Nu ştiu cum se măsoară eternitatea, Sara.
Dar atât pare de când ai plecat. Astăzi se împlineşte un an. Măsurat în clipe din astea care trec tic-tac, tic-tac. Şi tac.
Un an. Tare mi-aş dori să cred că mor doar numele, formele şi iluziile, cum scrie Eckhart Tolle.
Sunt zile în care cred asta. Dar nu mereu. Cred că dacă ne-am întâlnit o dată rămânem cumva conectaţi, deşi departe. Deşi separaţi de atâtea spuse şi nespuse, iertate şi neiertate. Depărtări care vin să ne apropie de noi dar ne separă de ceilalţi.
Oamenii...cum îi ştii, Sara.
Căutându-se unii pe alţii, lovind unii în alţii, iubindu-se, trădându-se, iertându-se. Fiecare, după posibilităţi. După inimă. Plângând, uitând, râzând, privind cu jind, cu regret, mâncând grătare noaptea târziu, alergând dimineaţa devreme, slăbind, îngrăşându-se, învăţând, ascultând muzică, scriind, identificându-se cu diverşi, comparându-se mult şi degeaba, bârfind, jelind, terminând relaţii fără viitor, bând vin fără noimă, rănind când au fost răniţi, răzbunându-se, aruncând cu vorbe sau cu tăceri dispreţuitoare, uitând de Dumnezeu şi regăsindu-l în te miri ce sau cine, aşteptând, sperând, iubind iar, iertând din nou, uitând. Nimic nou.
E o eternitate de când ai plecat, Sara. N-a trecut încă. Mai doare. Dar sper să-ţi fie somnul lin.
Oamenii...cum ne ştii, Sara.
Foto : timpul. Alice
Dar atât pare de când ai plecat. Astăzi se împlineşte un an. Măsurat în clipe din astea care trec tic-tac, tic-tac. Şi tac.
Un an. Tare mi-aş dori să cred că mor doar numele, formele şi iluziile, cum scrie Eckhart Tolle.
Sunt zile în care cred asta. Dar nu mereu. Cred că dacă ne-am întâlnit o dată rămânem cumva conectaţi, deşi departe. Deşi separaţi de atâtea spuse şi nespuse, iertate şi neiertate. Depărtări care vin să ne apropie de noi dar ne separă de ceilalţi.
Oamenii...cum îi ştii, Sara.
Căutându-se unii pe alţii, lovind unii în alţii, iubindu-se, trădându-se, iertându-se. Fiecare, după posibilităţi. După inimă. Plângând, uitând, râzând, privind cu jind, cu regret, mâncând grătare noaptea târziu, alergând dimineaţa devreme, slăbind, îngrăşându-se, învăţând, ascultând muzică, scriind, identificându-se cu diverşi, comparându-se mult şi degeaba, bârfind, jelind, terminând relaţii fără viitor, bând vin fără noimă, rănind când au fost răniţi, răzbunându-se, aruncând cu vorbe sau cu tăceri dispreţuitoare, uitând de Dumnezeu şi regăsindu-l în te miri ce sau cine, aşteptând, sperând, iubind iar, iertând din nou, uitând. Nimic nou.
E o eternitate de când ai plecat, Sara. N-a trecut încă. Mai doare. Dar sper să-ţi fie somnul lin.
Oamenii...cum ne ştii, Sara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu