Am deşirat atât de mult din papiotă
Că nu cred că mai ţine mult
Cuvintele nu sunt pentru toată lumea
Aşa cum nu fiecare sac îşi are petecul lui.
Acestea sunt doar poveşti.
Şi chiar dacă n-ar fi fi, unii saci sunt atât de peteciţi
Că nu-i mai poţi recunoaşte
Totuşi poţi scoate poveşti frumoase din câte un sac
Chiar şi aşa, zdrenţuit.
Firul papiotei s-a rostogolit mult şi inutil,
Firul papiotei s-a rostogolit mult şi inutil,
speram să te găsesc, a spus, rostogolindu-se în viteză spre ac.
Am tăiat din rădăcină ce mai rămăsese şi-am aruncat mosorul.
Câteodată e bine să păstrezi doar amintirile.
Să vezi cu ochii minţii doar gesturile mici, imposibil de redat în cuvinte căci dragostea nu se povesteşte, nu se redă atât de simplu.
Am cuvinte, n-am timp. Am timp, n-am cuvinte.
Atunci când vedeţi oameni care par să vorbească singuri sau pierduţi prin alte sfere deşi cu picioarele pe pământ, să vă gândiţi că poartă în mintea lor toate acele conversaţii pe care nu le-au avut cu oameni care fie nu-i vor auzi niciodată, fie nu-i ascultă. Sau şi mai rău, nu pot să poarte acele conversaţii. Din frică . Dacă şi-ar depăşi frica, lumea ar fi un loc mai bun. Ne-am înţelege mai bine. Dacă.
PS: e corect şi "petic". Personal prefer "petec".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu