Oameni anxioși

Oameni anxioși este titlul ultimei cărți citite de mine și scrisă de Fredrick Backman și nu invers, dar asta e o altă poveste. 😇

Titlul cărții nu mi-a spus absolut nimic bun ci dimpotrivă dar recomandarea unui "prieten" de pe Facebook m-a făcut curioasă. Curiozitatea m-a făcut să caut și titlul original : Folk med angest care mie mi se pare departe de ceea ce este anxietatea, mai degrabă oameni cu mânie. Dar uite că nu sunt expertă în suedeză, nici măcar în engleză iar în tulburările emoționale nici atât. Doar un cititor cu atenție. Nu al oamenilor, nu. Pe ei nu-i citesc. Ascult poveștile pe care le spun ei înșiși, corpurile lor, hainele, mersul, părul și uneori zâmbetele.

Revenind la Oameni anxioși a lui Fredrick Backman(același Backman care a scris Un bărbat pe nume Ove, pe care o recomand, de asemenea), este o carte care-ți rămâne întipărită în minte multă vreme după ce ai citit-o. Pentru că este ușor de citit, cine mai are nevoie de Heidegger acum? Pentru că este despre iubire și prietenie și cine n-are nevoie de asta acum? Pentru că este vorba despre tot felul de greșeli prostești pe care le facem(greșelile pot fi și inteligente?, întreb pentru un prieten) și care fac să fim etichetați, care ne fac să ne certăm până ne iese inima din piept. De parcă numai idioții ar putea greși. Și cuvântul idioți e un cuvânt des întâlnit în carte. Oare Fred l-o fi citit pe Dostoievski? E o carte despre iertare, despre cum putem fi mai buni, despre vindecare. Și cine n-are nevoie de asta acum?

                                                         

Mi-am pus des ochelarii când am citit cartea mai ales că paragraful al doilea al cărții este fix așa:

Aceasta este o poveste despre multe chestii, dar mai ales despre idioți. De aceea trebuie spus de la bun început că e foarte simplu să-i faci pe alții "idioți" dar uiți că e stupid de greu să fii om. Mai ales când ai pe cineva de dragul căruia să încerci să fii, pe cât posibil, un om bun.

Iar în al treilea, am găsit asta:

Unii dintre noi nu reușesc niciodată să controleze haosul din jur, așa că viața merge înainte fără voia noastră. Pământul gonește cu două  milioane de kilometri pe oră prin spațiul cosmic, iar noi tremurăm cuprinși de panică, aruncați pe te miri unde, ca niște șosete rătăcite. Inimile ne sunt ca de săpun, ne alunecă din mâini în clipa în care ne destindem un pic,  se avântă, se îndrăgostesc și sunt frânte la întâmplare. (...)N-avem niciun plan, doar încercăm să facem față încă unei zile, fiindcă mâine vine alta.

Iar al patrulea paragraf este incredibil de credibil dar nu-l pot reda aici însă al cincilea este despre iubire și îl redau întocmai:

Toți iubim pe cineva și toți am trecut prin nopți de disperare, în care n-am putut dormi și în care ne-am gândit unde să mai găsim resurse ca să putem continua să fim oameni. 

Povestea oamenilor cu mânie care fac lucruri disperare ce par de neconceput continuă...un jaf la o bancă fără numerar înfăptuit de un spărgător care nu este tocmai un spărgător, în perioada din an în care oamenii se simt incredibil de singuri...mai ales când sunt singuri sau nu, o poveste a doi polițiști, tată și fiu, a unei femei care se îndrăgostește când nu mai credea că este posibil și se iartă pentru ceva pentru care NU era ea de vină căci " Cei mai mulți adulți au trăit, vreodată, momente cu adevărat negre. Nici măcar oamenii cât de cât fericiți nu sunt chiar așa de al naibii de fericiți tot timpul, știi și tu". 

Viața nu e întotdeauna cum vrem noi, mai zice Backman dar nu trebuia să o spună el, știam și noi, copiii care ne-am făcut mari, mari...și curând copiii noștri vor fi chiar mai mari decât noi. 

 

Se spune că Dumnezeu râde de cei care își fac planuri. Dar se pare că nu ne învățăm minte niciodată.

Eu sper că măcar un om  nemânios va citi cartea. Nu spun mai multe.