Frenezie

Acesta e cuvântul care ar putea descrie mai delicat atmosfera din aceste zile. O nebunie cu pălărie, ceva a la Greta Garbo. Râdem, glumim, visăm cu ochii deschiși la primăvara care ba e, ba nu e, vine ea, această primăvară decisivă și pune capăt temutului și enigmaticului virus care ne-a schimbat viețile. Și nu vine, în Madrid chiar a nins, îmi zice soră-mea. Iar oamenii, care ar trebui să stea acasă, să se protejeze și să-i protejeze pe cei dragi, nu stau. Cuprinși de aceeași frenezie. Să mai ia făină, ulei, drojdie, hârtie igienică, ibuprofen, ba nu, paracetamol. Căci se pare că a fost ibuprofenul care a făcut mai mult rău decât bine victimelor noului tip de gripă. Și nici primăvara cu temperaturile ei nu ar face ceva decisiv împotriva gripei. Iar în aceste condiții, cu rețele sociale pline de știri false, de sfaturi neavenite, să spui unei populații în plină...frenezie, să se liniștească, să nu intre în panică, e ca și cum ai ruga un copil de doi ani, într-un desăvârșit tantrum, să se potolească de la sine putere! Ce naiba, trageți aer în piept, viața merge mai departe! 

Frenezie...

Un bătrân cade pe stradă, își sparge maxilarul în urma loviturii, se învinețește rapid, nu mai mișcă deloc, mâinile îi stau cuminți pe lângă el, parcă șoptind, asta e, bătrâne, te-am servit cât am putut. Bastonul îi alunecă pe treptele din fața hotelului iar plasa de Catena i-o ridică un bărbat în uniformă care se uită neputincios la el. Cineva cheamă salvarea. Trei adolescente privesc scena uimite. Era chiar în spatele lor când a căzut. Angajații unui cazinou, ieșiți la o țigară, tremură în papucii de lucru. Își sting otrava și intră de unde au ieșit. Asta-i viața. Un pariu. Ultimul pariu.

Gripa se întinde, stăm acasă, lucrăm cum putem. Uitate sunt crimele, violurile, incendiile, despăduririle, autostrăzile, fețele pentru care unii care nu lingușesc sefuțe grandomane, răutățile celor prinși de prea nimicul vieții, discuțiile sterile de pe grupurile de mămici. Toate deșertăciuni. Am tot glumit pe seama panicaților care s-au bătut pe dezinfectanți, de cei care au cumpărat primii fasole și făină. Oare pe săpun de ce nu se bat, ne întrebam...

Frenezie...

O bătrână, cu plasele încărcate de te miri ce, cu hârtie igienică să-i ajungă  mult timp, încearcă să se urce în autobuz, se dezechilibrează și cade pe spate. Nu dă drumul plaselor. Nici hârtiei. O ajutăm fiecare cum putem, o ajutăm să se așeze. Privește drept în față. Nu știm nici unul ce va urma. Poate vom râde de toate luptele pe hârtie igienică. Ei, bătrânii noștri, au mai prins vremuri din acestea cumplite. Nu vor să le retrăiască. Noi, adulții de acum, care am prins și vremurile dinaintea revoluției, cozile de la 4 dimineața, penele de curent, criza din anii 90, bulversarea din 2008 dar și vremuri fericite, cu tot felul de toane și mofturi împlinite, nu concepem să trăim dezastre. Credem că e doar un vis. Și ce e trist...e că nu e vis.