miercuri, 6 septembrie 2017

Oameni frumoşi

Am avut noroc în viaţa asta de oameni frumoşi.

 
Oameni cu care m-am întâlnit, ca la un tango, primejdios de aproape, ameţitor de departe. De care m-am despărţit uşor, cum te desparţi de toate cele bune şi frumoase. Cu drag. Nu cu păreri de rău, nu cu aşteptări nefondate.
 
Oameni cu care nu m-am întâlnit niciodată în viaţa reală, ca Ioana Chicet-Macoveiciuc care mi-a publicat postări pe blogul ei, oameni cu care am discutat frumos şi elegant despre limba română pe care o stâlcesc chiar jurnalişti de la diverse publicaţii.
 
Oameni pentru care limba română este un mister dar cu atâtea daruri, bucurie şi bunătate în ochi că acest detaliu este nesemnificativ. Înveţi să ierţi după o anumită vârstă. Să priveşti dincolo de ceea ce este evident.
 
Oameni care mi-au arătat că am prostul obicei de-a mă lamenta, de-a mă victimiza uneori. Uneori inutil. Şi deşi mi-au spus-o destul de abrupt, am apreciat. Unii oameni (ne) sunt lecţii, alţii oglinzi.
 
Oameni care m-au ajutat când mă aşteptam mai puţin, fără s-o cer sau când le-am cerut-o. Necondiţionat. Care m-au aşteptat să ies din examene, care mi-au zâmbit când mi-era greu. Oameni care mi-au spus că faptul că-i ascult le face ziua mai frumoasă.
 
Oameni care mi-au spus că se regăsesc aici, în ceea  ce scriu. Că-i atinge, că-i consolează, că-i ajută.
 
Oameni care mi-au spus că nu înţeleg nimic din ceea ce scriu. Apreciez sinceritatea. Cum apreciez un like rar dar pe care-l ştiu sincer.
 
Oameni care mi-au acceptat scuzele. E foarte greu să spui că-ţi pare rău dar şi mai greu este pentru  cel care trebuie(dacă poate)să te ierte. Dar dacă te iartă şi mai şi vorbeşte cu tine despre asta, e magie. Am avut parte de asemenea magie chiar zilele astea. Sunt norocoasă.
 
Oameni care s-au fâstâcit şi înroşit fiindcă m-au confundat cu nu ştiu cine(eu nu văd nicio asemănare) dar care apoi mi-au spus că eu sunt mai drăguţă fiindcă zâmbesc mai frumos. În zilele cu estrogenul mare, asemenea detalii contează.
 
Oameni pentru care sunt om, nu lucrător comercial, care-mi ştiu numele şi vorbesc cu mine. Şi asta  spune atât de multe despre ei. 

                                                  
Foto : Alice

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un an

A trecut un an de când mamaia nu mai e. Un an cu de toate. De parcă n-ar fi fost, De parcă am rămas agățați de o clipă tot acolo,  în martie...