Tradiția
populară atribuie aceste zile din martie Babelor, o vreme schimbătoare
din lună. Dochia, fată de împărat, fuge pe munte ca să scape de un rege
cotropitor care o voia de nevastă. Tot fugind, aruncă rând pe rând cele
nouă cojoace dar când ajunge în vârful muntelui, află că iarna acolo nu
și-a pierdut puterile și atunci, de supărare, îl blesteamă pe Dumnezeu.
Acesta, și mai mânios, o transformă în stâncă. E ceva grozav în acesta
legendă legat de ce-ți pot face vorbele rostite la mânie. Cum te pot
încălzi, îți fierbe sângele în vene, adrenalina atinge cote alarmante,
cortizolul se transformă în cel mai mare dușman al tău și...îngheți.
Dispoziția umană în situații limită, nu? Pentru unii, ar fi doar
dispoziția femeilor, ca și cum bărbații nu ar avea și ei comportamente
distructive, borderline. Uite, chiar în legendă, Dumnezeu, care
niciodată în legendele populare nu e de gen feminin, ci de gen masculin,
o transformă în stâncă pe Dochia. Păi nu putea el să-i mai dea o șansă
bietei fete urmărită de ghinion? Din bube, mucegaiuri și noroi iscat-am
frumuseți și prețuri noi, cum bine zicea Arghezi? Nu, nu putea, și
Dumnezeul acesta e creat după chipul și asemănarea noastră. Un Dumnezeu
borderline.
Și
apoi, noroiul...ai zice că mai multă civilizație, mai puțin noroi. Ei,
da! Civilizație poleită, sub ea, tone de mizerie. Din care unii își fac
coroană, împăunându-se. Apărându-și "sărăcia, și nevoile, și
neamul", cum zicea neinspirat bardul nostru. Sau poate l-am înțeles eu
greșit în acest vers. Și dacă tot au noroi din plin, de ce să nu-l
folosească? De ce să nu-l folosească drept armă? E mai simplu decât să
gândească. Parafrazând o reclamă : Gândesc așa că așa gândesc toți. Fire
de praf, fire de stele sau poate doar noroi suntem noi. Cred că fiecare
alege ce este. Zilele acestea din martie contează prea puțin. Legat de
zilele de mizerie, de cei care cred în tot felul de teorii nefondate și
mai ales de cei care cred, alarmant de stupid, că gripa asta nouă îi
"alege" pe cei răi și îi ferește pe cei buni, îmi aduc aminte de o
profesoară de istorie care ne spunea că în perioada posturilor mari,
oamenii, de două mii de ani încoace, devin tot mai răi, tot mai
javre(părerea mea). Mușcă fără discernământ. Dar țin post. Iar asta îi
purifică de tot. Dumnezeul din marketing al vegetarienilor sigur se
bucură. Preoții jubilează. Mai fac un ban.
Iar pe final, redau alintul unei mame "bune" pentru copilul ei:
-Futu-ți gura mă-tii de copil, dacă nu erai sufletul meu, te mâncam!
Mamă bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu