sâmbătă, 5 septembrie 2020
Oameni anxioși
marți, 18 august 2020
Paznic și pandemie
Servus, lume! Vă salut...după ce vă verific temperatura, nu v-o iau, că nu am ce să fac cu ea!
Așa grăi paznicul, cu chef de glume, cum altfel? Primăvară nu, vacanță nu, școală nici atât, nu erau românii destul de bine situați la coada lumii civilizate, acum mai avem și Coviduț. Și așa începe povestea de august a lui Miron, paznicul. Vă amintiți?
Dă-i, drace, ploaie, că soare a fost destul.
Iar anul ăsta va fi unul de care să-și amintească mulți. Ce s-o mai fi bucurând Veorica...cum se descurca ea dacă o scoteau voturile președinte? Ferește-mă, drace, de deștepți, că de proști mă feresc singur! De ce zic asta? Verific temperatura clienților și celor gură-cască de vin prin market și câte unul îmi zice, cu masca corect pusă pe mutră, că a fost și de dimineață. Zău?!? Cu masca pe față, ar putea să treacă și Angelina Jolie că nu aș recunoaște-o(te pup, Angie!) doar dacă îmi spune ea. Mă trec fiori de atâta prostie dar mă țin tare ca să nu creadă că am Covid. De altfel, cred că am avut. Prin februarie. Mi-a fost atât de rău că mă văitam singur, ia-mă, drace, că nu mai suport! Acum, să fiu sincer, mă rugam cumva tot la Dumnezeu de v-am spus eu cândva că l-am pierdut. Și ce crezi? Mi-a răspuns: Bea, Miroane, benzină! Să vezi cum e! Dacă n-o simți, e clar că ai amigdalele varză. Se vede treaba că nu știa nici El, sărmanul, atunci, de Covid. Și băui. Nimic. M-am gândit la Ionel Brătianu, dați o căutare pe Google să vedeți cum a murit o feblețe de ale mele. Of. Stai să plâng un pic. Sar de la una la alta ca regionalul de o firmă de răcoritoare când nu e nevasta în preajmă. Cum v-am spus, nu am simțit nimic. Ce să fac? Am dat-o pe țuică fiartă cu piper și pe paracetamol. Eu nu-mi scot amigdalele. Tot ce e la mine în corp, la mine rămâne. Nu mai beau benzină în viață mea...dar de câte ori am spus chestia asta? Bine că nu există limită de promisiuni neținute. Auzi, 2020? Ne-ai dat țeapă...de ce să nu țepuiesc și eu?
O fetiță cam de șapte ani se uită cu dragoste la lacurile de unghii și o roagă pe maică-sa să-i ia și ei una roșie fiindcă o avantajează dar e refuzată :
-Nu-ți iau și nu ți le fac!
-Dar ai zis cândva că faci orice pentru mine și nu faci!
Cuvintele precocei mă duc înapoi în timp, într-o zi de august când un fir de toamnă se strecurase în ghemul verii. Prea devreme, îmi ziceam, culegând varza din grădină s-o bag la butoi. Nu mă plâng, doar mă mir că astea s-au mai întâmplat cândva și pe toate le trăim ca prin vis iar când au trecut douăzeci de ani peste alții și mi-e teamă să nu miros a bătrânețe și a veșted, toamna îmi așterne covor de frunze arămii la care mă uit cu jind. Știu că la iarnă va fi un covor alb, zăpada va scrâșni sub greutatea corpului meu și al Evei și gerul ne va îmbrățișa prea strâns. Dragostea adevărată trece dincolo. Dincolo. Nu mai am cuvintele la mine iar M. zice că dragostea adevărată nici nu se spune în cuvinte. Azi o vedem și nu e...Ce bine că ne mai salvează niște cuvinte spuse de alții când ale noastre sunt prea puține.
