Mi-a spus câte cineva că n-a înţeles mai nimic din "Vremea somnului"(aici). E în regulă, de la o revistă de literatură mi-au spus acelaşi lucru. Că am fost foarte aproape dar cam departe. Departe de ce? Îmi amintesc când am dus-o pe princess pe moşia alor mei, în Argeş, am mers cât am mers şi când ne-am odihnit în vârful dealului, ea a privit lung în zare şi-a spus doar atât:
-Dar ce departe suntem!
Poetic, nu?
-Dar ce departe suntem!
Poetic, nu?
De precizat că cel mai important este ce nu se spune, ceea ce e de citit printre rânduri.
Să dau un exemplu. În fiecare familie, există câte unul deosebit. Diferit. Atipic. Oaia neagră a familiei. Sau roz. Fiindcă acum sunt tot mai mulţi. Cel de care aş vrea să vorbesc acum, fără să conteze de unde provine, este un unchi care atunci când noi eram mici şi mergeam să-l ajutăm pe tata la treburi, la ţară, îşi făcea cumva de lucru( a se citi: stătea degeaba, absolut şi inutil degeaba, îşi făcea coada colac, trăgea mâţa de coadă etc) şi apărea ca din senin exact când terminam tot ce aveam de făcut. De vreo două ori am suferit din cauza nedreptăţii. Până când mi-am dat seama că furia resimţită ca urmare a faptului că eu sau fraţii mei făceam ceea ce-ar fi trebuit să facă ipochimenul nu m-ajută deloc. Am ales să mă concentrez pe ceea ce aveam eu de făcut, fără să acord atenţie altor lucruri, detalii, oameni, timp. Mă ancoram în prezent. Singurul timp era acum. De atunci nu mi-a mai păsat ce fac şi ce zic alţi oameni, ce nu fac şi ce nu zic. Pentru că fiecare îşi trăieşte propria realitate, dă glas şi aripi propriilor emoţii, gânduri, sentimente. Singurul aluat pe care poţi să-l modelezi e în mâinile tale, în mintea ta, nu în mâinile altuia, nu în mintea celorlalţi. Decât dacă îi laşi să-ţi dicteze.
Să vă spun ce s-a întâmplat în Vremea somnului.
Cum menţionam atunci, nu ştiu când şi pentru cine au început insomniile. Poate pentru mine, de prea mult timp am insomnii. Dar de la un timp, au cam încetat. Au început să se trezească şi mamele eroine, şi bătrânii, copiii, precauţii, infidelii, fricoşii, cei veşnic aşteptând vacanţa de pe lumea cealaltă. Toţi, fără ezitare, s-au eliberat brusc de povara somnului amăgitor, au căscat să-şi oxigeneze creierul şi au spus într-un glas:
-Lung somn am mai dormit!
Şi-am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu