Dorul

 -Cum îţi spuneam, aş fi vrut să dorm. M-am întins  pe patul din living, era mai răcoare acolo. Luna, în descreştere, e strălucitoare şi fascinantă. Nu prea m-a lăsat să mă odihnesc. Mă întorceam de pe o parte pe alta, tot mai extenuată. Ar fi fost de-a dreptul romantic dacă n-ar fi trebuit să prind măcar 5 ore de somn înaintea... Dar aşa mi se întâmplă dintotdeauna, mă cuprind emoţiile exact când nu trebuie. Să zicem că m-am obişnuit. Am încercat întâi să fac nişte exerciţii de respiraţie, număr până la 12, expir, număr până la 7, inspir. Aproximativ. Nu ştiu în ce ordine, parcă ştiu care-i stânga, care-i dreapta?!? Îmi ţin respiraţia. N-adorm. Luna parcă-mi face-n ciudă. Aşa cum stă acolo cocoţată seamănă cu secera bunică-mii de pe vremea când avea grâu şi vară de vară, mergeam la secerat cu ea şi la ora prânzului, când bătea soarele cu putere, ne puneam undeva la umbră să dormim, bunică-mea, cu capul pe o vestă din lână, punea şi secera lângă ea iar eu mă puneam undeva cât mai departe de secera căreia îi atribuiam puteri magice şi mi-era teamă că o să înceapă întâi să se ridice în mâner, apoi să danseze şi, într-un final, obosită, să mi se aşeze în braţe, tăindu-mă cu repeziciune. Aşa că nu dormeam mai deloc, ce copil mai doarme la ora prânzului? Ca să n-o ia vreun somn adânc şi pe bunică-mea, o strigam încetişor, cu voce îngroşată : Ileană, Ileanăă, Ileanăăă....funcţiona de fiecare dată, bunică-mea credea că au venit oamenii la muncă şi se trezea din scurtul somn, mai buimăcită decât era. Îşi lua secera în mână şi începea rândul de grâu, spunându-mi să stau locului, să nu mă duc înspre viespare sau gropi. Aş! Aveam ascunsă în traista din lână câte o carte, mă urcam repede în pomul cel mai apropiat şi citeam până mi se închideau ochii de somn. Că tot vorbeam de somn. Care nu mai venea în noaptea asta de pomină. Mă uit lung la lună, cu gândul că data viitoare să mă programez când luna e în creştere. Încep să număr oi, unu, doi, trei, patru oi albe, cinci, şase, şapte, opt oi roz, de ce naiba roz? Aha, ştiu, mă tot gândesc la durerile de sâni, trebuie să fac un control până nu mă trezesc cu cine ştie ce şi ajung...nici nu vreau să mă gândesc mai departe deşi ştiu sigur că ignorând nu rezolv nimic, comoditatea nu mă face bine, dimpotrivă. Hai că-mi fac programare la ecograf săptămâna viitoare. Mă simt deja mai bine, mai sigură pe mine că am luat hotărârea asta. Parcă mă ia şi somnul. Aţipesc, uitând imediat ce mi-am promis, ca toate promisiunile şi gândurile de înainte de-a aţipi. Simt că intru cu totul în pat când un zgomot la fereastră, care de-abia răzbate prin liniştea grea a nopţii, mă trezeşte brusc. Stau într-o parte, cu un pluş în braţe şi mă uit în gol. Mi se face pielea de găină. Ciulesc urechile şi trag o pătură peste mine. Mi-e atât de frică că încep să mă rog. Vreme de cinci minute grele nu se mai aude nimic. Oftez. Încep să mă gândesc la ceva cu substrat ca să adorm din nou. E una obeză la lucru, se vaită tot timpul de câte ceva, eu n-am treabă cu ea că e supraponderală, eu am văzut altceva la ea dar dacă deschide ochii tuturor cu faptul că are ea kile-n plus, ce naiba să vadă oamenii la ea? Kilele! Îmi vine mereu să-i spun"weight a minute, girl" dar ştiu că ar crede că e "wait a minute" şi m-ar privi cruciş şi oricum fericirea ei o priveşte strict pe ea. Apoi mă gândesc la cei care scriu cu nonşalanţă pe Facebook şi pe Instagram weeding în loc de wedding şi mereu mă mănâncă degetele să le scriu că weeding înseamnă altceva, bro, dar lasă aşa, poate ştiu ei mai bine, felicitări tuturor, mare veselia! Aţipesc iar. O adiere de vânt prea deasupra mea mă trezeşte din nou. Mă trec transpiraţii reci şi mai că nu ţip. Aş putea să plâng de nervi, de extenuare şi de ce naiba a fost asta peste mine? Uşa e închisă, fereastra e închisă. Sar ca arsă din pat. Inima îmi bate ca apucata. Îmi tremură mâinile aşa de tare că de-abia aprind lumina.
-Ce era? Era ceva? Hai că era vreun gândac din ăia de lemn care vin mulţi după ploi...
-Nu era nimic. Nimic. Ce să mai adorm? M-am uitat, chioară de somn, în telefon. Îmi venea să vomit de supărare. Aveam în mesagerie un mesaj de la un necunoscut : Frumos. Atât. Ce-o fi frumos, nu ştiu. Nu l-am întrebat, l-am blocat direct. M-am aşezat pe un fotoliu, am pus Vivaldi pe You Tube şi-am închis ochii din nou. Am adormit la toamna. Toamna vieţii, mă gândeam eu, nu tocmai optimistă. Ferestrele s-au deschis brusc, fără niciun zgomot, aerul dulce al nopţii a intrat în camere, un parfum indescifrabil m-a cuprins, înfiorandu-mă de plăcere.
-Ce era, fată???
-Dorul, fată. Un dor nimicitor, copleşitor, dureros. De tot ce-a fost.
-Şi ce-ai făcut?
-I-am dat una cu bătătorul de şniţele, îl aveam la îndemână.  A căzut lat. I-am dat cu un spray de gândaci şi l-am aruncat pe geam, să-l ia naibii alta. Apoi am dormit tun.