Foto: Alice G.
sâmbătă, 4 iulie 2020
Gâștele Capitoliului
joi, 2 iulie 2020
Amorțeală
- Am văzut zilele trecute un discurs al lui Brene Brown(sper să nu mă înșel în privința persoanei), un discurs despre vulnerabilitate și în care vorbește, la un moment dat, despre felul în care, copleșiți de tot felul de frici, temeri și îndoieli, alegem să ne "amorțim" emoțiile, prin diverse mijloace, ajungând dependenți de una, de alta. De o substanță, de un om, de un serviciu. Termenul folosit de Brene Brown este "numbness", sinonim cu "dazed", "petrified", "drugged"(deloc ciudat, așa e?) și cu "frozen". Iar acest "frozen" m-a dus cu gândul la filmul Disney, ale cărui eroine sunt Elsa și Anna. Elsa primește îndemnul "Nu simți!" pentru a-și putea controla puterile. Emoțiile, de fapt. Dar când vrei să ai sub control situația, nu cumva pierzi și acele emoții pozitive, care te inspiră și te fac un om mai bun, care te validează? Ziceam și eu. Nu simți...pare să fie o alternativă bună când nu vrei să dai ochii cu tine, când nu vrei să (te)recunoști. Și câți au curajul să fie autentici? Câți dintre noi predică ceea ce nu sunt? Și nu e asta tot un fel de amorțeală, ceva cu care să umplem golul interior că nu facem ceea ce ne dorim, că nu suntem ceea ce vrem? Gând de joi.
- Am observat pe geamul plin de dezinfectant al unui autobuz Tursib un îndemn de-a face din călătoria ta un moment plăcut(călătorind cu Tursib, evident) și m-am gândit că și viceversa sună bine sau mai bine, să faci din momentul tău o călătorie plăcută. Căci asta suntem. Momente. Iar timpul scurt nu iartă pe nimeni.
- Am citit "Trei femei", de Lisa Taddeo, carte pe care o recomand din tot sufletul celor care vor să se cunoască puțin mai bine. Dar cum puțini vor să se cunoască, cartea asta nu va ajunge curând la ei. Redau câte ceva din carte:
- Femeile nu ar trebui să-și judece viețile una alteia, dacă nu au trecut prin chinurile celeilate.(iar dacă au trecut, ar trebui să-și tacă vocea pornită pe reproșuri).
- Este discutabil dacă e mai bine să ți se spună "nu" pentru totdeauna în loc să te întinzi chinuit, să te ascunzi, așteptând un cuvânt, un alt început.
- Ar trebui să existe un cuvânt mai puternic decât regretul.
- Rănile nu dispar, dar se schimbă și se transformă în culoarea acceptabilă a unei vânătăi.
- Cel mai rău lucru din lume este să nu fii în stare să rezolvi o problemă a copilului tău.
- (...)toți simțeau nevoia de a lovi pe cineva, astfel încât să nu fie nevoie să se confrunte cu ce greșise fiecare dintre ei.
- Unele femei așteaptă pentru că sunt dominate de amenințarea pierderii.
- Ne prefacem că vrem lucruri pe care nu le vrem pentru că nu vrem să lăsăm pe nimeni să vadă că nu obținem ceea ce ne trebuie.
joi, 2 aprilie 2020
Amintire
sâmbătă, 21 martie 2020
40
luni, 16 martie 2020
Frenezie
Cameră
Cărți peste tot, Bilete cu însemnări, liste și vise cu orașe nevizitate și invizibile de acum încolo, vise nevisate. Flori speranță și o l...
-
Am citit cândva, acum vreo doi ani, să fie, zic, o carte care m-a tulburat atunci, când trăiam amorțită(să nu simt, să nu mă mai doară real...
-
Sunt la final, mi-a scris Miron. La final de an. De fapt, nu. E sesiune. Alt final. Altă poveste. O viață. Nu de poveste, ci chiar așa cu...
-
Mi-a spus Miron, mi-a dat în scris(cum altcumva?) că s-a înscris la facultate și ar vrea să-mi povestească câte ceva, poate vă era dor. Poat...









