual al numitului Adrian...Green, am trecut peste. El zice acum că nu mai vorbeşte aşa, că i-a mai trecut. Ei, a mai crescut. Cartea rămâne amuzantă deşi Adrian, român din Drăgăşani, se angajează la un cimitir în Londra. O carte uşoară care atinge însă subiecte legate de sex, dragoste, moarte, lene, visuri (ne)împlinite.
Prin vară am citit Chira Chiralina de Panait Istrati şi O moarte care nu dovedeşte nimic a lui Anton Holban. Nu doar nu mi-au spus nimic dar m-au scârbit. Bleah! Mai ales Chira Chiralina.
O carte care mi-a plăcut mult a fost Sunt o babă comunistă de Dan Lungu. Pentru amintirile evocate deşi la revoluţia din 89 eram mică...am ceva amintiri legate de perioada comunistă! Plus că Emilia Apostoae, eroina cărţii, a lucrat într-o fabrică şi pe alocuri, m-am identificat cu ea. Numai cine a lucrat în fabrică ştie despre ce vorbesc. În producţie, desigur. Acum s-au schimbat lucrurile. Pe alocuri. Cartea descrie, nu explică, nu judecă. Citând contemporani, recomand!
Concomitent cu aceste cărţi, la munte şi mai ales la mare, pe şezlong, am citit Căderea uriaşilor şi Iarna lumii de Ken Follett. Uneori eram atât de absorbită că uitam unde sunt, n-auzeam nimic, nu vedeam nimic. Tipic, ar spune fraţii, mama, sora-mea, tata, bărbatu-meu. Şi acum, Andreea. Doamne, câte informaţii în cele peste 1600 de pagini, dacă nu mă înşel. Şi dureri...Că aşa e-n viaţă.
Dar la Edge of Eternity, după vreo 200 de pagini, am spus stop. Mă durea...sufletul. Îi va veni şi ei timpul. Dar nu azi. Doar în caz de bebe numărul 2.
Am încercat să citesc Fluturi de Irina Binder, am auzit că ar fi fenomenală. Şi e. Fenomenal de proastă. Am citit numai vreo 10 pagini, am mai lăsat-o, am mai citit 5 pagini...şi m-a înfrânt! Dar le doresc sănătate şi visuri împlinite celor care o citesc!
Micul Prinţ...una din cărţile mele de suflet. Am citit-o şi recitit-o şi am găsit mereu ceva ce n-am "văzut" primele dăţi. Plănuiesc s-o citesc în franceză, s-o "simt" şi aşa.
Am recitit cu drag şi Un veac de singurătate. De fiecare dată când o citesc, simt că stau acolo, pe o bancă, în Macondo şi asist la iubirile, întâmplările şi dramele familiei Buendia.
Am încercat să citesc Grey de E.L. James. WTF? Hai să nu exagerăm. E şi asta tot foarte proastă. Dar sigur are fanii ei, ca şi primele 3 părţi. Cum are şi Fluturi.
Am reuşit să citesc aproape în întregime Divergent de Veronica Roth. Dar nu, nu e de mine. Nici filmele nu m-au convins.
Mi-am descărcat Osho şi Lise Bourbeau...dar ceva nu se leagă. Nu e timpul lor acum. Nu ştiu dacă va veni vreodată deşi multe lucruri s-au întâmplat anul acesta şi credeam că nu se vor întâmpla. 2017 se anunţă şi mai bun. Lumea e plină de mistere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu