sâmbătă, 4 iulie 2020

Gâștele Capitoliului

Pentru cine nu știe și n-are chef să-l întrebe pe Google cine sunt aceste gâște, să afle de la mine că aceste gâște, prin zgomotul făcut au trezit soldații romani care dormeau un somn profund și erau gata să fie cuceriți de gali. Astfel gâștele i-au salvat pe romani de la o înfrângere rușinoasă, spune o poveste. 

Eu am o altă versiune. Despre gâște mai altfel. Salvează și ele ce pot. Unele pe ele însele, unele pe altele, căci există prietenie peste tot, unele nu se salvează nici pe ele de la nimic și nici nu consideră că ar avea nevoie de asta, altele ar avea nevoie de salvare dar nu știu ce să facă, cum să facă, să ceară ajutor nu știu, nu pot, nu vor. 

Mie îmi plac gâștele. Mai ales când tac. Sau doar atunci. 

Gâștele dive. Divele sunt în general dichisite, uneori prea dichisite. Și permanent au botic, ceva le supără, ceva nu le dă pace, poate un gâscan prea insistent sau un rățoi grandoman, un Johnny Bravo așea. Nu se privesc în oglindă, ele știu. Sunt perfecte. Orice le atinge măreția, merită să cadă în găinaț. Ele vor ajunge lebede, fără doar și poate. Numai că există conspirații peste conspirații. Și multă lene, da. Comoditate pardon. E mai lesne să fii nefericit și să-ți mai pese și de (ne)fericirea altora. 


Gâștele ipohondre. Lor mereu le cade o pană, un cioc, o labă. După care-ți povestesc cu admirație pentru propria nefericire despre penele căzute, despre cum nu au timp pentru ele, au fost ocupate să salveze familia, Capitoliul, jungla amazoniană, viața pe Terra, China și restul lumii de Covid. Ele sunt niște salvatoare mereu, oboseala și stresul continuu le împiedică să-și vadă de viața lor și de asta sunt atât de fragile. Nu sunt niciodată responsabile pentru viața lor, toate li se întâmplă și gâștele celelalte sunt niște mizerabile. Mai ales dacă nu sunt de față. Altminteri gâște bune, care se dau cu cel mai puternic, cu gâsca lider. 

Gâștele lideri sau napoleonii eclozați direct perfecți. Cu aptitudini reale de lider, aceste gâște swans to be, au măreție și au statură. Însă când și când dau demnitatea jos pentru a se lupta egal, își spun ele lor, cu câte o rață care le-a trecut teritoriul. Iar dacă n-o pot învinge, măcar s-o gâgâie. Căci ce caută rața pe domeniul lor? Să le apuce ceva ce apucaseră ele deja? Așa ceva nu se face. 


Gâștele otrăvite. Sau gâscanii otrăviți. Cu labele în tendințe dar mereu nespălate și îngălate, otrăvitele și otrăviții stau buluc și simandicoși, la o iarbă sau la o gâgâială. Nimic nu le convine și fiindcă timpul petrecut la iarbă sau aiurea le ocupă mult spațiu, discută mult și prost, aruncă cu stropi în stânga și în dreapta. Zicea tata o vorbă: După ce că e prost, mai și semnalizează! Otrăviții n-au o viață prea fericită, nu au deloc una, sunt mereu la coada stolului sau poate tocmai în față, să fie salvați, în caz de vreun incident și toate li se întâmplă numai lor, mereu e găinaț de la alte păsări pe domeniul lor. Căci atunci când câinii mor de drum lung, otrăviții mor de grija altora. 


                                                         
Foto: zoo.ro

2 comentarii:

Un an

A trecut un an de când mamaia nu mai e. Un an cu de toate. De parcă n-ar fi fost, De parcă am rămas agățați de o clipă tot acolo,  în martie...